Nouă morți la Kiev într-un nou atac cu rachete balistice rusești
Un nou atac nocturn cu rachete balistice asupra Kievului a ucis nouă persoane, conform unui bilanț anunțat sâmbătă dimineață, în timp ce președintele Donald Trump ezită în privința autorizării Ucrainei de a produce sisteme Patriot pentru a le intercepta, transmite AFP.
Apărarea împotriva rachetelor balistice, extrem de greu de neutralizat, este o 'prioritate absolută' pentru Kiev, în timp ce Rusia își intensifică loviturile asupra Ucrainei.
'Nouă persoane au fost ucise și alte 23 rănite în urma unui atac rusesc cu rachete balistice', au scris serviciile de urgență din Ucraina pe Telegram, revizuind bilanțul anterior care indica patru morți.
'S-au constatat incendii și pagube în cinci sectoare ale capitalei', au adăugat acestea, inclusiv în Solomianski, unde două persoane au fost ucise și 'un bloc de locuințe cu cinci etaje a fost parțial distrus și a luat foc'.
În districtul Darnitski au fost numărate șapte victime, iar serviciile de urgență au raportat în special 'un incendiu (...) într-o clădire administrativă'.
Un jurnalist AFP a auzit mai multe serii de explozii care au declanșat alarmele vehiculelor parcate pe străzi.
Președintele american Donald Trump, care și-a exprimat la începutul lunii iulie dorința de a permite Ucrainei să producă sisteme de apărare Patriot pentru a contracara atacurile rachetelor balistice rusești, și-a nuanțat vineri poziția.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a întâlnit cu omologul american la începutul săptămânii la Casa Albă, 'și-ar dori să aibă Patriot și și-ar dori să aibă și (rachete) Tomahawk', a declarat vineri Donald Trump în cadrul unei reuniuni a cabinetului său deschis presei.
'Aceste arme sunt incredibile. Trebuie să fim foarte atenți înainte de a lăsa pe cineva să le producă', a avertizat el. A adăugat apoi că nu și-a dat acordul, subiectul fiind încă în discuție.
Președintele Trump declarase joi pentru Financial Times că nu este 'sigur' dacă va da undă verde Kievului pentru producția acestor interceptoare, singurele capabile să doboare rachetele balistice rusești. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia: Arestarea unui adolescent suspectat că plănuia un atentat la o școală și o moschee
Serviciile de informații interne poloneze au arestat un adolescent de 17 ani, fascinat de nazism, care plănuia un atentat împotriva unei școli și a unei moschei, a anunțat marți parchetul antiterorist polonez într-un comunicat, relatează AFP și dpa. O analiză a dispozitivelor de stocare a datelor aparținând suspectului a scos la iveală presup
Premierul slovac Fico cere un summit al UE pe tema prețului carburanților
Premierul slovac Robert Fico a cerut marți convocarea unui summit extraordinar al UE pentru găsirea unor soluții în fața creșterii prețului carburanților, creștere pe care a atribuit-o nu doar războaielor în desfășurare, ci și lipsei de acțiune la nivel european și lăcomiei companiilor petroliere, relatează agențiile Reuters și TASR. 'În
Franța: Liderii țărilor UE, invitați la discursul papei Leon al XIV-lea despre Europa de la Metz
Șefii de stat și de guvern ai țărilor membre UE au fost invitați să participe luni, la Metz, în estul Franței, la discursul papei Leon al XIV-lea despre Europa, care va fi prezentat de președintele Emmanuel Macron, a anunțat marți Palatul Elysee, relatează AFP. În ultima dintre cele patru zile ale vizitei sale apostolice în Franța, papa Leon
Rusia respinge din nou armistițiul energetic cerut de Zelenski
Kremlinul a respins marți propunerea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Rusia și Ucraina să înceteze în mod reciproc atacurile asupra infrastructurilor energetice, purtătorul de cuvânt al președinției ruse afirmând că Moscova pledează pentru un acord de încetare definitivă a conflictului, nu pentru un armistițiu 'inutil', rela
Soarta unor copii ucraineni dispăruți în fața CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a examinat marți soarta a zece copii ucraineni care se aflau în centre de plasament din Crimeea și au dispărut după anexarea peninsulei de către Rusia în 2014, relatează AFP. Potrivit Uniunii ucrainene Helsinki pentru drepturile omului (UUHDH), care a sesizat Curtea de la Strasbourg în 2023, Rusia
Iranul, gata să redeschidă Strâmtoarea Ormuz dacă SUA reduc presiunea militară și ridică blocada
Iran poate redeschide Strâmtoarea Ormuz în șapte zile dacă Statele Unite ale Americii reduc presiunea militară și ridică blocada instituită asupra porturilor iraniene, a declarat marți un oficial iranian pentru Reuters. Acest responsabil a declarat că delegația iraniană la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, aflată la New York, a
Israelul amenință că va goli orașul Gaza de toți locuitorii săi dacă Hamas va răpi un singur israelian
Ministrul israelian al apărării a amenințat marți că va goli orașul Gaza de toți locuitorii săi dacă mișcarea palestiniană Hamas va răpi din nou cetățeni israelieni, așa cum a făcut în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023, informează AFP. ''Dacă un singur soldat sau civil israelian este răpit, orașul Gaza va fi golit de milionu
Ungaria: Parlamentul a suspendat imunitatea a trei deputați Fidesz
Parlamentul de la Budapesta a suspendat marți imunitatea deputaților Mate Kocsis, Miklos Panyi și Janos Pocs din formațiunea Fidesz, informează MTI. Decizia în cazul lui Kocsis a fost luată cu 143 de voturi pentru, 44 împotrivă și nicio abținere. Suspendarea imunității a fost cerută de Curtea Districtuală Centrală di
UPDATE Ungaria declină propunerea ucraineană de participare la un grup regional de cooperare
Ungaria nu dorește să facă parte, în acest stadiu, din noul format de cooperare regională, denumit Inițiativa pentru integrare carpatică 'Carpathian 8', la inițiativa Kievului, a declarat marți pentru AFP Ministerul ungar de Externe. Mult mai direct, premierul Peter Magyar a indicat luni pe X că este inacceptabil ca Ungaria să fi
Austria: Instalarea unui centru de date al Google întâmpină opoziție
Gigantul american Google se confruntă în Austria cu o opoziție față de instalarea primului său centru de date, pe fondul dezbaterii despre costul de mediu al unui sector aflat în expansiune, transmite marți AFP. 'Trebuie să regândim creșterea infinită', a declarat pentru AFP Christina Gruber, care se opune acestei inv
Uniunea Europeană: Suspansul legat de ridicarea sancțiunilor împotriva a doi oligarhi ruși continuă
Uniunea Europeană era în impas marți dimineață în ceea ce privește prelungirea sancțiunilor contra Rusiei în contextul războiului din Ucraina, Franța și Luxemburgul cerând retragerea a doi oligarhi ruși de pe lista persoanelor și entităților sancționate de UE, în timp ce Letonia se opune ferm acestei solicitări, transmite France Presse.
Casa Albă și-a lansat propriul canal de televiziune online, intitulat Trump TV
Casa Albă și-a lansat luni propriul canal de televiziune online, intitulat Trump TV, pe fondul escaladării unei dispute cu instituții media importante din Statele Unite după ce președintele Donald Trump a interzis accesul jurnaliștilor de la CNN, MS NOW și Politico în sediul președinției americane, transmite dpa. Noul canal a încep
Guvernul Republicii Moldova propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
Guvernul Republicii Moldova va propune Parlamentului de la Chișinău declararea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, la nivel național, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Măsura are caracter preventiv și este necesară pentru ca autoritățile să poată interveni rapid în cazul unor perturbări în a
Regatul Unit oferă sprijin militar 'defensiv' Arabiei Saudite împotriva atacurilor houthi
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a anunțat că avioanele Forțelor Aeriene Regale vor oferi realimentare în zbor pentru avioanele de vânătoare saudite pentru a ajuta Arabia Saudită să facă față lansărilor de drone și rachete realizate de rebelii houthi din Yemen împotriva teritoriului său, informează marți EFE și AFP. Burnh
BTA/ Rumen Radev: 'Am eliminat oligarhii din zona puterii politice'
Premierul bulgar Rumen Radev a declarat luni că guvernul a reușit să înlăture oligarhia din zona puterii politice, dar a avertizat că procesul de destructurare a modelului oligarhic este abia la început. Declarația a fost făcută la tradiționalul mic dejun de afaceri organizat de Camera Americană de Comerț din Bulgaria (AmCham), la














