logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Criza migranților din Ceuta: Apelurile din țări europene la excluderea Spaniei din spațiul Schengen se înmulțesc

Image

Apelurile venite din țări europene care cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen s-au înmulțit vineri, după afluxul masiv de migranți din Maroc către orașul spaniol Ceuta din Africa de Nord, informează EFE.

Totodată, Ministerul de Interne spaniol a anunțat vineri desfășurarea de întăriri suplimentare ale poliției, inclusiv scafandri și ambarcațiuni, în exclava Ceuta, unde între 40.000 și 50.000 de migranți au sosit în ultimele zile, traversând-o pe mare sau pe uscat.

Câteva zeci de ofițeri ai Gărzii Civile și personal de poliție vor fi trimiși în următoarele ore, inclusiv opt scafandri, o ambarcațiune și drone, a declarat ministerul, pe fondul unei crize migratorii în toată regula în exclavă, care formează una dintre cele două granițe terestre dintre Africa și Europa (împreună cu cealaltă exclavă spaniolă Melilla), potrivit AFP.

În Ceuta a ajuns și premierul spaniol Pedro Sanchez, care a condamnat ceea ce a numit 'un atac' și 'o încălcare a integrității teritoriale a Spaniei'. Șeful executivului de la Madrid se va întâlni cu forțele de ordine de la frontieră, iar apoi cu autoritățile regionale.

Separat, surse din poliție au declarat pentru EFE că numărul cadavrelor găsite în ultimele ore pe țărmurile orașului Ceuta a crescut la 24, după ce alte șase cadavre au fost recuperate vineri dimineață.

Criza a izbucnit la începutul acestei săptămâni cu tineri care traversau înot din teritoriul marocan spre Ceuta, un mic oraș spaniol situat pe continentul african, și a culminat joi cu o intrare masivă și ilegală a mii de oameni care au traversat pe jos un dig care marchează granița dintre Spania și Maroc.

EFE amintește că aceasta este cea mai gravă criză a migrației dintre cele două țări din 2021 și generează numeroase reacții la nivel european, țări precum Italia și Finlanda pledând pentru excluderea Spaniei din spațiul Schengen din cauza acestei situații.

După Italia, și Finlanda susține excluderea Spaniei din spațiul Schengen

Ministrul de interne finlandez, Mari Rantanen, a susținut vineri excluderea Spaniei din spațiul Schengen din cauza situației migrației din orașul autonom Ceuta, o posibilitate deja luată în considerare de Italia, confirmată joi de prim-ministrul italian Giorgia Meloni.

'Spania a eșuat complet în protejarea frontierei externe a spațiului Schengen împotriva migrației ilegale. Acest lucru nu poate continua. Toate țările europene trebuie să sprijine propunerea lui Meloni. Țările care nu își îndeplinesc obligația de a-și proteja frontierele externe nu pot fi membre Schengen', a scris Rantanen pe rețeaua de socializare X.

Totodată, într-o declarație acordată ziarului 'Helsingin Sanomat', Rantanen, din partea partidului Adevărații Finlandezi, de extremă dreapta, a declarat că situația din Ceuta reflectă un 'eșec absolut' al politicii Spaniei privind migrația și a descris evenimentele de joi drept o 'invazie a migranților'.

'Lucrurile nu pot continua așa, cu capitularea Spaniei la granița de sud a spațiului Schengen, care este și granița noastră externă cu Uniunea Europeană (UE). Această situație trebuie să se încheie într-un fel sau altul', a declarat ea.

În opinia sa, guvernul spaniol trebuie să facă tot posibilul pentru a opri migrația ilegală în masă la granița de sud a Europei, la fel cum Finlanda ține închisă pentru Rusia granița de nord a spațiului Schengen din 2023 pentru a preveni instrumentalizarea migrației de către Moscova.

'Spania trebuie să-și facă treaba sau nu va putea să facă parte din spațiul Schengen', a subliniat Rantanen.

Excluderea Spaniei din Acordul Schengen ar atrage după sine suspendarea liberei circulații a persoanelor între Spania și restul țărilor Uniunii Europene (UE), Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, precum și reinstituirea controalelor la frontierele spaniole, notează EFE.

Liderii de extremă dreapta din Danemarca și Suedia susțin și ei suspendarea acordului Schengen cu Spania

Liderul Democraților Suedezi (SD) și cel al Partidului Popular Danez (DF), cele două principale forțe de extremă dreaptă din aceste țări nordice, și-au exprimat vineri sprijinul pentru suspendarea aplicării acordului de liberă circulație Schengen cu Spania, în urma incidentelor din Ceuta, relatează agenția de presă spaniolă.

'Aceasta este nimic altceva decât o invazie. Spania trebuie să-și închidă imediat granița. Dacă nu o face, ar trebui să fie expulzată din Schengen, iar granițele cu Spania ar trebui închise cu efect imediat', a scris liderul SD, Jimmie Akesson, pe rețeaua de socializare X.

SD este a doua cea mai mare forță parlamentară din Suedia, unde la 13 septembrie vor avea loc alegeri legislative, și a acționat în această legislatură ca susținător al guvernului minoritar al conservatorului Ulf Kristersson.

Anunțul făcut joi de premierul italian Giorgia Meloni a fost susținut și de Partidul Popular Danez (DF), a cincea cea mai mare forță parlamentară din Danemarca.

'Asistăm la o catastrofă, care dezvăluie vulnerabilitatea extremă a sistemului Schengen din cauza unui guvern profund iresponsabil', a declarat liderul DF, Morten Messerschmidt, făcând aluzie la măsurile adoptate de guvernul spaniol privind regularizarea imigranților.

Messerschmidt a recunoscut însă și că suspendarea Schengen ar putea avea consecințe pentru turiștii danezi.

'Desigur că nu ne dorim acest lucru. Eu însumi îmi petrec frecvent vacanțele în Spania. Politica DF este că ar trebui să fie ușor să fii turist în Europa, dar foarte greu să fii terorist', a declarat el.

Ministrul pentru imigrație și integrare din Danemarca, social-democratul Morten Bodskov, a declarat într-un comunicat de presă că frontierele Uniunii Europene (UE) nu ar trebui slăbite, ci consolidate și a subliniat că țara sa a insistat asupra acestei poziții în ultimii ani.

'Cooperarea eficientă în cadrul Schengen este crucială. Este responsabilitatea fiecărui stat membru să își protejeze frontierele externe', a menționat el.

Olanda îndeamnă Spania să 'facă ceea ce este necesar' pentru a proteja frontiera UE la Ceuta

Ministrul de externe olandez, Tom Berendsen, a declarat vineri că este încrezător că Spania va face 'ceea ce este necesar' pentru a proteja frontiera externă a Uniunii Europene la Ceuta, îndemnând totodată Marocul să ia 'măsuri adecvate' ca răspuns la situație, pe care a descris-o ca fiind 'îngrijorătoare'.

'Avem încredere că Spania va face ceea ce este necesar pentru a proteja frontierele externe ale UE și că Marocul va lua, de asemenea, măsurile necesare', a declarat Berendsen într-o scurtă reacție, citată de EFE.

Șeful diplomației olandeze a anunțat că a vorbit vineri cu omologii săi spaniol și marocan pentru a discuta situația, deși nu a oferit mai multe detalii despre conținutul acestor conversații, și a salutat sprijinul acordat Spaniei de executivul european.

În schimb, liderul partidului olandez de extremă dreaptă PVV, Geert Wilders, a cerut vineri ca Spania să fie exclusă din spațiul Schengen și ca granițele Olandei să fie închise 'imediat' în urma tentativelor de intrare ilegală în Ceuta dinspre Maroc.

'Granițele noastre trebuie închise ACUM și Spania trebuie expulzată din Schengen!', a scris Wilders pe rețelele de socializare, acuzând 'nebunii stângii liberale', în care a inclus deopotrivă guvernele spaniol și olandez, că permit 'intrarea tuturor'.

Liderul de extremă dreaptă, care conduce unul dintre cele mai mari partide din legislativul olandez, a anunțat că a solicitat o dezbatere urgentă în plen pentru a aborda situația din Spania, potențialele repercusiuni ale acesteia pentru Olanda și măsurile care, în opinia sa, ar trebui luate.

Opoziția italiană o critică pe Meloni pentru 'criza diplomatică' cu Spania

Partidul Democrat din Italia (PD, de opoziție), a criticat vineri 'criza diplomatică' cu Spania în urma declarațiilor guvernului privind posibilitatea suspendării acordului Schengen după sosirea a mii de migranți în Ceuta, pe care le-a calificat drept 'propagandă mizerabilă'.

'Un prim-ministru care declanșează o criză diplomatică cu Spania din cauza persecuției absurde a lui (Roberto) Vannacci (noul lider al extremei drepte italiene). Un ministru de externe care ignoră în mod clar faptul că Ceuta este o exclavă în Africa și pledează pentru închiderea spațiului Schengen pentru Spania. Acesta este un guvern de oameni iresponsabili și mistificatori care au petrecut patru ani fără să rezolve nicio problemă și care recurg la cea mai josnică propagandă în fiecare zi', a declarat Peppe Provenzano, purtătorul de cuvânt al PD pentru Afaceri Externe, într-un comunicat.

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a declarat joi că ia în considerare 'măsuri extraordinare' pentru a proteja frontierele, inclusiv suspendarea spațiului Schengen cu Spania.

Această poziție în favoarea măsurii a fost susținută și de ministrul de externe Antonio Tajani.

'Sunt în favoarea închiderii spațiului Schengen cu Spania (...). Imigrația ilegală și necontrolată reprezintă un pericol pentru securitatea națională', a declarat Tajani pe rețelele de socializare.

Șeful diplomației italiene a legat direct această potențială decizie de măsurile adoptate recent de guvernul spaniol privind regularizarea migranților, un proces pe care l-a echivalat în mod eronat cu acordarea cetățeniei spaniole, notează EFE.

Nigel Farage: 'Viitorul civilizației noastre' este în joc în Ceuta

În fine, liderul partidului britanic de extremă dreaptă Reform UK, Nigel Farage, a declarat vineri că ceea ce se întâmplă în Ceuta este de fapt 'o bătălie pentru viitorul civilizației noastre' și că 'este timpul să ne trezim'.

Într-o declarație înregistrată vineri, având pe fundal imaginile recente cu sute de marocani care traversează sau încearcă să treacă granița în Spania, Farage a făcut aluzie la propria țară și a avertizat că acești tineri, 'mulți dintre ei periculoși', ar putea ajunge în Regatul Unit.

'Uitați-vă doar la aceste scene. Acest lucru se întâmplă în Ceuta, exclava spaniolă din nordul Africii. Da, este teritoriu spaniol, zeci de mii, poate chiar mai mulți, intră ilegal în acea mică parte a Spaniei. Autoritățile par că sunt incapabile să acționeze', afirmă el.

Farage a mai declarat că Spania a acordat ceea ce el numește 'o amnistie' anul acesta, referindu-se la procesul extraordinar de regularizare a imigrației aprobat de guvern, pentru o jumătate de milion de persoane fără acte și a criticat faptul că această măsură a devenit, în opinia sa, un factor de atracție.

'Mesajul Spaniei este clar: intrați și vi se va permite să rămâneți', spune el.

'Credeți-mă, dacă nu vom avea un guvern al Reform UK, aceste scene pe care le vedeți astăzi în Spania, cu mulți dintre acești tineri, mulți dintre ei periculoși, se vor repeta și (aceștia se vor) îndrepta spre Calais și vor ajunge și în țara noastră. E timpul să ne trezim. Aceasta este o bătălie pentru viitorul civilizației noastre. Mai clar de atât nu pot fi', a declarat el. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 6389

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 11-11-2026 21:44

Israel/securitate: Eisenkot îi cere lui Netanyahu să dea dovadă de responsabilitate

Gadi Eisenkot, mandatat cu formarea viitorului guvern în Israel, i-a cerut miercuri premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu să ''dea dovadă de responsabilitate'' cu privire la deciziile de securitate, făcând aluzie la un eventual atac contra Iranului, transmite France Presse. Fără a menționa numele Iranulu

Politic Ex 11-11-2026 20:36

Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie

Parlamentul suedez a aprobat miercuri o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite AFP. Amendamentul a fost adoptat cu

Politic Ex 11-11-2026 19:59

MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve

Politic Ex 11-11-2026 19:51

Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți

Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într

Politic Ex 11-11-2026 19:36

Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri

Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac

Politic Ex 11-11-2026 19:02

#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni

SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d

Politic Ex 11-11-2026 18:42

Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați

Politic Ex 11-11-2026 18:36

China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale

Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch

Politic Ex 11-11-2026 17:22

Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad

Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co

Politic Ex 11-11-2026 17:17

Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană

Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi

Politic Ex 11-11-2026 17:10

Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia

Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.

Politic Ex 11-11-2026 16:57

Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit

Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a

Politic Ex 11-11-2026 16:55

Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta

Politic Ex 11-11-2026 16:37

Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan

Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo

Politic Ex 11-11-2026 16:25

Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană

Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.