Ministrul german de interne afirmă că atacul împotriva Gay Pride din Berlin a fost un 'atentat terorist'
Anchetatorii consideră că atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin este un 'atentat terorist islamist', a declarat duminică ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, menționând că toate dovezile indică către această concluzie, relatează dpa și AFP.
Se crede că suspectul născut în Germania a fost radicalizat și că a făcut parte dintr-un mediu islamist, conform constatărilor inițiale, a declarat Dobrindt, ajuns la locul incidentului, afirmând că numele complet al suspectului căutat de poliție este Abdul Ballout.
Dobrindt a afirmat totodată că suspectul a folosit o macetă după atacul cu mașină, soldat cu moartea unei femei și rănirea altor 29 de persoane, unele dintre ele grav.
Bărbatul căutat de poliția germană era cunoscut autorităților, fiind implicat în activități criminale, a mai spus Dobrindt într-o conferință de presă.
Suspectul primise anterior o pedeapsă de un an și zece luni de închisoare cu suspendare. Ministrul a precizat că parchetul a depus un apel împotriva acestei hotărâri.
Suspectul este un cetățean german, de origine libaneză, născut în Germania în 2005, cu o mamă naturalizată în Germania
în 2002.
Dobrindt a declarat că a fost ordonată o 'desfășurare importantă de forțe', polițiști suplimentari fiind trimiși nu doar la Berlin, ci și în gările și aeroporturile de pe întreg teritoriul Germaniei, precum și la fronti, editor online: Anda Badea 22:00 (20:00 GMT), în Parcul Tiergarten din centrul Berlinului, la câteva sute de metri de Poarta Brandenburg, principalul loc de adunare pentru Gay Pride, cunoscut sub numele de Christopher Street Day (CSD) în Germania, unul dintre cele mai mari marșuri gay din Europa.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Florian Nath, a declarat că în atac a fost ucisă o femeie, care a suferit răni fatale la locul incidentului.
Vehiculul s-a izbit de un copac, iar suspectul a fugit, a declarat poliția. Ofițerii cred că acesta nu mai este în zonă și se află probabil în altă parte a Berlinului.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Presiunile asupra Iranului au atins 'un stadiu critic și periculos', avertizează președintele Pezeshkian
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a estimat vineri că presiunea exercitată de SUA asupra țării sale a atins 'stadiu critic și periculos', în cadrul unei intervenții în India în ajunul summitului forumului diplomatic al BRICS, relatează AFP. 'Iranul a suferit sancțiuni puternice în acești ultimi ani, aceste presiuni au a
VIDEO #11septembrie/Începerea ceremoniilor la 'Ground Zero' pentru marcarea a 25 de ani de la atacurile teroriste din SUA
Familiile victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3.000 de morți în urmă cu 25 de ani, au început să se adune vineri la 'Ground Zero' din New York, relatează AFP.
#11septembrie/ Rutte subliniază unitatea NATO, la 25 de ani după atacurile teroriste din SUA
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a adus vineri un omagiu victimelor atacurilor teroriste comise în SUA pe 11 septembrie 2001 și a evidențiat unitatea aliaților europeni cu Statele Unite, la 25 de ani de la acele atacuri, relatează agenția EFE. 'În acel moment întunecat, aliații au rămas uniți. Pentru prima și singura dată în
Modi se întâlnește cu Putin înainte de summitul BRICS, ce începe sâmbătă la New Delhi în condiții de securitate sporită
Președintele rus Vladimir Putin a fost primit vineri după-amiază de prim-ministrul indian Narendra Modi pentru o întrevedere bilaterală, în ajunul summitului BRICS prevăzut să aibă loc în acest weekend în capitala Indiei, în condiții de securitate sporită, relatează AFP. Aliat tradițional al Rusiei, India a contin
#11septembrie/ UE comemorează victimele atacurilor teroriste care au avut loc în SUA în urmă cu 25 de ani
Principalii reprezentanți ai Uniunii Europene au comemorat vineri victimele atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001, la 25 de la această tragedie, relatează agenția EFE. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a amintit de 'cele 3.000 de persoane care au plecat de acasă în acea dimineață și nu s-au mai întors niciodată',
Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru #Ucraina, inclusiv pentru achiziția de rachete Patriot
Comisia Europeană a aprobat vineri o nouă tranșă, de 6,1 miliarde de euro, din programul european de asistență financiară de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei, o particularitate a acestei noi tranșe fiind că o parte din fonduri urmează să fie folosite pentru achiziția de rachete Patriot, după ce statele UE au acceptat o derogare de la condițiile programului, a anunțat e
Hadja Lahbib: Republica Moldova își consolidează reziliența și cooperarea cu UE în gestionarea crizelor
Comisarul european pentru egalitate, pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, s-a aflat vineri în prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Oficialul european a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și premierul Vasile Tofan și a vizitat Echipa de Căutare și Salvare Urbană (USAR) Moldova, unde a asistat la o demonstrație practic
#Ucraina: Ministrul polonez de externe a sosit într-o vizită neanunțată la Kiev
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a sosit la Kiev vineri dimineață într-o vizită neanunțată, așa cum a comunicat el însuși într-un mesaj pe contul său de Twitter, relatează agenția EFE. 'Bună dimineața de la Kiev!', a scris Sikorski într-un mesaj scurt alături de o fotografie care-l arată sosind în gara din
Germania: AfD îl dă în judecată pe cancelarul Merz pentru declarațiile sale privind 'epurarea etnică'
Partidul 'Alternativa pentru Germania' (AfD) a anunțat că a depus o plângere pentru defăimare contra cancelarului Friedrich Merz, care a calificat drept ''epurare etnică'' conceptul ''remigrație'' folosit de extrema dreaptă germană, relatează vineri AFP. Afirmațiile cancelarului sunt ''cond
Kremlinul avertizează Lituania în legătură cu amplasarea de arme nucleare pe teritoriul său
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat vineri că dacă Lituania va amplasa arme nucleare pe teritoriul său va deveni o țintă a forțelor strategice ale Rusiei, comentând disponibilitatea țării baltice de a elimina din Constituție prevederile privind interdicția amplasării unor astfel de arme pe teritoriul său, informează EFE.
Șefa diplomației europene Kaja Kallas susține că revizuirea apărării UE nu trebuie întârziată
Înalta reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, consideră că planificarea pregătirii apărării europene pentru orizontul anului 2030 este 'prea târzie' și a cerut accelerarea eforturilor în fața creșterii amenințărilor la adresa Europei, transmite vineri EFE. '
Ministrul japonez al apărării reiterează că 'nu este exclusă nicio opțiune' în privința submarinelor nucleare
Ministrul japonez al apărării, Shinjiro Koizumi, a declarat vineri presei la Tokyo că guvernul său va lua în considerare, fără a exclude nicio variantă, achiziționarea de submarine cu propulsie nucleară, în cadrul discuțiilor care au loc cu privire la revizuirea Strategiei naționale de securitate și a altor două documente legate de apărare, informează age
Vicepreședinta Taiwanului face o vizită neobișnuită în Europa, dar ministrul italian de externe nu se întâlnește cu delegația de la Taipei
Vicepreședinta taiwaneză Hsiao Bi-khim, însoțită de ministrul de externe de la Taipei, Lin Chia-lung, face începând de vineri o vizită neobișnuită în Europa, pentru a participa la un forum pe teme de democrație pe insula italiană Ventotene, transmite Reuters. Vicepremierul și ministrul de externe al Italiei, Antonio Taj
Premierul finlandez Petteri Orpo va găzdui un summit consacrat Arcticii în 13-14 septembrie, la Rovaniemi
Premierul finlandez Petteri Orpo a invitat mai mulți lideri din Uniunea Europeană la un summit consacrat Arcticii, ce va avea loc în orașul Rovaniemi pe 13 și 14 septembrie, obiectivul reuniunii fiind consolidarea abordării strategice comune a UE față de această regiune cu o semnificație geopolitică în creștere rapidă, indică un comunicat difuzat pe websi
Fostul comisar european Emma Bonino a încetat din viață
Fostul comisar european Emma Bonino a încetat din viață, a anunțat vineri partidul său, 'Mai multă Europa' (Piu Europa, sau +Europa), transmite agenția de presă italiană ANSA. Fostul ministru italian de externe și fostul comisar european pentru sănătate și protecția consumatorilor avea 78 de ani. Figură istorică a













