logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UE sancționează rețeaua socială rusă VK și alte companii pentru supraveghere represivă

Imagine din galeria Agerpres

Uniunea Europeană a sancționat luni patru persoane și cinci entități responsabile de grave încălcări ale drepturilor omului din Rusia, inclusiv VK Company (VKontakte), cea mai mare rețea socială din țară, într-un pachet axat pe impunerea de sancțiuni pentru utilizarea noilor tehnologii cu scopul de a restricționa libertatea de exprimare, accesul la informație și libertatea de asociere, relatează EFE.

Printre cei sancționați se numără VK Company (VKontakte) și filiala sa, Communication Platform, responsabile de aplicația Max App, supravegheată de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) și preinstalată pe toate telefoanele mobile vândute în Rusia, care include funcții de supraveghere a utilizatorilor critici față de războiul din Ucraina, potrivit textului.

De asemenea au fost sancționate Citadel, VAS Experts și Norsi-Trans, companii care produc și comercializează tehnologie pentru sistemul SORM, utilizat pentru monitorizarea apelurilor, e-mailurilor, mesajelor și rețelelor sociale ale jurnaliștilor, opozanților și cetățenilor obișnuiți.

După adăugarea acestor nume, numărul persoanelor și al entităților sancționate în temeiul aceluiași regim, în vigoare din martie 2024 după moartea opozantului Aleksei Navalnîi, a ajuns la 98, sancțiunile implicând înghețarea activelor, interdicția furnizării de fonduri și cea de intrare în UE.

UE a anunțat deja în cursul dimineții, în baza regimului de securitate cibernetică, sancțiuni împotriva a nouă persoane și a patru entități, printre care se numără ofițeri de informații ai GRU (serviciile de informații militare ruse), acuzați că au contribuit la crearea unui 'ecosistem cibernetic malign'.

În același timp, Uniunea Europeană și Ucraina au cerut luni Rusiei și Belarusului returnarea 'imediată, sigură și necondiționată' a tuturor civililor ucraineni reținuți în mod arbitrar, deportați ilegal sau mutați cu forța, inclusiv a minorilor.

Într-o declarație comună, Bruxellesul și Kievul au condamnat 'refuzul sistematic' al Rusiei de a confirma identitatea, locul unde se află și destinația ucrainenilor reținuți sau dați dispăruți și au solicitat tuturor statelor să intensifice presiunile asupra Moscovei pentru ca aceasta să își îndeplinească obligațiile 'fără întârziere'.

În declarație se cere ca Comitetul Internațional al Crucii Roșii să aibă acces la toate locurile în care sunt deținuți prizonierii de război și deținuții civili ucraineni, în conformitate cu Convențiile de la Geneva.

Această declarație, semnată de Înaltul Reprezentant al UE în numele Uniunii și de Ucraina, a fost emisă în urma unei dezbateri pe tema reținerii civililor ucraineni pe teritoriul rus, organizată în marja reuniunii ministeriale cu șeful diplomației ucrainene, Andrii Sibiga, și reprezentanți ai societății civile, printre care laureata Premiului Nobel pentru Pace Oleksandra Matviiciuk și jurnalistul Maksim Butkevici, eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri cu Rusia în octombrie 2024.

Potrivit UE și Ucrainei, printre cei arestați se află oficiali locali, jurnaliști, activiști, voluntari și lideri religioși, care au fost supuși unor procese juridice 'cu motivație politică' și unor condiții de detenție 'inumane'.

Ambele părți au insistat pentru depunerea de noi eforturi în cadrul Consiliului Europei pentru instituirea Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei și a Comisiei Internaționale pentru reclamații privind Ucraina. AGERPRES/ (AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 427

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 14-11-2026 10:10

SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut

Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a

Politic Ex 14-11-2026 09:15

Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin

Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti

Politic Ex 13-11-2026 23:15

Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional

Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i

Politic Ex 13-11-2026 22:15

Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune

Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune

Politic Ex 13-11-2026 21:32

Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)

Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at

Politic Ex 13-11-2026 21:07

Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului

Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere

Politic Ex 13-11-2026 20:32

Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina

Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela

Politic Ex 13-11-2026 20:05

JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN

Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside

Politic Ex 13-11-2026 19:59

Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online

Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind

Politic Ex 13-11-2026 19:39

Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați

Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr

Politic Ex 13-11-2026 19:31

Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina

Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E

Politic Ex 13-11-2026 18:54

Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina

Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com

Politic Ex 13-11-2026 18:22

Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă

Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p

Politic Ex 13-11-2026 18:20

BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina

Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di

Politic Ex 13-11-2026 18:09

Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru

Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2