UPDATE Atentate la Damasc: Celula responsabilă pentru explozii era afiliată SI (autorități)
Autoritățile siriene au anunțat joi seară arestarea membrilor unei celule 'afiliate organizației Stat Islamic' (SI) responsabili pentru cele două atentate cu bombă care au avut loc marți la Damasc în timpul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP.
'Celula responsabilă pentru atacurile teroriste care au vizat Damascul în urmă cu două zile este acum în mâinile noastre', a declarat pe X ministrul de interne Anas Khattab.
Odată ce ancheta va fi finalizată, vom dezvălui publicului identitatea membrilor celulei, rolul lor, precum și afilierile acestora', a adăugat ministrul de interne.
Ahmad al-Dalati, șeful securității interne pentru regiunea Damasc, a declarat ulterior la televiziunea de stat siriană că primele investigații au arătat că 'celula era afiliată grupului SI (Stat Islamic)'.
Presupușii autori au fost arestați simultan în 'diferite locuri din Damasc și din împrejurimi', precizase mai devreme un comunicat al ministerului, citând în mod specific patru cartiere. Două dintre acestea adăpostesc membri ai comunității alauite, din care provine clanul fostului președinte Bashar al-Assad.
O persoană a murit și alte 36 au fost rănite în explozia aproape simultană a două bombe artizanale, marți dimineață, amplasate în apropierea hotelului unde președintele Macron fusese cazat pe timpul nopții. În acel moment, șeful statului francez plecase deja pentru a discuta cu omologul său sirian, Ahmad al-Sharaa.
Aceasta a fost prima vizită a unui lider al unei puteri occidentale de la venirea la putere a unei coaliții islamiste după mai bine de 13 ani de război civil.
***ORA 00:01 Atentate la Damasc: Autoritățile afirmă că i-au arestat pe responsabili
Autoritățile siriene au anunțat joi seară arestarea responsabililor pentru cele două atentate cu bombă care au avut loc marți la Damasc în timpul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP.
'Celula responsabilă pentru atacurile teroriste care au vizat Damascul în urmă cu două zile este acum în mâinile noastre', a declarat pe X ministrul de interne Anas Khattab.
'Odată ce ancheta va fi finalizată, vom dezvălui publicului identitatea membrilor celulei, rolul lor, precum și afilierile acestora', a adăugat ministrul de interne.
Presupușii autori au fost arestați simultan în 'diferite locuri din Damasc și din împrejurimi', a precizat ulterior un comunicat al ministerului, citând în mod specific patru cartiere. Două dintre acestea adăpostesc membri ai comunității alauite, din care provine clanul fostului președinte Bashar al-Assad.
O persoană a murit și alte 36 au fost rănite în explozia aproape simultană a două bombe artizanale, marți dimineață, amplasate în apropierea hotelului unde președintele Macron fusese cazat pe timpul nopții. În acel moment, șeful statului francez plecase deja pentru a discuta cu omologul său sirian, Ahmad al-Sharaa.
Aceasta a fost prima vizită a unui lider al unei puteri occidentale de la venirea la putere a unei coaliții islamiste după mai bine de 13 ani de război civil. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Al Arabiya English/X
***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski de Ziua Independenței: Ucraina 'nu este o victimă, ci un războinic'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat caracterul demonstrat de poporul ucrainean în contextul invaziei ruse, într-un discurs rostit luni de Ziua Independenței în care a mai afirmat că șeful statului rus, Vladimir Putin, este 'blocat în trecut' și continuă să considere Ucraina un actor supus, informează EFE.
SUA anulează exerciții militare maritime împreună cu Coreea de Sud
Statele Unite au anulat un exercițiu de debarcare amfibie pe coastă programat luna viitoare alături de Coreea de Sud, a anunțat luni Corpul Infanteriștilor Marini sud-coreeni, conform agenției Reuters. Washingtonul și-a motivat decizia prin constrângeri privind disponibilitatea forțelor americane în contextul războiului cu Iranul.
Comisia Europeană a aprobat un sprijin suplimentar de 6,1 miliarde de euro pentru #Ucraina
Comisia Europeană a aprobat luni un ajutor financiar suplimentar în valoare de 6,1 miliarde de euro pentru Ucraina pentru achiziționarea unor noi sisteme defensive, precum sisteme de apărare antiaeriană, rachete, muniție și radare, transmite Reuters. ''În contextul în care Rusia își intensifică atacurile, ne ofe
Norvegia va furniza sprijin financiar de 9,2 miliarde de dolari pentru #Ucraina în 2027
Norvegia intenționează să furnizeze sprijin financiar de 85 de miliarde de coroane (9,2 miliarde de dolari) pentru Ucraina în anul fiscal 2027, a anunțat duminică guvernul de la Oslo, potrivit Reuters. Donația norvegiană vizează cheltuieli pentru acoperirea unor nevoi atât militare, cât și umanitare, a afirmat premierul norve
Ucraina anunță că a lovit un MiG-29 rusesc, două nave și patru radare
Drone ucrainene au lovit duminică seară un MiG-29 rusesc staționat la Rostov, două nave și patru radare inamice desfășurate în aceeași regiune din sudul Rusiei și în peninsula Crimeea ocupată, potrivit unei postări pe Facebook a șefului forțelor de drone ucrainene, Robert Brovdi, informe
Premierul Republicii Moldova a traversat înot Strâmtoarea Bosfor alături de fiul său
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a traversat duminică Strâmtoarea Bosfor într-o cursă de înot de 6,5 kilometri, alături de fiul său, căruia îi făcuse această promisiune la începutul anului, transmite Moldpres. 'În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înot&
UE promite continuarea sprijinului pentru #Ucraina, care sărbătorește luni Ziua Independenței
Uniunea Europeană a promis continuarea sprijinului pentru Ucraina, țară ce sărbătorește luni Ziua Independenței, și a amenințat Moscova cu sancțiuni, la patru ani și jumătate de la începerea invaziei ruse, transmite dpa. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, este așteptat la Kiev luni pentru a asista la ceremoniile organizate
Premierul ucrainean speră să obțină rachete interceptoare din Japonia
Premierul ucrainean Serhii Korețkii a declarat duminică agenției Kyodo că speră ca țara sa să primească sprijin din partea Japoniei cu sisteme de apărare antiaeriană, inclusiv rachete interceptoare. 'Aș dori să cer politicos un singur lucru (...) rachete antibalistice. Este cel mai important lucru de care avem nevoie pentru a ne proteja po
Rusia: Doi copii uciși de un atac ucrainean cu drone
Un atac nocturn cu drone ucrainene a ucis doi copii în sudul Rusiei și a provocat un incendiu într-un depozit al gigantului de comerț online Ozon din apropiere, au anunțat autoritățile locale și compania, relatează AFP. 'Fragmente de drone au căzut peste un centru de plasament pentru copii din Krasnodar. Din păcate, doi copii a
Noul premier britanic Andy Burnham merge luni la Kiev
Noul premier britanic Andy Burnham se deplasează luni la Kiev pentru prima sa vizită internațională de la preluarea mandatului la sfârșitul lunii iulie cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a independenței Ucrainei, potrivit Downing Street, relatează AFP. Liderul laburist 'urmează să anunțe că guvernul și-a dat acordul ca firma din do
Damascul confirmă discuțiile cu Israelul pentru a reduce tensiunea după atacurile israeliene (presă)
Siria a confirmat duminică discuții la nivel înalt cu Israelul, menite să scadă presiunea după recentele atacuri israeliene și să mențină țara în afara tensiunilor dintre Israel și Turcia, un aliat al Damascului, notează AFP. Agenția oficială de presă siriană SANA citează o sursă din cadrul Ministerului de Externe care afirmă că de
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israelul a avertizat duminică mișcarea islamistă palestiniană Hamas că își va intensifica operațiunile în Fâșia Gaza dacă lansările de zmeie, drone și baloane către Israel vor continua, transmite AFP. Chiar dacă aceste dispozitive nu transportă explozibili, lansarea lor reînvie amintirea valurilor de zmeie și baloane in
Franța: Europarlamentarul de centru-stânga Glucksmann, candidat la prezidențiale
Eurodeputatul de centru-stânga Raphael Glucksmann, 46 de ani, și-a anunțat duminică seara candidatura la alegerile prezidențiale franceze din 2027, declarându-se 'candidat pentru a câștiga', notează AFP. 'Sunt candidat pentru a redresa Franța deoarece, știți bine, cu toții avem un nod în stomac când ve
Mexic: Un guvernator căutat în Statele Unite pentru trafic de droguri se retrage din nou din funcție
Guvernatorul statului mexican Sinaloa, căutat de Statele Unite pentru trafic de droguri, a anunțat sâmbătă că se retrage din nou din funcție, o decizie salutată duminică de președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, notează AFP. Ruben Rocha Moya, ales din partea partidului Morena al doamnei Sheinbaum, aflat la putere,
AFP: Întâlnire între ministrul sirian de externe și șeful Mossadului
Ministrul sirian de externe s-a întâlnit duminică în Iordania cu șeful serviciului secret israelian Mossad, au declarat pentru AFP o sursă diplomatică și o sursă guvernamentală siriană, la câteva zile după un atac israelian asupra unei baze aeriene în Siria. Potrivit acestor surse, care au solicitat anonimatul, mi














