R.Moldova comemorează 77 de ani de la a doua deportare: Maia Sandu subliniază pericolul reprezentat de politica revanșardă a Rusiei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat luni în legătură cu pericolul reprezentat de politica revanșardă a Rusiei în prezent și a subliniat necesitatea de a acorda ajutor în continuare Ucrainei, care luptă de peste patru ani împotriva agresiunii Moscovei, cu ocazia unei ceremonii de comemorare a victimelor celui de-al doilea val al deportărilor sovietice din 1949, desfășurată în scuarul Gării Feroviare din Chișinău, la monumentul 'Trenul Durerii', informează Moldpres.
'Istoria se repetă sub ochii noștri. Ce a făcut odată puterea sovietică le face Rusia lui Putin azi ucrainenilor și va face oricărui popor dacă va fi lăsată. Nu există alt motiv. Rusia ucide oameni nevinovați, îi deportează și îi înfometează, pur și simplu, pentru că poate. Tocmai de aceea, solidaritatea noastră nu este opțională. Trebuie să ajutăm Ucraina. Cum putem și să convingem Europa să ajute Ucraina fără încetare, pentru ca Rusia să fie oprită și să nu mai poată face rău niciunui popor', a subliniat Maia Sandu.
Referitor la tragedia de acum peste o jumătate de secol, președinta R. Moldova a declarat că 'regimul sovietic nu suporta identitatea popoarelor. Și operațiunile de deportare nu au fost un episod accidental. Erau crime planificate în cele mai mici detalii, cu calendare de execuție și cu scopul de a distruge orice formă de rezistență'.
În continuare, Maia Sandu a subliniat necesitatea ca aceste crime ale trecutului să nu fie date uitării. 'Avem responsabilitatea istorică nu doar în fața neamului nostru, ci și în fața întregii Europe, să spunem: aceasta este fața adevărată a regimului sovietic', a afirmat ea.
'Acum 77 de ani, noaptea, copii mici, bătrâni, femei și bărbați au fost luați din casele lor, cu arma la tâmplă, și urcați în vagoane de vite. Noi suntem urmașii acestor oameni', a amintit Maia Sandu, care a adăugat: 'au vrut să le ia limba și identitatea și (...) demnitatea'.
' Le-au luat casele, dar ei și-au construit case acolo unde au ajuns, pentru că bunicii noștri știau că o casă trebuie construită cu mâinile proprii, nu furată mișelește. Au vrut să le ia numele, memoria, împușcându-i fără motiv și aruncându-i în gropi comune. Dar numele lor a fost mai puternic și au avut grijă o viață întreagă să transmită memoria și numele copiilor, care l-au dus mai departe către copiii lor, iar azi noi suntem aici, purtând amintirea și numele lor', a afirmat președintele R.Moldova, subliniind că moldovenii și-au păstrat și limba și identitatea 'prin cântec, prin credință, prin hore, doine și bocete de jale'.
'Avem limbă și avem identitate și, de fiecare dată când au încercat din nou să ni le distrugă, le-am apărat', a spus Maia Sandu, exprimându-și tristețea că 'unii rătăciți' n-au învățat lecțiile istoriei și 'ridică în slăvi călăul strămoșilor noștri'.
'Ne dorim ca acest popor să nu fie ridicat noaptea din casă și deportat, nici măcar cei care, azi, refuză să onoreze această memorie. Pentru că libertatea și pacea pe care le apărăm astăzi le apărăm pentru toți, iar demnitatea unui neam se măsoară și prin capacitatea de a-i proteja inclusiv pe cei care încă nu-i înțeleg istoria', a menționat Maia Sandu.
Mai multe evenimente sunt programate pentru luni la Chișinău, printre care și expoziția 'Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași', organizată în cursul serii în Piața Marii Adunări Naționale, care va fi urmată de un concert-requiem susținut de Select Cvartet, dedicat victimelor regimului totalitar comunist.
Potrivit organizatorilor, evenimentele au drept scop readucerea în atenția publică a represiunilor comise de regimul comunist pe teritoriul actual al Republicii Moldova în perioada 1917-1989, inclusiv a deportărilor în masă organizate de autoritățile sovietice.
Programul comemorativ evocă atât deportarea din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 18.000 de persoane au fost deportate în cadrul acțiunilor de 'curățare' a teritoriilor ocupate de Uniunea Sovietică în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, cât și deportările din 6-9 iulie 1949, considerate cea mai amplă operațiune de acest tip desfășurată pe teritoriul actual al Republicii Moldova.
În urma deportărilor din iulie 1949, peste 11.000 de familii, în total 35.796 de oameni, au fost ridicate și deportate forțat în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice. Printre acestea se numărau 11.889 de copii, 14.033 de femei și 9.864 de bărbați.
Totodată, anul acesta se împlinesc 80 de ani de la declanșarea foametei organizate din 1946-1947, una dintre cele mai dramatice consecințe ale politicilor represive sovietice, comemorarea având rolul de a păstra vie memoria victimelor și de a contribui la consolidarea culturii memoriei istorice, notează Moldpres. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina a atacat din nou cu drone un combinat chimic rusesc
Ucraina a atacat cu drone în noaptea de marți spre miercuri combinatul chimic Azot din regiunea rusă Tula, la aproximativ 200 de kilometri sud de Moscova, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile locale și de presa rusă și ucraineană, relatează agenția EFE. 'Apărarea antiaeriană a Rusiei a respins un atac masiv cu drone ucrainene asupra regi
Flavio Bolsonaro se îndreaptă spre Ecuador din Argentina, după ce a părăsit Brazilia (autorități)
Senatorul conservator brazilian Flavio Bolsonaro și familia sa se află la bordul unui avion care a plecat din Argentina cu destinația Ecuador, după ce au părăsit Brazilia în urma înfrângerii sale la alegerile prezidențiale, au anunțat miercuri autoritățile argentiniene, relatează AFP. Fiul fostului președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro
Serbia: Nivelul de alertă teroristă, ridicat la maximum după ce un jandarm a fost atacat în fața ambasadei Israelului și agresorul ucis
Un agresor a fost împușcat mortal în noaptea de marți spre miercuri în fața ambasadei Israelului la Belgrad, după ce a atacat un jandarm care asigura paza misiunii diplomatice, a declarat ministrul interimar sârb de interne, Ivica Dacic, vorbind despre un 'atac terorist', informează AFP și HINA. 'Un minor, a cărui identitate
Trump spune că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă acestea sunt 'corecte'
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă scrutinul este 'corect', o nouă încercare de a pune la îndoială integritatea votului de marți, care l-ar putea costa majoritatea în Congres, relatează AFP. Președintele SUA își intensifică atacurile și insinuări
Siria redeschide frontiera cu Iordania după loviturile aeriene iordaniene de luni
Siria a anunțat miercuri redeschiderea principalului punct de frontieră cu Iordania, pe care îl închisese după loviturile aeriene executate de statul vecin asupra teritoriului sirian, transmite AFP. Iordania a declarat că a ucis peste 20 de membri ai Statului Islamic în atacurile aeriene, care au avut loc după un atac mortal, atribuit islamiș
#Ucraina: Zelenski cere sprijin după atacurile masive al Rusiei cu rachete balistice asupra Kievului
Rusia a lansat peste 100 de rachete balistice asupra Kievului și regiunea sa înconjurătoare în decurs de două săptămâni, a declarat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează miercuri dpa. 'Facem tot posibilul pentru a ne proteja sectorul energetic, infrastructura și logistica. Sarcina este extrem de dificilă. Din păcate,
Alegeri în Israel: Eisenkot și Netanyahu se declară amândoi pregătiți să formeze un guvern, dar niciunul nu are majoritate
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu și rivalul său Gadi Eisenkot, plasați de exit-poll-uri la egalitate în alegerile parlamentare, dar fără o majoritate, s-au declarat amândoi pregătiți să formeze un guvern, ceea ce anunță negocieri intense, relatează AFP. 'Trebuie să instalăm un guvern puternic de dreapta', a declarat Netanyahu în curs
Trump susține că o întâlnire Putin-Zelenski va fi organizată 'foarte curând'
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că o întâlnire între omologul său rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski va avea loc 'foarte curând', relatează AFP. 'O întâlnire va avea loc foarte curând și cred că am putea face progrese mari', le-a spus Trump jurnaliștil
Israel/alegeri: Ploile și inundațiile perturbă procesul de vot în sud; Comisia electorală respinge prelungirea votului
Ploile abundente și inundațiile au perturbat procesul de vot în alegerile parlamentare din Israel, în sudul țării, a relatat presa israeliană preluată de dpa. Locuitorii din deșertul Arava nu au putut ajunge la secțiile de votare marți, din cauza inundațiilor, a scris publicația The Times of Israel. Poliția a anunțat
Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA
Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP. 'Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele d
Finlanda și Norvegia nu sunt mediatori pentru că sunt '100% de partea Ucrainei', declară președintele finlandez
Președintele finlandez, Alexander Stubb, a explicat marți că discuția telefonică pe care a avut-o împreună cu premierul norvegian, Jonas Gahr Store, cu președintele rus Vladimir Putin nu a fost o mediere de pace, ci mai degrabă o modalitate de a-i transmite liderului rus mesajul Ucrainei, relatează EFE. 'Nu suntem mediatori de pace,
Alegeri în Israel: Partidul principalului rival al lui Netanyahu se opune cererii de prelungire a programului secțiilor de votare
Partidul principalului rival al lui Benjamin Netanyahu a anunțat marți că se opune cererii premierului israelian de prelungire a programului secțiilor de votare, estimând că aceasta ar putea servi drept pretext pentru a contesta ulterior legitimitatea scrutinului, transmite AFP. ''Nu a survenit niciun incident excepțional ce ar j
Serbia: Va trebui să luăm propriile decizii, dacă statul nu reacționează la teroare, spune Aleksandar Vucic
Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic, care conduce lista electorală Aleksandar Vucic - Serbia Unită, a cerut marți autorităților statului să-și facă datoria și să reacționeze la actele de teroare îndreptate împotriva cetățenilor, avertizând că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, Partidul Progresist Sârb va fi nevoit
Italia: Contul de e-mail parlamentar al șefei guvernului, vizat într-un atac informatic asupra Camerei Deputaților
Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaților din Italia, în ultimele zile, a declarat marți o sursă din cadrul instituției citată de Reuters. Oficialul nu a menționat dacă s-a reușit accesarea contului de e-m
Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027
Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici











