Republica Cehă: Experți în drepturile omului demisionează dintr-un oficiu guvernamental reorganizat de premierul naționalist Andrej Babis
Peste 50 de experți în drepturile omului din organismul guvernului ceh de combatere a discriminării au demisionat, acuzând executivul naționalist al premierul Andrej Babis că subminează independența acestui organism și că îi amenință pe cei mai vulnerabili, relatează miercuri agenția EFE.
Demisia colectivă a acestora - cei 50 reprezentând aproximativ o treime din personalul instituției - survine după ce guvernul a decis să transfere către patru ministere prerogativele acestei instituții care privesc ONG-urile, drepturile omului, egalitatea de gen, situația minorităților (inclusiv a minorității rome) și persoanele cu dizabilități.
Experții demisionari susțin că măsura a stârnit deja îngrijorări în cadrul Uniunii Europene și că, prin urmare, ar putea fi reduse fondurile europene alocate programelor legate de domeniile respective, domenii care de acum înainte vor intra în atribuțiile ministerelor Justiției, Muncii, Sănătății și Culturii.
Reorganizarea respectivei instituții 'va distruge independența și statutul supraministerial' al acesteia, cu riscul slăbirii mecanismelor de protecție pentru cei mai vulnerabili, afirmă una dintre demisionare, Monika Simunkova.
Partidul anti-sistem ANO (Acțiunea Cetățenilor Nemulțumiți) al premierului Andrej Babis a câștigat alegerile legislative în octombrie anul trecut după o campanie electorală în care a promis oprirea ajutorului militar pentru Ucraina, combaterea inegalităților sociale și s-a opus politicilor UE de încurajare a migrației extracomunitare și de combatere a schimbărilor climatice.
Babis conduce acum o coaliție în care se mai regăsesc două formațiuni apropiate ideologic de partidul său, respectiv partidul 'Motoriștilor' și partidul de extremă dreapta Libertate și Democrație Directă (SPD), aceasta din urmă fiind o formațiune ostilă față de UE și NATO.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în Israel: Partidele arabe își exprimă disponibilitatea de a ajuta la înlăturarea lui Netanyahu
O alianță a partidelor predominant arabe din Israel și-a semnalat disponibilitatea de a contribui la înlăturarea guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, un executiv format din partide de dreapta și religioase, în urma alegerilor parlamentare, relatează dpa. Yousef Jabareen, președintele partidului Lista Comună, a declarat miercuri că guv
#Ucraina: Premierul Norvegiei afirmă că discuția telefonică cu Putin a avut drept scop să prezente poziția europenilor
Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a declarat miercuri că discuția telefonică de marți cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele finlandez Alexander Stubb a avut drept scop ca liderul rus să cunoască atât punctele de vedere ale europenilor, cât și pe cele ale SUA, relatează Reuters. Discuția de marți dintre Putin, Stubb și Stoere a m
Iranul avertizează cu privire la 'impactul devastator' asupra piețelor al unui eventual nou atac inițiat de Israel
Iranul a avertizat miercuri cu privire la 'impactul devastator' pe care un nou atac în regiune l-ar avea asupra piețelor energetice, în urma înmulțirii amenințărilor israeliene la adresa Teheranului în ultimele zile, transmite AFP. Iranul a fost atacat deja de două ori în ultimul timp, mai întâi î
Ungaria: Autoritatea fiscală a efectuat percheziții în legătură cu achiziția a 17.000 de ventilatoare în perioada pandemiei de COVID
Autoritatea fiscală din Ungaria a efectuat percheziții în mai multe locuri și a operat arestări în cadrul unei anchete privind achiziția de măști medicale și ventilatoare de către Ministerul de Externe în perioada pandemiei de COVID-19, relatează Reuters. Acțiunile, anunțate marți seara de Administrația Națională Fiscală și Vamală, au surveni
Ministrul ucrainean de externe: Nu putem pierde timpul în dezbateri despre cine în Europa ar trebui să discute cu Rusia
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a admis miercuri că discuția telefonică pe care au avut-o în ziua precedentă doi lideri nordici cu președintele rus Vladimir Putin putea fi mai bine coordonată, având în vedere criticile venite apoi din partea altor susținători europeni ai Ucrainei, dar a atras atenția că țara sa nu poate pierde timpul &ici
Israelul confirmă o tentativă de 'atentat terorist' în apropierea ambasadei sale la Belgrad
Ministerul de Externe israelian a confirmat miercuri că o tentativă de 'atentat terorist' a avut loc în cursul nopții în fața ambasadei Israelului la Belgrad, la scurt timp după anunțarea primelor rezultate ale alegerilor legislative, care plasează deocamdată în frunte coaliția premierului Benjamin Netanyahu, transmite AFP. 'Confi
#Ucraina: Zelenski afirmă că se teme de o 'reîmpărțire a sferelor de influență' între SUA, Rusia și China
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat, în declarații difuzate miercuri, în legătură cu o 'reîmpărțire a sferelor de influență' între cele trei mari puteri ale lumii, în contextul unei posibile întâlniri în noiembrie între președinții american Donald Trump, rus Vladimir Putin și chinez Xi Jinping, r
Elveția: Livrarea sistemelor Patriot comandate în SUA, mult întârziată
Comanda Elveției pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, de fabricație americană, se confruntă cu întârzieri majore, de aceea Berna ar trebui să acționeze rapid pentru a identifica o altă opțiune, a declarat miercuri Urs Loher, șeful agenției elvețiene pentru achiziții în domeniul apărării, Armasuisse, transmite Reuters.
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, propune un cadru 'ambițios' în domeniul apărării între ASEAN și SUA
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a propus miercuri crearea unui nou cadru de apărare 'ambițios' cu ASEAN, spunându-le liderilor blocului că acest parteneriat i-ar putea ajuta să traverseze ani de o 'importanță crucială' în viitor, relatează AFP. Statele Unite și-au consolidat parteneriatele regionale în domeniul a
SUA: Costurile războiului cu Iranul au depășit 47 miliarde de dolari, conform celei mai recente estimări a Pentagonului
Armata Statelor Unite a cheltuit până acum peste 47 miliarde de dolari în războiul cu Iranul, cu peste 25% mai mult decât estimarea din iulie a Pentagonului, potrivit datelor acestui departament obținute de Reuters, dar care nu au fost făcute publice. Informațiile privind costurile în creștere ale războiului cu Iranul a
#Ucraina a atacat din nou cu drone un combinat chimic rusesc
Ucraina a atacat cu drone în noaptea de marți spre miercuri combinatul chimic Azot din regiunea rusă Tula, la aproximativ 200 de kilometri sud de Moscova, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile locale și de presa rusă și ucraineană, relatează agenția EFE. 'Apărarea antiaeriană a Rusiei a respins un atac masiv cu drone ucrainene asupra regi
Flavio Bolsonaro se îndreaptă spre Ecuador din Argentina, după ce a părăsit Brazilia (autorități)
Senatorul conservator brazilian Flavio Bolsonaro și familia sa se află la bordul unui avion care a plecat din Argentina cu destinația Ecuador, după ce au părăsit Brazilia în urma înfrângerii sale la alegerile prezidențiale, au anunțat miercuri autoritățile argentiniene, relatează AFP. Fiul fostului președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro
Serbia: Nivelul de alertă teroristă, ridicat la maximum după ce un jandarm a fost atacat în fața ambasadei Israelului și agresorul ucis
Un agresor a fost împușcat mortal în noaptea de marți spre miercuri în fața ambasadei Israelului la Belgrad, după ce a atacat un jandarm care asigura paza misiunii diplomatice, a declarat ministrul interimar sârb de interne, Ivica Dacic, vorbind despre un 'atac terorist', informează AFP și HINA. 'Un minor, a cărui identitate
Trump spune că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă acestea sunt 'corecte'
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă scrutinul este 'corect', o nouă încercare de a pune la îndoială integritatea votului de marți, care l-ar putea costa majoritatea în Congres, relatează AFP. Președintele SUA își intensifică atacurile și insinuări
Siria redeschide frontiera cu Iordania după loviturile aeriene iordaniene de luni
Siria a anunțat miercuri redeschiderea principalului punct de frontieră cu Iordania, pe care îl închisese după loviturile aeriene executate de statul vecin asupra teritoriului sirian, transmite AFP. Iordania a declarat că a ucis peste 20 de membri ai Statului Islamic în atacurile aeriene, care au avut loc după un atac mortal, atribuit islamiș




