Imigrație: Vicepreședintele american JD Vance consideră problematice opiniile Vaticanului
Vicepreședintele american JD Vance și-a exprimat marți dezacordul față de opiniile Vaticanului cu privire la imigrație, descriindu-le drept ''problematice'', în urma comentariilor repetate ale papei Leon al XIV-lea față de măsurile președintelui Donald Trump pentru combaterea acestui fenomen, transmite Reuters.
Suveranul pontif a lansat un apel la o ''reflecție profundă'' în Statele Unite în legătură cu modul în care sunt tratați migranții de către administrația Trump, pe care a calificat-o drept ''extrem de nerespectuoasă'' față de imigranți, și a criticat ceea ce el a numit ''tratamentul inuman'' suportat de aceștia.
''Cred cu adevărat că unele dintre lucrurile care au fost spuse de Vatican despre chestiunea imigrației în special sunt problematice și în cele din urmă nu sunt de acord cu ele'', a spus Vance, el însuși catolic, într-un interviu pentru postul de televiziune american Fox News.
''Ceea ce îi spun conducerii Bisericii Catolice, care nu este de acord cu politica noastră privind imigrația, este că nu sunt ostil în legătură cu asta. O invit să avem o discuție, dar de asemenea o încurajez să își aducă aminte că migrația în masă are victime'', a subliniat vicepreședintele SUA.
Președintele Donald Trump a adoptat o linie dură față de imigranți, axată pe creșterea numărului deportărilor, organizații pentru drepturile omului acuzând Washingtonul de încălcarea libertății de exprimare și de crearea unui mediu nesigur, în special pentru minoritățile etnice.
Liderul american a afirmat că obiectivul este de a îmbunătăți securitatea internă și de a reduce imigrația ilegală.
Papa Leon al XIV-lea a refuzat să adere la ''Consiliul Păcii'', o inițiativă a lui Trump pentru Fâșia Gaza. De asemenea, el a criticat războiul din Iran început pe 28 februarie, iar recent a salutat acordul anunțat de Washington și Teheran despre care a spus că speră să pună capăt conflictului. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța acuză actori străini că amplifică imaginea protestelor pentru a-i afecta imaginea și reputația
Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut miercuri că actori străini din ''SUA, Israel, Rusia și, ocazional, China'', precum și din Iran, manipulează și amplifică imaginile cu protestele și tulburările din Franța pentru a prejudicia imaginea internațională a acestei țări, relatează agenția EFE. ''Sunt r
Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare
O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autoritățile de la Sofia, transmite agenția EFE. Autoritățile bulgare au trimis o ambarcațiune pentru a oferi asistență navei atacate, în timp ce echipajul acesteia este evacuat cu ajutorul bărcilor de salvare, a r
Suspendarea activităților oficiale și de campanie și reacții de solidaritate după accidentul feroviar din Spania
Accidentul feroviar produs miercuri în Spania a provocat reacții de solidaritate în țară și la nivel european. În timp ce echipele de intervenție acționau la locul tragediei, premierul spaniol Pedro Sanchez și-a exprimat consternarea, iar mai mulți lideri politici au anunțat suspendarea activităților programate, conform AFP.
Alegeri în Israel: Partidele arabe își exprimă disponibilitatea de a ajuta la înlăturarea lui Netanyahu
O alianță a partidelor predominant arabe din Israel și-a semnalat disponibilitatea de a contribui la înlăturarea guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, un executiv format din partide de dreapta și religioase, în urma alegerilor parlamentare, relatează dpa. Yousef Jabareen, președintele partidului Lista Comună, a declarat miercuri că guv
#Ucraina: Premierul Norvegiei afirmă că discuția telefonică cu Putin a avut drept scop să prezente poziția europenilor
Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a declarat miercuri că discuția telefonică de marți cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele finlandez Alexander Stubb a avut drept scop ca liderul rus să cunoască atât punctele de vedere ale europenilor, cât și pe cele ale SUA, relatează Reuters. Discuția de marți dintre Putin, Stubb și Stoere a m
Iranul avertizează cu privire la 'impactul devastator' asupra piețelor al unui eventual nou atac inițiat de Israel
Iranul a avertizat miercuri cu privire la 'impactul devastator' pe care un nou atac în regiune l-ar avea asupra piețelor energetice, în urma înmulțirii amenințărilor israeliene la adresa Teheranului în ultimele zile, transmite AFP. Iranul a fost atacat deja de două ori în ultimul timp, mai întâi î
Ungaria: Autoritatea fiscală a efectuat percheziții în legătură cu achiziția a 17.000 de ventilatoare în perioada pandemiei de COVID
Autoritatea fiscală din Ungaria a efectuat percheziții în mai multe locuri și a operat arestări în cadrul unei anchete privind achiziția de măști medicale și ventilatoare de către Ministerul de Externe în perioada pandemiei de COVID-19, relatează Reuters. Acțiunile, anunțate marți seara de Administrația Națională Fiscală și Vamală, au surveni
Ministrul ucrainean de externe: Nu putem pierde timpul în dezbateri despre cine în Europa ar trebui să discute cu Rusia
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a admis miercuri că discuția telefonică pe care au avut-o în ziua precedentă doi lideri nordici cu președintele rus Vladimir Putin putea fi mai bine coordonată, având în vedere criticile venite apoi din partea altor susținători europeni ai Ucrainei, dar a atras atenția că țara sa nu poate pierde timpul &ici
Israelul confirmă o tentativă de 'atentat terorist' în apropierea ambasadei sale la Belgrad
Ministerul de Externe israelian a confirmat miercuri că o tentativă de 'atentat terorist' a avut loc în cursul nopții în fața ambasadei Israelului la Belgrad, la scurt timp după anunțarea primelor rezultate ale alegerilor legislative, care plasează deocamdată în frunte coaliția premierului Benjamin Netanyahu, transmite AFP. 'Confi
#Ucraina: Zelenski afirmă că se teme de o 'reîmpărțire a sferelor de influență' între SUA, Rusia și China
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat, în declarații difuzate miercuri, în legătură cu o 'reîmpărțire a sferelor de influență' între cele trei mari puteri ale lumii, în contextul unei posibile întâlniri în noiembrie între președinții american Donald Trump, rus Vladimir Putin și chinez Xi Jinping, r
Elveția: Livrarea sistemelor Patriot comandate în SUA, mult întârziată
Comanda Elveției pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, de fabricație americană, se confruntă cu întârzieri majore, de aceea Berna ar trebui să acționeze rapid pentru a identifica o altă opțiune, a declarat miercuri Urs Loher, șeful agenției elvețiene pentru achiziții în domeniul apărării, Armasuisse, transmite Reuters.
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, propune un cadru 'ambițios' în domeniul apărării între ASEAN și SUA
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a propus miercuri crearea unui nou cadru de apărare 'ambițios' cu ASEAN, spunându-le liderilor blocului că acest parteneriat i-ar putea ajuta să traverseze ani de o 'importanță crucială' în viitor, relatează AFP. Statele Unite și-au consolidat parteneriatele regionale în domeniul a
SUA: Costurile războiului cu Iranul au depășit 47 miliarde de dolari, conform celei mai recente estimări a Pentagonului
Armata Statelor Unite a cheltuit până acum peste 47 miliarde de dolari în războiul cu Iranul, cu peste 25% mai mult decât estimarea din iulie a Pentagonului, potrivit datelor acestui departament obținute de Reuters, dar care nu au fost făcute publice. Informațiile privind costurile în creștere ale războiului cu Iranul a
#Ucraina a atacat din nou cu drone un combinat chimic rusesc
Ucraina a atacat cu drone în noaptea de marți spre miercuri combinatul chimic Azot din regiunea rusă Tula, la aproximativ 200 de kilometri sud de Moscova, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile locale și de presa rusă și ucraineană, relatează agenția EFE. 'Apărarea antiaeriană a Rusiei a respins un atac masiv cu drone ucrainene asupra regi
Flavio Bolsonaro se îndreaptă spre Ecuador din Argentina, după ce a părăsit Brazilia (autorități)
Senatorul conservator brazilian Flavio Bolsonaro și familia sa se află la bordul unui avion care a plecat din Argentina cu destinația Ecuador, după ce au părăsit Brazilia în urma înfrângerii sale la alegerile prezidențiale, au anunțat miercuri autoritățile argentiniene, relatează AFP. Fiul fostului președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro




