Acordul comercial dintre UE și SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite a intrat în vigoare miercuri, ceea ce permite Washingtonului să își exporte bunurile industriale fără taxe vamale în schimbul aplicării unui tarif de 15% la majoritatea produselor europene, informează EFE.
Acordul intră în vigoare la aproape un an după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a convenit asupra acestor termeni cu președintele american Donald Trump pentru a evita tariful de 25% pe care republicanul a amenințat să-l impună la începutul războiului său comercial.
În tot acest timp, Parlamentul European (PE) a blocat de două ori implementarea acordului, prima dată în ianuarie, în urma amenințărilor cu noi tarife formulate de Trump împotriva țărilor europene care au trimis un număr mic de trupe în Groenlanda în plină dispută cu privire la suveranitatea insulei.
Parlamentul European a înghețat din nou acordul în februarie, după ce Curtea Supremă a SUA a declarat ilegale tarifele globale pe care președintele american le-a impus unilateral unui număr de peste 100 de țări.
Parlamentul European și-a dat aprobarea după ce a convenit asupra unei serii de garanții cu cele 27 de state membre pentru a suspenda pactul în cazul în care Washingtonul îl încalcă.
Acordul a intrat în sfârșit în vigoare miercuri, cu doar câteva zile înainte de ultimatumul pe care Trump îl dăduse UE, până la 4 iulie, pentru a evita noi tarife vamale, ceea ce coincide cu cea de-a 250-a aniversare a Declarației de Independență a SUA.
'Vom continua acum să colaborăm cu Statele Unite pentru a ne asigura că toate angajamentele acordului încheiat în august anul trecut sunt implementate cu fidelitate și în totalitate', a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru comerț, Olof Gill, într-o conferință de presă desfășurată marți, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a acordului și după ce UE a publicat documentul în Jurnalul Oficial.
Bruxelles-ul ar putea suspenda aplicarea acordului dacă Washingtonul îl încalcă, dacă preferințele tarifare pentru Statele Unite duc la o creștere a importurilor din SUA care amenință să provoace 'daune grave' industriei europene sau dacă guvernul SUA nu reduce tariful pentru oțel și aluminiu la 15%.
În orice caz, UE a convenit că acordul va expira la 31 decembrie 2029 - chiar în anul în care se încheie al doilea mandat prezidențial al lui Trump - însă Comisia Europeană ar putea propune o prelungire a acordului dacă va considera că un astfel de demers este oportun. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul ucrainean de externe: Nu putem pierde timpul în dezbateri despre cine în Europa ar trebui să discute cu Rusia
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a admis miercuri că discuția telefonică pe care au avut-o în ziua precedentă doi lideri nordici cu președintele rus Vladimir Putin putea fi mai bine coordonată, având în vedere criticile venite apoi din partea altor susținători europeni ai Ucrainei, dar a atras atenția că țara sa nu poate pierde timpul &ici
Israelul confirmă o tentativă de 'atentat terorist' în apropierea ambasadei sale la Belgrad
Ministerul de Externe israelian a confirmat miercuri că o tentativă de 'atentat terorist' a avut loc în cursul nopții în fața ambasadei Israelului la Belgrad, la scurt timp după anunțarea primelor rezultate ale alegerilor legislative, care plasează deocamdată în frunte coaliția premierului Benjamin Netanyahu, transmite AFP. 'Confi
#Ucraina: Zelenski afirmă că se teme de o 'reîmpărțire a sferelor de influență' între SUA, Rusia și China
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat, în declarații difuzate miercuri, în legătură cu o 'reîmpărțire a sferelor de influență' între cele trei mari puteri ale lumii, în contextul unei posibile întâlniri în noiembrie între președinții american Donald Trump, rus Vladimir Putin și chinez Xi Jinping, r
Elveția: Livrarea sistemelor Patriot comandate în SUA, mult întârziată
Comanda Elveției pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, de fabricație americană, se confruntă cu întârzieri majore, de aceea Berna ar trebui să acționeze rapid pentru a identifica o altă opțiune, a declarat miercuri Urs Loher, șeful agenției elvețiene pentru achiziții în domeniul apărării, Armasuisse, transmite Reuters.
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, propune un cadru 'ambițios' în domeniul apărării între ASEAN și SUA
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a propus miercuri crearea unui nou cadru de apărare 'ambițios' cu ASEAN, spunându-le liderilor blocului că acest parteneriat i-ar putea ajuta să traverseze ani de o 'importanță crucială' în viitor, relatează AFP. Statele Unite și-au consolidat parteneriatele regionale în domeniul a
SUA: Costurile războiului cu Iranul au depășit 47 miliarde de dolari, conform celei mai recente estimări a Pentagonului
Armata Statelor Unite a cheltuit până acum peste 47 miliarde de dolari în războiul cu Iranul, cu peste 25% mai mult decât estimarea din iulie a Pentagonului, potrivit datelor acestui departament obținute de Reuters, dar care nu au fost făcute publice. Informațiile privind costurile în creștere ale războiului cu Iranul a
#Ucraina a atacat din nou cu drone un combinat chimic rusesc
Ucraina a atacat cu drone în noaptea de marți spre miercuri combinatul chimic Azot din regiunea rusă Tula, la aproximativ 200 de kilometri sud de Moscova, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile locale și de presa rusă și ucraineană, relatează agenția EFE. 'Apărarea antiaeriană a Rusiei a respins un atac masiv cu drone ucrainene asupra regi
Flavio Bolsonaro se îndreaptă spre Ecuador din Argentina, după ce a părăsit Brazilia (autorități)
Senatorul conservator brazilian Flavio Bolsonaro și familia sa se află la bordul unui avion care a plecat din Argentina cu destinația Ecuador, după ce au părăsit Brazilia în urma înfrângerii sale la alegerile prezidențiale, au anunțat miercuri autoritățile argentiniene, relatează AFP. Fiul fostului președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro
Serbia: Nivelul de alertă teroristă, ridicat la maximum după ce un jandarm a fost atacat în fața ambasadei Israelului și agresorul ucis
Un agresor a fost împușcat mortal în noaptea de marți spre miercuri în fața ambasadei Israelului la Belgrad, după ce a atacat un jandarm care asigura paza misiunii diplomatice, a declarat ministrul interimar sârb de interne, Ivica Dacic, vorbind despre un 'atac terorist', informează AFP și HINA. 'Un minor, a cărui identitate
Trump spune că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă acestea sunt 'corecte'
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă scrutinul este 'corect', o nouă încercare de a pune la îndoială integritatea votului de marți, care l-ar putea costa majoritatea în Congres, relatează AFP. Președintele SUA își intensifică atacurile și insinuări
Siria redeschide frontiera cu Iordania după loviturile aeriene iordaniene de luni
Siria a anunțat miercuri redeschiderea principalului punct de frontieră cu Iordania, pe care îl închisese după loviturile aeriene executate de statul vecin asupra teritoriului sirian, transmite AFP. Iordania a declarat că a ucis peste 20 de membri ai Statului Islamic în atacurile aeriene, care au avut loc după un atac mortal, atribuit islamiș
#Ucraina: Zelenski cere sprijin după atacurile masive al Rusiei cu rachete balistice asupra Kievului
Rusia a lansat peste 100 de rachete balistice asupra Kievului și regiunea sa înconjurătoare în decurs de două săptămâni, a declarat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează miercuri dpa. 'Facem tot posibilul pentru a ne proteja sectorul energetic, infrastructura și logistica. Sarcina este extrem de dificilă. Din păcate,
Alegeri în Israel: Eisenkot și Netanyahu se declară amândoi pregătiți să formeze un guvern, dar niciunul nu are majoritate
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu și rivalul său Gadi Eisenkot, plasați de exit-poll-uri la egalitate în alegerile parlamentare, dar fără o majoritate, s-au declarat amândoi pregătiți să formeze un guvern, ceea ce anunță negocieri intense, relatează AFP. 'Trebuie să instalăm un guvern puternic de dreapta', a declarat Netanyahu în curs
Trump susține că o întâlnire Putin-Zelenski va fi organizată 'foarte curând'
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că o întâlnire între omologul său rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski va avea loc 'foarte curând', relatează AFP. 'O întâlnire va avea loc foarte curând și cred că am putea face progrese mari', le-a spus Trump jurnaliștil
Israel/alegeri: Ploile și inundațiile perturbă procesul de vot în sud; Comisia electorală respinge prelungirea votului
Ploile abundente și inundațiile au perturbat procesul de vot în alegerile parlamentare din Israel, în sudul țării, a relatat presa israeliană preluată de dpa. Locuitorii din deșertul Arava nu au putut ajunge la secțiile de votare marți, din cauza inundațiilor, a scris publicația The Times of Israel. Poliția a anunțat






