Trump îi trimite pe Witkoff și Kushner în Qatar pentru a continua negocierile cu Iranul
Emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, se vor deplasa luni în capitala qatareză Doha pentru a continua negocierile de pace cu Iranul, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, potrivit agenției EFE.
'Trimisul special (Steve) Witkoff și Jared Kushner vor călători la Doha săptămâna aceasta pentru întâlniri la nivel înalt, în timp ce continuăm să discutăm asupra memorandumului de înțelegere' încheiat cu Iranul, a declarat Karoline Leavitt la postul Fox News.
Președintele american Donald Trump a insistat luni mai devreme pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Iranul 'a solicitat o întâlnire care va avea loc mâine la Doha', după reluarea atacurilor reciproce, în pofida armistițiului.
Totuși, cu puțin timp înainte, viceministrul iranian de externe Kazem Gharibabadi a negat că discuții tehnice cu SUA ar urma să se desfășoare săptămâna aceasta. Astfel de discuții, a adăugat oficialul iranian, vor avea loc numai când 'se vor întruni condițiile necesare'.
Website-ul de știri american Axios a relatat duminică seară că SUA și Iranul au convenit să oprească atacurile reciproce din ultimele zile și să se întâlnească în această săptămână în Qatar.
Cele două țări au convenit pe 21 iunie să continue negocierile 60 de zile pentru a ajunge la un acord privind dosarul nuclear iranian și o pace durabilă, în urma unui memorandum de înțelegere care a adus o încetare a focului după mai mult de 100 de zile de război și a permis redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Dar în ultimele zile tensiunile au escaladat din nou, după atacuri iraniene asupra unor nave, urmate de atacuri aeriene americane împotriva unor ținte militare de pe coasta de sud a Iranului, care a răspuns cu atacuri asupra bazelor americane din Kuweit și Bahrain.
Iranul insistă să exercite controlul exclusiv asupra traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Washingtonul amenință să continue campania de bombardamente.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bombardament masiv al Rusiei asupra Kievului după discuțiile Zelenski-Trump
Rusia a atacat Kievul miercuri dimineața cu drone, lovind infrastructura feroviară, depozite și benzinării, la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu omologul său american Donald Trump pentru a discuta despre eforturile de pace, relatează Reuters. Cel puțin două persoane au fost ucis
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la acțiune globală pentru a-i ajuta pe copiii migranți
Papa Leon al XIV-lea a deplâns miercuri condițiile dificile cu care se confruntă copiii migranți și refugiați și a îndemnat la acțiune la nivel mondial pentru a-i proteja pe tinerii care își părăsesc țările de origine în căutarea siguranței, a consemnat agenția Reuters. Copiii migranți 'îndură adesea suferințe
Sunt 53 de războaie unde s-ar putea întâmpla safariuri umane ca la Sarajevo, avertizează jurnalistul Ezio Gavazzeni
Jurnalistul italian Ezio Gavazzeni, care a dezvăluit presupusa afacere turistică care îi aducea pe pasionații bogați de arme la Sarajevo pentru a ucide civili în timpul asediului din anii 1990, avertizează că în prezent există 53 de războaie departe de lumina reflectoarelor presei unde 'ar putea să se întâmple' ceva asemănător, t
Accesul la Casa Albă, 'un privilegiu, nu un drept', potrivit administrației Trump
Președintele SUA are dreptul să interzică presei accesul în anumite zone ale Casei Albe, potrivit administrației Trump, care își apără excluderea CNN, MS NOW și Politico într-un document trimis justiției, relatează AFP. O primă audiere este programată miercuri la 15:30 (19:30 GMT) la Washington, în cadrul acțiunilor &ic
Kremlinul transmite înainte de întâlnirea Lavrov-Rubio că poziția sa privind negocierile de pace privind #Ucraina rămâne neschimbată
Kremlinul a declarat miercuri că nu există încă premise pentru desfășurarea unor negocieri de pace cu Ucraina, deși rămâne deschis unor astfel de discuții, relatează Reuters. Înaintea întâlnirii planificate miercuri la New York între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei
Comisia Europeană propune deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria
Comisia Europeană a propus miercuri deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria, salutând eforturile noului guvern, condus de Peter Magyar, pentru a remedia situația creată de încălcările statului de drept în mandatul lui Viktor Orban, transmit AFP și dpa. ''Ungaria a luat măsuri importante pentru a consol
Președintele Xi Jinping a plecat în SUA pentru o vizită de stat de trei zile
Președintele chinez Xi Jinping este așteptat miercuri la Washington într-o vizită de stat de trei zile, la invitația președintelui american Donald Trump, relatează dpa. Conform programului anunțat, Donald Trump și prima doamnă, Melania Trump, îi vor întâmpina pe președintele chinez și pe soția sa, Peng Liyuan, la baza a
Portugalia: A intrat în vigoare interdicția acoperirii feței în spațiile publice
Așa-numita 'lege a burkăi', care interzice acoperirea feței în spațiile publice și prevede amenzi de până la 3.000 de euro, a intrat miercuri în vigoare în Portugalia, la 30 de zile după publicarea sa în jurnalul oficial, transmite EFE. Legea 58/2026 împiedică utilizarea în spațiul public a hai
Francezul Martin Ryan, grațiat de Azerbaidjan după ce UE a ridicat sancțiunile impuse miliardarului rus Usmanov
Azerbaidjanul l-a grațiat miercuri pe Martin Ryan, un francez întemnițat în această țară din Caucaz de la finalul lui 2023, decizie luată de Baku la câteva ore după ridicarea sancțiunilor Uniunii Europene contra oligarhului rus Alișer Usmanov, transmit AFP și Reuters. Conform unui decret semnat de președintele azer Ilham Alie
Armata britanică va crea un escadron spațial pentru protejarea sateliților săi
Marea Britanie va crea un escadron dedicat protecției sateliților împotriva amenințărilor spațiale, pentru a securiza comunicațiile, circulația navelor și detectarea atacurilor cu rachete, a anunțat miercuri Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP. Acest anunț intervine într-un moment în care orbita terestră devine un c
China: Autoritățile înăspresc pedepsirea infracțiunilor legate de fentanil înaintea întrevederii dintre Xi Jinping și Donald Trump
China a emis miercuri un set de linii directoare care cer o 'pedeapsă severă' împotriva infracțiunilor legate de fentanil, care pot ajunge chiar la pedeapsa cu moartea, în ajunul summitului de la Washington dintre președintele chinez Xi Jinping și omologul său american Donald Trump, informează EFE. Documentul, emis îm
Președintele Myanmar susține că a fost 'extrem de blând' față de Aung San Suu Kyi (media)
Fostul șef al juntei din Myanmar, Min Aung Hlaing, devenit președinte, a declarat într-un interviu publicat miercuri că a fost 'extrem de blând' față de ex-lidera Aung Suu Kyi, care a fost răsturnată de la putere și încarcerată în 2021, relatează AFP. Hlaing a ordonat lovitura de stat împotriva guvernului
Martin Scorsese și Robert De Niro, decorați la New York de președintele francez Emmanuel Macron
Președintele francez Emmanuel Macron i-a decorat marți seară pe doi giganți ai cinemaului american, Martin Scorsese și Robert De Niro, pentru ''angajamentul lor în favoarea cinematografiei și a protejării ei'', transmite AFP. Macron i-a predat insigna de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare regizorului Martin Scorsese (83 de
SUA: Departamentul de Justiție invocă 'motive de securitate' pentru a susține interzicerea impusă de Trump unor mass-media
Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că rețelele CNN și MS NOW și ziarul Politico pot fi excluse din anumite zone ale Casei Albe la decizia președintelui Donald Trump 'din motive de siguranță', informează miercuri EFE. Avocații instituției susțin că modul în care aceste instituții de presă reflectă războiul cu Iranul și sal
Hackerii de la 'ShinyHunters' susțin că au sustras un mare număr de date privind angajați ai FBI
Gruparea de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters' a anunțat marți că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, relatează Reuters. FBI a indicat că 'este la curent cu afirmațiile privind o activitate neautorizată care afectează site-ul FBIjobs














