Victoriile candidaților stângii democrate la New York constituie 'cea mai mare amenințare' în istoria SUA (Trump)
Președintele american Donald Trump a avertizat vineri că o serie de victorii ale aripii de stânga a democraților la alegerile primare din New York reprezintă 'amenințarea cea mai serioasă pentru țara noastră de când există', prefigurând ceea ce va fi probabil axa de atac major pentru republicani înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului în noiembrie, relatează Reuters.
Exprimându-se la Washington în cursul unui eveniment anual 'Drumul către Majoritate' al grupului evanghelic Coaliția pentru Credință și Libertate, Donald Trump i-a calificat într-un mod inexact drept comuniști pe candidații victorioși, între care doi membri ai DSA (Socialiștii democrați din America).
'Acești comuniști nemiloși vor ataca toate religiile, dar în special creștinismul', a declarat Trump. 'Este cea mai mare amenințare pentru țara noastră de la fondarea sa', a spus el.
Trump a afirmat de asemenea, fără a prezenta probe, că comuniștii sunt 'animale', gata să-și asasineze oponenții. Această remarcă este cu atât mai frapantă cu cât Donald Trump se exprima în hotelul în care un atacator înarmat încercase să forțeze perimetrul Secret Service în luna aprilie, în timp ce președintele asista la un dineu al Asociației corespondenților acreditați la Casa Albă.
În timp ce reușesc cu greu să-i convingă pe americani de pertinența programului lor în fața creșterii costului vieții, republicanii vor trebui să treacă la ofensivă împotriva democraților în ultimele luni de campanie cu scopul de a-și păstra majoritatea strânsă din Congres, estimează analiștii.
Potrivit acestora, succesul candidaților stângii radicale în cursul alegerilor primare oferă republicanilor oportunitatea de a prezenta Partidul Democrat ca fiind prea de stânga, privilegiind astfel prioritățile ideologice, în detrimentul preocupărilor alegătorilor pentru costul vieții.
În cadrul alegerilor primare de marți, un trio de candidați la Camera Reprezentanților, proveniți din stânga radicală și susținuți de primarul New York-ului, Zohran Mamdani, a învins doi candidați democrați în funcție, precum și un al treilea candidat susținut de aparatul de partid.
Socialiștii democrați susțin în general un stat providențial robust, privilegiind politici precum asigurarea de sănătate universală, serviciile de îngrijire a copiilor, gratuitatea învățământului superior, consolidarea protecției lucrătorilor și impozite mai mari pentru bogați. Spre deosebire de comuniști, socialiștii democrați înțeleg să acționeze în cadrul sistemului democrat pentru a instaura schimbări.
Acești candidați și-au exprimat sprijinul pentru palestinieni și opoziția față de ajutorul militar american pentru Israel în cursul campaniilor lor.
În replică la afirmațiile lui Donald Trump, Aidan Johnson, purtător de cuvânt al campaniei democraților pentru Camera Reprezentanților, a declarat că republicanii 'știu că nu pot câștiga pe fond, îi vedem deci prăbușindu-se în timp real și recurgând la atacuri ineficiente bazate pe frică'.
Donald Trump a susținut numeroase cauze ale Coaliției pentru Credință și Libertate, în special tentativa de a interzice a atleților transgender de a participa la competiții sportive feminine. Totuși, el a respins criticile susținătorilor creștini ai Israelului privind acordul său de încetare a focului cu Iranul, precum și ale opozanților avortului, care consideră administrația sa prea permisivă.
Vineri, el s-a străduit să prezinte gestionarea dosarului iranian drept un succes total, afirmând că a împiedicat Teheranul să se doteze cu arma nucleară.
Prezența sa la Washington Hilton intervine la două luni după ce un bărbat înarmat cu o pușcă de vânătoare a încercat să ajungă în sala de bal unde el urma să se adreseze jurnaliștilor acreditați la Casa Albă și altor invitați.
În afara sălii de bal, vineri, măsurile de securitate sporite erau evidente, cu mai multe intrări închise și un număr mai mare de agenți de pază atenți la orice mișcare.
Autoritățile l-au identificat pe trăgător ca fiind Cole Tomas Allen, un locuitor din California, în vârstă de 31 de ani, care a pledat nevinovat la acuzația de tentativă de asasinare a lui Donald Trump. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EANA condamnă amenințările la adresa agenției Tanjug și a personalului acesteia
Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) a condamnat ferm, miercuri, amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva agenției de presă sârbe Tanjug, membră a EANA, și a angajaților acesteia, subliniind că amenințările și intimidarea jurnaliștilor sunt inacceptabile, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile editoriale.
Republica Moldova: Liderul de la Tiraspol a prelungit cu încă 60 de zile nivelul ridicat de alertă teroristă în Transnistria
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a prelungit cu încă 60 de zile alerta de pericol terorist în regiunea transnistreană. Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, iar măsura va rămâne în vigoare până pe 29 decembrie 2026, inclusiv, relatează
SUA: A murit Dolores Huerta, lider sindical și militantă pentru drepturi civile
Activista Dolores Huerta, cofondatoare a principalei organizații din SUA pentru drepturile lucrătorilor agricoli în anii 1960 și care a schimbat viețile a mii de migranți în Statele Unite, a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, a anunțat familia sa miercuri, transmit AFP și Reuters. ''Știm că mulți dintre v
Franța: Experți ONU, ''consternați'' de ''represiunea'' manifestațiilor studențești
Patru raportori ONU s-au declarat ''consternați'' miercuri de ''represiunea'' manifestațiilor studenților în Franța, exprimându-și regretul că răspunsul de securitate a prevalat în fața cauzelor profunde ale mobilizării, relatează AFP. ''Recursul excesiv la forță, violențele și rețineri
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați de plănuirea unor acte de sabotaj în numele Rusiei
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați că plănuiau acte de sabotaj în sudul Germaniei, a anunțat miercuri Biroul procurorului general din Munchen, publicația Der Spiegel relatând că ei lucrau în numele Rusiei, informează Reuters. Suspecții ar fi intenționat să incendieze o clădire sau un obiectiv din infra
Alegeri în Israel: Likud acuză partidele arabe că fură alegerile și cere să fie verificate voturile
Likud, partidul condus de premierul Benjamin Netanyahu, a cerut miercuri poliției israeliene și serviciului de informații interne Shin Bet să investigheze posibile nereguli în secțiile de vot din comunitățile arabe, acuzând partidele acestora că ''fură alegerile'' după ce participarea a crescut brusc în aceste localități, informează
Senatorul Flavio Bolsonaro, fugit din Brazilia, a ajuns în Statele Unite
Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, care a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a ajuns miercuri în Statele Unite, după ce a fugit din Brazilia, transmite dpa. Bolsonaro a putut fi văzut în imagini televizate ieșind dintr-un avion privat pe aeroportu
Tragedie feroviară în Toledo: Posibilă ''eroare umană'', după o defectare a sistemului de semnalizare
Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanțele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanț cu cel puțin 68 de morți, a consemnat AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo -
Serbia: Justiția va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad
Biroul procurorului-șef al Serbiei va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din orașul Novi Sad, tragedie produsă la 1 noiembrie 2024 și soldată cu 16 decese, incident ce a cauzat proteste masive ale opoziției conducând în final la căderea guvernului, transmite dpa. Cazul Novi Sad este, potrivit cotidianului Danas, unul
Serbia: Dialogul privind Kosovo va continua, cetățenii vor decide cu privire la relațiile cu Rusia (Ilija Srdanovic)
Medicul sârb Ilija Srdanovic, aflat în fruntea Listei Studenților, mișcarea care s-a impus la alegerile legislative anticipate din weekend, afirmă că aceasta va continua dialogul privind Kosovo-Metohija și implementarea acordului de la Bruxelles - facilitat de UE și semnat în 2013 - care vizează normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina, in
Summit Rusia-Africa: Președintele Putin susține că Moscova este un partener mai bun decât Occidentul ''colonialist''
Președintele rus Vladimir Putin a susținut miercuri că țara sa este un partener mai bun pentru Africa decât Occidentul colonialist care încă mai încearcă să exploateze resursele continentului și se folosește de datoriile țărilor africane pentru a le întârzia dezvoltarea, transmite Reuters. Liderul de la Kremlin și
Regatul Unit: Militantul de extrema dreaptă Tommy Robinson, găsit vinovat de hărțuirea a doi jurnaliști
Militantul de extrema dreaptă britanic Tommy Robinson a fost găsit vinovat miercuri la Londra de hărțuirea a doi jurnaliști de la tabloidul Daily Mail, împotriva cărora proferase amenințări pe rețelele de socializare, relatează AFP. Tommy Robinson, pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon, în vârstă de 43 de ani, își va
Kremlinul exclude o prezență europeană în negocierile cu Ucraina și SUA de la Abu Dhabi
Kremlinul a exclus miercuri o prezență europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina care va avea loc în noiembrie în orașul Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite, informează EFE. ''Am convenit că negocierile tripartite cu participarea Rusiei, Ucrainei și SUA vor fi reluate'', a declarat pentr
Alegeri în Israel: Ministrul apărării denunță apelul lansat de Eisenkot către armată de a rezista presiunilor lui Netanyahu
Ministrul apărării israelian Israel Katz a denunțat miercuri apel lansat de candidatul opoziției, Gadi Eisenkot, care i-a cerut armatei să reziste eventualelor presiuni din partea premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu, care a evocat din nou amenințarea iraniană, transmite AFP. Marți, Eisenkot a subliniat că în așteptarea form
Indonezia/ ''Te urâm pe gratis!'': Proteste împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care a gestionat guvernul incendiile devastatoare
Sute de indonezieni s-au adunat miercuri în centrul Jakartei pentru a protesta împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care guvernul a gestionat incendiile devastatoare al căror fum toxic afectează mii de oameni, relatează AFP. Pe pancartele arborate de protestatari scria ''Nu există aer curat














