Gaza/Consiliul pentru Pace se reunește în Cipru la mijlocul săptămânii viitoare
Consiliul pentru Pace, creat la inițiativa președintelui american Donald Trump, urmează să se reunească săptămâna viitoare în Cipru, au declarat miercuri oficiali ciprioți, informează dpa.
Întâlnirea este programată să aibă loc în perioada 30 iunie - 1 iulie, a declarat pentru postul public RIK purtătorul de cuvânt al guvernului, Konstantinos Letymbiotis.
El nu a dezvăluit cine va participa la reuniune, subliniind că Cipru nu este implicat în organizarea întâlnirii și servește doar în calitate de gazdă.
Consiliul pentru Pace a fost lansat de președintele Donald Trump la începutul acestui an cu scopul de a dezvolta un plan de pace pentru Fâșia Gaza. Obiectivele sale includ reconstruirea teritoriului devastat de atacurile israeliene, dezarmarea mișcării militante Hamas și punerea bazelor pentru un acord de pace durabil.
Până în prezent, însă, inițiativa nu a generat progrese vizibile.
Potrivit guvernului de la Nicosia, Cipru sprijină, în principiu, planul de pace pentru Fâșia Gaza al președintelui Trump și este implicat în primul rând prin proiecte de natură umanitară.
Cipru este statul membru al UE cel mai apropiat din punct de vedere geografic de regiunea afectată de criză din Orientul Mijlociu, insula din estul Mării Mediterane aflându-se la aproximativ 350 de kilometri de Fâșia Gaza. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune că va participa la summitul NATO din Turcia din respect pentru Erdogan
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că va participa la summit NATO din Turcia din respect pentru omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, și a lăsat să se înțeleagă că nu ar fi acceptat invitația dacă întâlnirea ar fi fost organizată de un alt lider, transmite joi EFE. 'Nu cred că aș fi mers. (...) Nu aș fi mers
Iranul avertizează că nu va permite nicio traversare a Strâmtorii Ormuz fără autorizația sa
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a avertizat joi cu privire la oricare traversare a Strâmtorii Ormuz fără autorizația sa și a amenințat navele care nu se vor conforma cu 'măsuri adecvate', relatează AFP. Viitorul Strâmtorii Ormuz - rută strategică pentru comerț și blocată de facto de către Iran de la începutul ră
Germania propune asumarea unui angajament puternic de finanțare pentru Kiev la summitul NATO
Cancelarul german Friedrich Merz a propus miercuri, la Berlin, o inițiativă ca NATO să ofere un angajament ferm de finanțare pentru Ucraina la următorul său summit, care va avea loc la Ankara în iulie, pentru a servi drept semnal de sprijin pentru Kiev în lupta împotriva Rusiei, relatează EFE. 'Vrem să transmitem la Ankara un semnal clar
Trump spune că Statele Unite sunt pregătite să ajute Venezuela după cele două seisme puternice
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a promis asistență rapidă acordată Venezuelei după cele două seisme puternice care au lovit miercuri această țară din America de Sud, informează DPA.
Iranul acuză NATO de 'complicitate' în războiul dus împotriva lui de SUA și Israel
Purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat joi NATO de 'complicitate' în 'războiul de agresiune ilegală' lansat împotriva Iranului de Statele Unite și Israel, transmite AFP. Baghaei a reacționat la declarațiile pentru Fox News ale secretarului general al NATO, Mark Rutte, potrivit cărora '500 de
SUA250/ Amplasamentul Casei Albe, ales de George Washington în 1791
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, noua federație americană avea nevoie atât de o capitală federală permanentă, cât și de o reședință oficială pentru președinte, care să reflecte importanța funcției și prestigiul noii națiuni. George Washington, primul președinte al Statelor Unite, a avut un rol esențial în alegerea amplasamentului viitoarei capital
VIDEO SUA250: Trump lansează festivitățile pentru cei 250 de ani ai Statelor Unite
Președintele american Donald Trump a lansat miercuri festivitățile pentru împlinirea a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite printr-un discurs mai degrabă politic decât istoric sau filosofic, fără a uita să menționeze pe larg proiectele sale, notează AFP. Intervenția președintelui american, deși mai scurtă și ma
Bolivia: Președintele Paz anunță că vrea să preia din nou controlul asupra bastionului lui Evo Morales
Președintele bolivian Rodrigo Paz a asigurat miercuri că intenționează să preia din nou controlul asupra teritoriilor aflate sub influența organizațiilor sociale, cum ar fi regiunea Chapare, bastionul politic al fostului președinte socialist Evo Morales, notează AFP. Guvernul îl acuză pe fostul șef de stat că a încurajat protestele
Casa Albă cere 88 de miliarde de dolari, 'în mare parte' pentru războiul din Iran
Casa Albă a cerut miercuri Congresului american o suplimentare bugetară de aproape 88 de miliarde de dolari, dintre care 'majoritatea' urmează să răspundă unor 'nevoi urgente' legate de războiul din Iran, relatează AFP. Peste 67 de miliarde de dolari ar fi astfel consacrate Pentagonului, în special pentru 'costurile o
Trump consideră că Zelenski 'se descurcă destul de bine' în războiul împotriva Rusiei
Președintele american Donald Trump a apreciat miercuri că omologul său ucrainean,Volodimir Zelenski, 'se descurcă destul de bine' în războiul împotriva Rusiei, notează AFP. 'Rezistă', a mai spus președintele american despre omologul Zelenski în timpul unui schimb de idei cu presa la Casa Albă. Săptămâna tr
VIDEO UPDATE Trump repetă în fața lui Rutte că țările NATO 'au lăsat baltă' Statele Unite
Președintele american Donald Trump a repetat marți că țările NATO au 'lăsat baltă' Statele Unite în timpul războiului împotriva Iranului, în prezența șefului alianței, Mark Rutte, pe care l-a primit la Casa Albă, notează AFP. 'Dacă ar fi fost altcineva în această poziție (de secretar general al NATO, n.red.)
VIDEO Reuniți la Berlin, liderii europeni laudă activitatea lui Starmer
Liderii principalelor țări europene, reuniți miercuri la Berlin pentru a pregăti următorul summit NATO, au salutat activitatea premierului britanic Keir Starmer, prezent la două zile după ce și-a anunțat demisia și vizibil emoționat, transmite AFP. Împins spre ieșire de propriul său grup laburist, prim-ministrul a avut maxilarul în
Curtea Constituțională cehă anulează decizia premierului Babis ce împiedica participarea președintelui Pavel la summitul NATO
Curtea Constituțională a Republicii Cehe a decis miercuri că guvernul condus de premierul Andrej Babis trebuie să-i permită președintelui Petr Pavel să participe la summitul NATO care va avea loc luna viitoare în Turcia, hotărâre ce răspunde unei contestații formulate de șeful statului față de o decizie a guvernului care-l împiedica să participe la
SUA: Trump condiționează promulgarea legii care facilitează construcția de locuințe de adoptarea unei legi electorale
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că va promulga o lege adoptată cu o zi înainte de Congres și care facilitează construcția unor noi locuințe numai după ce Senatul va adopta de asemenea un proiect de lege care impune identificarea alegătorilor la vot, relatează AFP. 'Conferința de presă de astăzi și semnarea legii













