#Ucraina va decide cine reprezintă Europa în discuțiile cu Rusia, afirmă președintele Volodimir Zelenski
Ucraina va decide cine reprezintă Europa în eventualele negocieri cu Rusia, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu publicat duminică noaptea de media ucraineană, transmite luni Reuters.
Ucraina încearcă să relanseze demersurile diplomatice menite să ducă la încetarea războiului cu Rusia izbucnit cu peste patru ani în urmă.
Zelenski a spus că subiectul Ucraina a fost discutat ''mai mult decât oricând până acum'' la reuniunea de săptămâna trecută a Consiliului European. ''Am discutat despre rolul Europei în dialogul cu rușii și care ar trebui să fie acel rol'', a afirmat el.
''Europa va lua în considerare formatul și va propune câteva opțiuni, dar Ucraina va decide cine reprezintă Europa în negocieri'', a adăugat șeful statului ucrainean.
Liderii europeni au început recent să analizeze posibilitatea de a avea discuții directe cu Moscova, dar între ei există divizări legate de modul de gestionare a relațiilor cu Rusia.
La summitul G7 de la Evian (Franța), Volodimir Zelenski le-a cerut aliaților să sporească presiunea asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului.
Președintele ucrainean i-a solicitat din nou omologului său american Donald Trump să aprobe licențele pentru ca Ucraina să fabrice pe plan local sisteme de rachete interceptoare Patriot. Războiul din Iran a arătat existența unei penurii globale de astfel de arme, într-o perioadă când Rusia își sporește producția de rachete balistice.
''De data asta, a devenit destul de public faptul că echipa SUA a răspuns pozitiv la chestiunea licențelor pentru prima dată'', a afirmat Zelenski.
Rachetele interceptoare americane Patriot sunt singura armă eficientă din arsenalul Ucrainei pentru a doborî rachetele balistice ruse. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele iranian la ONU: 'Victimă a terorismului', Iranul nu va capitula și mai crede în diplomație; reprezentantul SUA a părăsit sala
Reprezentantul delegației SUA prezent la Adunarea Generală a ONU a părăsit sala miercuri, după ce președintele iranian Massoud Pezeshkian a afirmat, în discursul său susținut acolo, că țara sa este o 'victimă a terorismului' - referindu-se la războiul declanșat în februarie de SUA și Israel - și a avertizat în același timp că Iranul 'nu
Marco Rubio s-a întâlnit cu Serghei Lavrov la New York, în marja Adunării Generale a ONU
Secretarul de stat american Marco Rubio s-a întâlnit miercuri cu omologul său rus Serghei Lavrov, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, în condițiile în care Statele Unite încearcă să ajungă la un acord de pace între Ucraina și Rusia, relatează AFP. Întâlnirea a avut loc în aceeași zi cu di
Iranul amenință că va paraliza aeroporturile țărilor vecine ce se conformează sancțiunilor americane împotriva companiilor aeriene iraniene
Dacă statele vecine Iranului se conformează sancțiunilor americane împotriva companiilor aeriene iraniene și împiedică zborurile acestora, atunci Iranul se va asigura că aceste aeroporturi vor deveni neoperaționale, a declarat miercuri, într-un interviu la televiziunea de stat iraniană, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranul
Președintele Ahmed al-Sharaa afirmă la tribuna ONU că 'platoul Golan va rămâne un teritoriu sirian'
Președintele sirian Ahmed al-Sharaa a declarat miercuri la Adunarea Generală a ONU că platoul Golan, ocupat de Israel din 1967, 'va rămâne un teritoriu sirian', relatează AFP. Noul guvern al Columbiei a recunoscut anexarea platoului Golan de către Israel, țară ce a ocupat cea mai mare parte a acestui teritoriu în 1967 &icir
Polonia vrea să realizeze un 'scut subteran' pentru protejarea populației în caz de război
În subsolul unei școli din cartierul Nowa Huta al orașului polonez Cracovia se află un adăpost de pe vremea Războiului Rece construit în anii '50 și care nu a fost niciodată modernizat, la fel ca majoritatea celor peste 10.000 de adăposturi antiaeriene din Polonia, pe care guvernul de la Varșovia dorește acum să le extindă și să le renoveze pentru a crea un a
Alegeri legislative în Maroc, pe fondul neîncrederii în clasa politică și a nemulțumirii sociale
Cetățenii din Maroc votează miercuri la alegerile legislative, pe fondul neîncrederii în partidele politice și a îngrijorărilor legate de puterea de cumpărare, ocuparea forței de muncă și inegalitate, relatează AFP. Aproape 16 milioane de persoane, dintr-o populație de 36 de milioane de locuitori, sunt chemate la urne pentru
Un elicopter militar rus a făcut o incursiune în spațiul aerian al Poloniei
Un elicopter militar rus Mi-8 a intrat marți în spațiul aerian al Poloniei, în apropierea graniței cu enclava rusă Kaliningrad, a transmis armata poloneză, acuzând Moscova că îi testează din nou apărarea, relatează AFP. Conform comandamentului operațional polonez, aeronava, care zbura din Kaliningrad, a încălcat s
BTA/Președinta Bulgariei îl informează pe Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului cu privire la cazul Ivei Mihailova
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, l-a informat pe Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, cu privire la încălcarea drepturilor bulgarilor din Republica Macedonia de Nord. În cadrul unei întrevederi desfășurate marți, în marja dezbaterii generale din cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, șefa s
La presiunea lui Trump, Londra este pregătită să revizuiască acordul de retrocedare a Insulelor Chagos către Mauritius
Confruntat cu opoziția neclintită a președintelui american Donald Trump, Regatul Unit declară că este pregătit să renegocieze acordul încheiat anul trecut privind returnarea Arhipelagului Chagos către Mauritius, unde se află o bază militară strategică americano-britanică, relatează AFP. Acordul de restituire, semnat în mai 2025 de Londra după mai m
Macron critică la ONU acțiunile Israelului în Cisiordania și situația din Gaza; Israelul reacționează ferm
Președintele francez Emmanuel Macron a criticat marți, în ultimul său discurs la tribuna Adunării Generale a ONU înainte de încheierea mandatului prezidențial, acțiunile Israelului în Cisiordania și situația umanitară din Fâșia Gaza, reafirmând totodată sprijinul Franței pentru soluția cu două state și avertizând asupra riscu
Bombardament masiv al Rusiei asupra Kievului după discuțiile Zelenski-Trump
Rusia a atacat Kievul miercuri dimineața cu drone, lovind infrastructura feroviară, depozite și benzinării, la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu omologul său american Donald Trump pentru a discuta despre eforturile de pace, relatează Reuters. Cel puțin două persoane au fost ucis
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la acțiune globală pentru a-i ajuta pe copiii migranți
Papa Leon al XIV-lea a deplâns miercuri condițiile dificile cu care se confruntă copiii migranți și refugiați și a îndemnat la acțiune la nivel mondial pentru a-i proteja pe tinerii care își părăsesc țările de origine în căutarea siguranței, a consemnat agenția Reuters. Copiii migranți 'îndură adesea suferințe
Sunt 53 de războaie unde s-ar putea întâmpla safariuri umane ca la Sarajevo, avertizează jurnalistul Ezio Gavazzeni
Jurnalistul italian Ezio Gavazzeni, care a dezvăluit presupusa afacere turistică care îi aducea pe pasionații bogați de arme la Sarajevo pentru a ucide civili în timpul asediului din anii 1990, avertizează că în prezent există 53 de războaie departe de lumina reflectoarelor presei unde 'ar putea să se întâmple' ceva asemănător, t
Accesul la Casa Albă, 'un privilegiu, nu un drept', potrivit administrației Trump
Președintele SUA are dreptul să interzică presei accesul în anumite zone ale Casei Albe, potrivit administrației Trump, care își apără excluderea CNN, MS NOW și Politico într-un document trimis justiției, relatează AFP. O primă audiere este programată miercuri la 15:30 (19:30 GMT) la Washington, în cadrul acțiunilor &ic
Kremlinul transmite înainte de întâlnirea Lavrov-Rubio că poziția sa privind negocierile de pace privind #Ucraina rămâne neschimbată
Kremlinul a declarat miercuri că nu există încă premise pentru desfășurarea unor negocieri de pace cu Ucraina, deși rămâne deschis unor astfel de discuții, relatează Reuters. Înaintea întâlnirii planificate miercuri la New York între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei












