Vicepreședintele american JD Vance a sosit în Elveția pentru negocieri cu Iranul, situația în Strâmtoarea Ormuz rămâne incertă
Vicepreședintele american JD Vance a sosit duminică în Elveția pentru negocieri de pace cu iranienii, în timp ce SUA și Iranul se contrazic privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters.
Washingtonul și Teheranul au convenit un armistițiu de 60 de zile pe durata tratativelor, dar Gardienii Revoluției - armata ideologică de elită a Republicii Islamice - au declarat sâmbătă că Strâmtoarea Ormuz este închisă. Militarii americani susțin însă că navele comerciale continuă să navigheze pe ruta maritimă care asigura înainte de conflict o cincime din transporturile mondiale de petrol și gaze naturale.
Situația strâmtorii poate complica dialogul în care ambele părți urmăresc dezvoltarea acordului interimar de pace mediat de Pakistan și semnat miercuri de președinții Donald Trump și Masoud Pezeshkian, după aproape patru luni de război.
Gardienii Revoluției au avertizat navele care încearcă să circule prin strâmtoare că se expun la riscuri și au pus decizia de a închide din nou traficul maritim prin faptul că Israelul a comis noi 'crime' în Liban, prin care au încălcat angajamentele SUA față de Iran.
Comandamentul Central al SUA, răspunzător de Orientul Mijlociu, a comunicat însă că 55 de nave comerciale au trecut sâmbătă prin Strâmtoarea Ormuz, având la bord peste 17 milioane de barili de petrol destinat piețelor internaționale. Forțele americane au dat asigurări că vor garanta continuarea traficului comercial. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune că Iranul nu este pregătit să încheie 'acordul corect'
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că este de părere că Teheranul nu este pregătit să încheie 'acordul corect' și că Washingtonul observă 'ce se întâmplă' în războiul din Iran, relatează Reuters. 'Înseamnă doar că vedem ce se întâmplă', le-a spus Trump reporterilor când a
Ministrul german de externe, în vizită la Kiev în contextul în care Rusia își intensifică atacurile
Ministrul german de externe Johann Wadephul a ajuns sâmbătă în Ucraina într-o vizită de solidaritate cu doar câteva zile înainte ca țara să marcheze 35 de ani de independență, în contextul în care Rusia își intensifică atacurile militare, relatează dpa. Wadephul a sosit cu un tren special la gara
Pentagonul îi concediază pe șefii unei publicații militare independente
Pentagonul i-a concediat vineri pe redactorul-șef și editorul publicației independente Stars and Stripes, care relatează despre armata americană încă de la Războiul Civil, conform mai multor media americane, informează AFP. Finanțată parțial de Departamentul Apărării, dar în mod tradițional independentă din punct de vedere editorial, independența z
SUA: Curtea Supremă autorizează temporar continuarea construirii sălii de bal a Casei Albe
Curtea Supremă a Statelor Unite a autorizat temporar, vineri, continuarea lucrărilor de construire a sălii de bal a Casei Albe, suspendând temporar un ordin judiciar ce ar fi oprit o mare parte a proiectului, transmit Reuters și AFP. Sesizată de președintele SUA Donald Trump, instanța supremă a blocat pentru moment o decizie precedentă c
Netanyahu, după mandatul de arestare al Turciei împotriva sa: 'Erdogan este un dictator antisemit'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a descris vineri pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan drept un 'dictator antisemit' și a promis că Israelul va acționa împotriva 'tentativelor Turciei de a destabiliza regiunea', după ce mai devreme Turcia a emis un mandat internațional de arestare pe numele șefului guvernului israelian în anch
UPDATE #Ucraina: 14 persoane, ucise într-un atac al forţelor ruse asupra unui centru comercial
O lovitură rusă efectuată în plină zi asupra unui centru comercial din orașul Krivoi Rog, situat în centrul Ucrainei, s-a soldat cu cel puțin 14 morți și 120 de răniți, potrivit unui nou bilanț anunțat de autoritățile locale, în timp ce un alt atac rus a cauzat moartea a patru persoane în regiunea ucraineană Mikolaiv, citat de AFP și Reuters.
Coaliția de Voință pentru #Ucraina se reunește luni, fiind coprezidată de Macron, Merz și Burnham
Coaliția de Voință pentru Ucraina, care reunește țări ce susțin Kievul, se va reuni luni la ora 13:00 (11:00 GMT) într-un format 'hibrid', adică unii participanți vor fi prezenți în persoană, în timp ce alții vor participa prin videoconferință, a anunțat vineri Palatul Elysee, citat de AFP și Reuters. Această reuniune
Comitetul militar al NATO va efectua o vizită în #Ucraina, a anunțat comandantul șef al armatei ucrainene
Comitetul militar al NATO va efectua o vizită în Ucraina în luna octombrie, a anunțat vineri comandantul șef al Forțelor armate ucrainene, generalul Mihailo Drapatîi, citat de EFE. 'În octombrie așteptăm vizita Comitetului militar al NATO în Ucraina. Ultima oară când a avut loc o vizită de acest gen a fo
Turcia a emis un mandat internațional de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu
Turcia a emis un mandat internațional de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și al unui alt cetățean israelian, a anunțat vineri ministrul turc al justiției, Akin Gurlek, în cadrul unei anchete privind interceptarea de către Israel a Flotilei pentru Gaza și arestarea activiștilor de la bordul acesteia, relatează AFP.
Letonia: Sub frontiera cu Belarus a fost descoperit încă un tunel folosit de migranți ilegali
Autoritățile letone au descoperit încă un tunel prin care numeroși migranți au putut intra ilegal în Letonia, țară membră a Uniunii Europene, dinspre statul vecin Belarus, transmite vineri dpa. Poliția de frontieră letonă a reținut vineri dimineață 28 de migranți care trecuseră ilegal frontiera UE, intrând în sud-estul
Pezeshkian declară că este timpul să se pună capăt războiului, în timp ce Iranul se află 'într-o poziție de forță'
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat vineri că este timpul să se pună capăt războiului cu SUA, Teheranul aflându-se - potrivit lui - 'într-o poziție de forță' în fața Washingtonului, relatează France Presse. 'Este mai bine să se pună capăt războiului acum, în timp ce suntem într-o poziție
Giorgia Meloni, dezamăgită de Trump, după ce a sperat că abordările lor comune îi vor ajuta să colaboreze ușor
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a declarat, într-un interviu publicat vineri de New York Times, că a crezut că urma să colaboreze mai ușor cu președintele american Donald Trump, dată fiind asemănarea dintre pozițiile lor politice conservatoare, dar experiența a arătat că nu a fost așa, inclusiv în urma schimbului lor de replici din iunie, câ
UE își reafirmă solidaritatea cu Ucraina cu ocazia celei de a 35-a aniversări a independenței țării
Uniunea Europeană își reafirmă solidaritatea cu Ucraina, în contextul în care data de 24 august va marca cea de a 35-a aniversare a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat de presă difuzat vineri de executivul european. 'Această ocazie întruchipează curajul, rezistența și reziliența ucrainenilor în faț
Aviația israeliană a întreprins noi bombardamente în sudul Libanului
Avioane de luptă israeliene au întreprins o serie de lovituri aeriene în zona Nabatieh din sudul Libanului în primele ore la dimineții de vineri, țintind vecinătatea înălțimilor strategice Ali al-Taher, au declarat surse de securitate libaneze, transmite dpa. Atacurile aeriene au fost însoțite de bombardamente de
Kremlinul, supărat pe Zelenski că a interzis desenul animat rusesc 'Mașa și ursul'
Kremlinul a condamnat vineri decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a interzice difuzarea în țara sa a serialului de desene animate rusesc 'Mașa și ursul', pe motiv că acesta reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei, informează EFE. 'Faptul că Ucraina i-a declarat război (serialului de desene a










