UE a avut 'contacte' diplomatice cu Kremlinul (sursă)
Biroul președintelui Consiliului European, Antonio Costa, a avut 'contacte scurte' diplomatice cu Kremlinul pentru a deschide canale de comunicare, a declarat miercuri un responsabil european, într-un moment în care UE se întreabă asupra unor posibile discuții cu Moscova pentru a pune capăt războiului în Ucraina, potrivit AFP.
'În cursul ultimelor săptămâni, contacte scurte au avut loc la nivel diplomatic pentru deschiderea unor canale de comunicare, dar nu s-a discutat nimic pe fond', a indicat această sursă.
Cu Rusia de acum în defensivă, potrivit mai multor responsabili europeni, problema relansării negocierilor de pace a căpătat din nou importanță. Europenii vor să participe, dar se întreabă asupra modului în care ar putea să o facă.
'În orice viitor scenariu, UE va avea interese de apărat, deci este important să dispunem de canale diplomatice stabilite cu Rusia', a declarat acest responsabil european.
'UE nu este mediator. Ea susține Ucraina în eforturile sale de a ajunge la o pace justă și durabilă', a adăugat el.
Aceeași sursă subliniază că Antonio Costa lucrează în 'strânsă coordonare' cu liderii Celor 27 de state membre în ceea ce privește posibilele interacțiuni cu Rusia 'și subiectele care ar putea fi discutate atunci când va veni momentul'.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, așteptat joi la Bruxelles cu ocazia unui summit al liderilor celor 27 de state membre, a făcut apel la europeni să joace un rol activ în aceste eventuale negocieri.
În ultimele luni, mai multe cicluri de discuții pentru găsirea unei soluții la războiul în Ucraina, sub egida SUA, nu au reușit să apropie Kievul și Moscova de un acord, procesul împotmolindu-se din ce în ce mai mult pe măsură ce atenția Washingtonului s-a deplasat spre Iran.
Reuniți săptămâna aceasta la Evian, liderii G7 și-au afișat voința de a intensifica presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni pentru a opri războiul în Ucraina.
Președintele american Donald Trump s-a arătat dispus să restabilească unele sancțiuni asupra petrolului rusesc, un timp suspendate pentru a contracara explozia prețului la petrol, provocată de conflictul cu Iranul.
Europa nu va fi niciodată un 'mediator neutru' între Rusia și Ucraina, a insistat la sfârșitul lunii mai șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, considerând că important este mai întâi să se știe ce să spună Rusiei înainte de a numi un posibil reprezentant european pentru dialogul cu Moscova. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Operațiuni de deminare la Oleșki pentru evacuarea rezidenților în urma armistițiului local
Kremlinul se așteaptă ca joi sau vineri să înceapă evacuarea civililor din orașul ucrainean Oleșki și furnizarea de ajutor umanitar celor care aleg să rămână acolo, a declarat joi purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în timp ce Ministerul rus al Apărării afirmă că desfășoară operațiuni de deminare a căilor de acces î
Estonia va construi aproximativ 150 de buncăre la granița cu Rusia, inclusiv pe terenuri private
Estonia intenționează să construiască aproximativ 150 de buncăre în regiunea de frontieră Ida-Viru, inclusiv pe terenuri private, în cadrul Liniei de Apărare Baltice, dezvoltată împreună cu Letonia și Lituania, relatează postul public estonian ERR, citat de MOLDPRES. Potrivit ministrului estonian al apărării, Martin Herem, ap
Datele a circa 750.000 de cetățeni din Republica Moldova ar fi fost extrase în urma unui atac cibernetic
Aproximativ 750.000 de numere de identificare de stat (IDNP) ar fi fost vizate de extrageri neautorizate de date în urma unui atac cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din Republica Moldova, a anunțat miercuri Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică /STISC/. În acest context, Parlamentul va organiza, pe 4 noiembrie, audieri cu uș
Trump spune că Epstein era un prieten al democraților, după ce aceștia au redactat un raport care-l incriminează
Președintele american Donald Trump s-a delimitat miercuri din nou de Jeffrey Epstein, miliardarul care trafica sexual femei pentru membri ai elitelor politice și de afaceri pe care-i găzduia la petreceri pe insula sa privată, afirmând despre acesta din urmă că era un 'prieten al democraților', relatează agenția EFE. Vorbind &icir
Israel: Ministrul securității naționale, Itamar Ben Gvir, cere arestarea liderilor partidelor arabe
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, de extremă dreapta, a cerut joi arestarea liderilor partidelor arabe, acuzați că au primit sprijin extern, după rezultatul lor istoric în alegerile parlamentare, relatează AFP. 'Shin Bet (serviciul de securitate internă) trebuie să-i aresteze în această dimineață pe
Franța, criticată de Consiliul Europei pentru centrele de retenție, 'adevărate butoaie cu pulbere'
Consiliul Europei a îndemnat Franța să ia 'măsuri urgente' pentru a îmbunătăți condițiile din centrele sale de retenție și a preveni violențele în aceste locuri unde sunt ținuți migranți fără acte, transmite AFP, citând un raport publicat joi. Raportul a fost redactat în urma unei vizite efectuate în
JD Vance i-a adresat o scrisoare liderului celui mai înalt organism de securitate din Iran
Vicepreședintele american JD Vance i-a adresat o scrisoare secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Mohsen Rezaei, în încercarea de a relua negocierile cu Teheranul și de a evita noi atacuri americane, a relatat miercuri Wall Street Journal, informează joi AFP. Cotidianul american a explicat că 'JD V
Alegeri în Israel: Poliția consideră neîntemeiată acuzația lui Netanyahu că partidele arabe ar fi 'furat alegerile'
Poliția israeliană a respins acuzația formulată de Likud, partidul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu, că partidele arabo-israeliene ar fi 'furat alegerile' desfășurate marți, relatează joi publicațiile Times of Israel și Ynet, preluate de agenția EFE. 'Nu există probe care să o susțină. Ziua electorală a decurs cu foarte
UE și Canada pledează pentru o 'asociere tot mai strânsă', dar renunță la ideea de 'membru asociat' (proiect)
Uniunea Europeană a renunțat la ideea ca statul canadian să devină 'membru asociat' al UE, potrivit unui proiect de declarație comună în care acest termen a fost eliminat, la insistențele unor lideri europeni, transmite joi dpa. În luna septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acest stat
Președintele Macron acuză un 'rasism ambiental' în societatea franceză
Președintele francez Emmanuel Macron a criticat miercuri ceea ce a descris drept o normalizare în creștere a discursului rasist și antisemit în Franța, acuzând că alimentează acest climat partidul de extremă-dreapta Adunarea Națională (Rassemblement National - RN) și cel de extremă-stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise - LFI), relatează
Senatorul Flavio Bolsonaro, ajuns în Statele Unite, se declară 'liderul' Braziliei
Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, ajuns în Statele Unite după ce a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat miercuri că este adevăratul 'lider' al Braziliei, denunțând o 'fraudă electorală', în prima sa declarație publică după ce a fugit din ța
Rusia anunță că peste 600 de sute de drone au fost lansate către regiunea Moscovei
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat joi că peste 600 de drone au fost lansate către regiunea Moscovei, în cea de-a doua zi a summitului Rusia-Africa care se desfășoară în capitala rusă, relatează AFP. 'În intervalul 28 octombrie, ora 20:30, până pe 29 octombrie, ora 07:00, 613 drone au fost îndrept
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice către Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice cu rază scurtă de acțiune către Marea Japoniei, a anunțat joi Statul Major Interarme sud-coreean (JCS), la mai puțin de o săptămână după ce Seulul a propus Phenianului discuții militare cu privire la linia de demarcație dintre cele două țări, relatează AFP și dpa. JCS a declarat că forțe
EANA condamnă amenințările la adresa agenției Tanjug și a personalului acesteia
Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) a condamnat ferm, miercuri, amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva agenției de presă sârbe Tanjug, membră a EANA, și a angajaților acesteia, subliniind că amenințările și intimidarea jurnaliștilor sunt inacceptabile, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile editoriale.
Republica Moldova: Liderul de la Tiraspol a prelungit cu încă 60 de zile nivelul ridicat de alertă teroristă în Transnistria
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a prelungit cu încă 60 de zile alerta de pericol terorist în regiunea transnistreană. Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, iar măsura va rămâne în vigoare până pe 29 decembrie 2026, inclusiv, relatează





