Ministrul rus de externe îndeamnă Israelul să respecte memorandumul SUA-Iran într-o convorbire telefonică cu omologul iranian
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a subliniat miercuri importanța ca Israelul să respecte memorandumul de înțelegere pe care Iranul și Statele Unite intenționează să îl semneze vineri în Elveția, în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său iranian Abbas Araghchi, transmite EFE.
'S-a subliniat importanța ca toate părțile implicate în conflictul armat, inclusiv Israelul, să respecte ce s-a convenit, fără excepție', se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe.
Serghei Lavrov și-a exprimat sprijinul pentru acordurile obținute 'prin mediere pakistaneză și qatareză privind dezescaladarea tensiunii din regiune'.
De asemenea, el a comunicat 'dispoziția constantă a Rusiei de a contribui la eforturile de soluționare a crizei iraniene, punând accent pe experiența și competența sa unică'.
În cadrul acestei conversații, inițiate de Teheran, Araghchi l-a informat pe Lavrov despre 'stadiul pregătirilor pentru semnarea memorandumului de înțelegere, care ar trebui să stabilească încheierea conflictului din Orientul Mijlociu și să înceapă negocierile pentru încheierea unui acord amplu între Iran și SUA'.
Deși detaliile acordului nu sunt cunoscute, președintele american Donald Trump a explicat că 'este foarte simplu. Asta spune: Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară'. Și a adăugat că strâmtoarea Ormuz va fi deschisă 'fără taxe de trecere'.
Președintele Trump nu a ezitat să îl critice pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, căruia i-a cerut să fie 'mai responsabil' în privința Libanului, afirmând că nu este mulțumit de modul în care a acționat în țara vecină și nici de de ofensiva sa împotriva miliției șiite pro-iraniene Hezbollah.
Deși a afirmat că acordul cu Iranul va continua chiar și luând în considerare posibile acțiuni viitoare ale Israelului, președintele Donald Trump a dezaprobat acțiuni israeliene precum lansarea de atacuri pe teritoriul libanez în plin proces de negociere între SUA și Iran.
Liderii G7, reuniți de luni până miercuri la Evian, în Franța, sunt de acord că Israelul trebuie să pună capăt ofensivei sale în Liban și să se retragă din partea ocupată, precum și că va fi nevoie de o nouă forță multinațională care să sprijine armata libaneză pentru a recâștiga controlul asupra teritoriului, în detrimentul Hezbollah. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: Putin susține că situația aprovizionării cu combustibil este sub control, în pofida atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor
Președintele rus Vladimir Putin a susținut duminică într-un interviu că situația de pe piața combustibililor este sub control și că problemele care decurg din intensificarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor Rusiei sunt în curs de soluționare, transmite agenția EFE. 'Ne-am întâlnit alaltăieri cu premierul (Mikhail Mishustin)
Zelenski cere Uniunii Europene 30 de miliarde de euro pentru nevoile de apărare ale Ucrainei
Ucraina așteaptă din partea Uniunii Europene să-i ofere 30 de miliarde de euro pentru a o ajuta să-și finanțeze apărarea împotriva invaziei ruse, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski în fața presei la Kiev, relatează agenția dpa. El a subliniat că bugetul ucrainean al apărării are în prezent un deficit de 27 de miliar
#Ucraina, dar și Rusia, dezvoltă alternative la Starlink (Zelenski)
Ucraina, ca și Rusia, lucrează la o alternativă la Starlink, rețeaua de sateliți utilizată pentru comunicații asupra câmpului de luptă, la care accesul depinde de aprobarea lui Elon Musk, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de AFP. 'Rușii construiesc un echivalent al Starlink cu chinezii. Și ei cred că vor termina acest proiect
Niște alegeri ar fi 'un tsunami' care ar 'fractura #Ucraina', declară Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că alegeri în timp de război ar fi un pericol pentru țară după apelul controversat al fostului său ministru al apărării, Mihailo Fedorov, de a pregăti terenul pentru organizarea unui scrutin, relatează AFP. 'Cred că într-un război ca acesta, alegeri în asemenea condiții sunt un risc eno
Producția de armament și echipamente de apărare a Iranului s-a dublat în ultimele 12 luni (purtător de cuvânt)
Producția de arme și echipamente de apărare a Iranului s-a dublat în ultimele 12 luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Iran, Reza Talaei-Nik, citat duminică de Xinhua. Într-un interviu acordat vineri seara postului de televiziune de stat IRIB, purtătorul de cuvânt a declarat că, de la începutul războiului, la sf&
Președintele iranian admite că țara sa trece prin 'numeroase dificultăți'
Societatea iraniană trece prin 'numeroase dificultăți', a declarat președintele iranian Masoud Pezeshkian duminică, în timp ce SUA caută să accentueze presiunea asupra economiei iraniene printr-o nouă salvă de sancțiuni, relatează AFP. 'Sunt conștient că societatea noastră traversează în prezent numeroase dificultăți. Facem tot ce ne es
Depozitul retailerului online rus Ozon din regiunea Orenburg, atacat cu drone (guvernatorul)
Două instalații industriale au fost lovite de resturi de drone, printre care un depozit deținut de Ozon, retailer rusesc din domeniul electronic, a declarat guvernatorul regiunii ruse Orenburg, Ievgheni Solnțev, citat de Reuters. Autoritățile locale au raportat anterior doborârea mai multor drone ucrainene într-o zonă economică specială unde se afl
Taxe vamale: 'Ajunge!', lansează Trump Canadei după riposta acesteia
'Ajunge!', s-a indignat președintele american Donald Trump duminică, după ce premierul canadian Mark Carney a anunțat măsuri de răspuns împotriva tarifelor vamale americane în urma eșuării negocierilor comerciale între cele două țări, relatează AFP. 'Canada vrea avantajele unui stat (al SUA) fără să fie unul !!!', a declarat p
Lavrov spune că în prezent 'nu există nimeni cu care Rusia să negocieze în Europa'
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat sâmbătă că, în prezent, Rusia nu are cu cine să negocieze în Europa, relatează EFE. 'Nu vom merge să-i căutăm pentru a negocia. În Europa de astăzi nu există cineva cu care negociem', a afirmat șeful diplomației ruse la un congres preelectoral al partidului de gu
Alegeri legislative anticipate în Kazahstan, după o reformă constituțională
Kazahstanul își alege duminică cei 145 de deputați ai noului Parlament monocameral după o reformă constituțională destinată să democratizeze această țară, considerată prima economie din Asia Centrală, unde scena politică continuă să fie sub controlul strict al președintelui Kasîm-Jomart Tokaiev, informează AFP. Circa 12,6 milioane de alegăt
VIDEO Canada anunță măsuri de retorsiune contra Statelor Unite în 'războiul' tarifelor
Prim-ministrul canadian Mark Carney a anunțat sâmbătă măsuri de retorsiune care vizează, printre altele, oțelul și produsele lactate americane, după ce a respins acordul propus de Washington, cu care relațiile se află la un minim istoric, transmite AFP. Aceste măsuri, care vor afecta și industria hârtiei, mașinile agricole și elect
Putin spune că Ucraina a deschis 'cutia Pandorei' prin atacurile asupra unor obiective economice
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, în comentarii publicate sâmbătă, că 'regimul de la Kiev a deschis cutia Pandorei' prin atacurile sale asupra unor obiective economice rusești, și că Rusia va riposta lovind 'cele mai sensibile sectoare economice' ale Ucrainei, transmite Reuters. Ucraina a intensificat
Două avioane de realimentare americane au părăsit Bulgaria, la o lună după ce desfășurarea lor înfuriase Iranul
Două avioane de realimentare americane au părăsit baza aeriană Bezmer din Bulgaria, a declarat sâmbătă ministrul bulgar al apărării, Dimităr Stoianov, la aproape o lună după ce desfășurarea lor în această țară a înfuriat Iranul, transmite Reuters. Statele Unite, care se află în război cu Iranul din 28 februarie, au soli
Rusia: Înaintea alegerilor parlamentare, Putin și Medvedev promit victoria asupra Ucrainei
Președintele rus Vladimir Putin a promis că țara sa va câștiga războiul lansat împotriva Ucrainei vecine, într-un discurs pronunțat în a doua zi a congresului partidului Rusia Unita, susținut de Kremlin, relatează dpa. 'În acest moment, multe depind de unitatea noastră, de curajul soldaților și ofițerilor ruși
Siria denunță 'atacurile repetate' ale Israelului, care respinge criticile americane
Siria a denunțat sâmbătă 'atacurile repetate' ale Israelului după un atac cu drone în sudul țării în cursul dimineții, la câteva zile după bombardarea unei baze militare din nord-vest, iar un ministru israelian a respins criticile americane la adresa operațiunii de marți, transmite AFP. Televiziunea de stat siri













