Kosovo: Cinci sârbi, arestați într-o anchetă pentru crime de război
Poliția din Kosovo a arestat duminică cinci sârbi , între care patru foști polițiști, suspectați că ar fi participat la o crimă de război în 1999, informează AFP, citând o sursă judiciară.
Acestea sunt primele arestări într-o anchetă asupra masacrării a peste 40 de civili kosovari, comisă de forțe sârbe în satul Recak (Racak, în sârbă) în ianuarie 1999, a declarat un procuror presei.
'Aceste persoane au fost identificate ca aparținând unităților speciale ale poliției sârbe în momentul în care au participat la operațiunea din 5 ianuarie 1999 la Recak', a declarat procurorul Ilir Morina.
Aceasta este a doua anchetă deschisă de justiția kosovară cu privire la masacrul din Recak. O audiere preliminară în procesul a 21 de sârbi pentru presupusul lor rol în execuții, printre care foști înalți responsabili ai poliției sârbe, este prevăzută pentru 20 iulie.
Dosarul vizând cele cinci persoane arestate duminică a fost supranumit 'Recak 2'.
Actul de acuzare pentru prima anchetă asupra masacrelor din Recak vizează 21 de foști membri ai armatei și ai poliției sârbe pentru omor, tortură, maltratări, distrugere de bunuri și deportări a unor civili albanezi din Kosovo.
Printre persoanele vizate figurează fostul șef al poliției sârbe Obrad Stefanovic și fostul șef al serviciilor de informații Rade Markovic, precum și doi generali și doi colonei.
Cele 21 de persoane acuzate nu au fost găsite, procurorii kosovari cerând ca procesul să se țină în absența lor.
În cursul operațiunii din Recak, 42 de civili kosovari de diferite vârste și sexe au fost uciși cu brutalitate, potrivit actului de acuzare.
Acest masacru a fost una din crimele cele mai grave comise împotriva civililor în timpul războiului din Kosovo (1998-1999). El a devenit o cotitură a conflictului, scandalizând țările occidentale și declanșând o campanie de bombardamente din partea NATO asupra forțelor sârbe conduse la vremea respectivă de Slobodan Milosevic.
Campania s-a terminat prin retragerea trupelor sârbe din Kosovo, instalarea unei misiuni a ONU în acest teritoriu și în final prin declararea independenței Kosovo în 2008. Însă Belgradul nu recunoaște nici astăzi această independență.
Peste 13.000 de persoane au fost ucise în timpul conflictului din Kosovo, în principal kosovari. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci ,editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Kosovo Police/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis sâmbătă să ''consolideze'' legislația cu privire la locuințe dacă obține o majoritate absolută în urma alegerilor legislative prevăzute pentru 29 noiembrie, în contextul în care criza locuințelor a provocat o mobilizare puternică în întreaga Spanie, transmite AFP.
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână alegerile prezidențiale și legislative până la 11 septembrie 2027
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidențiale și legislative se vor desfășura, simultan, pe 11 septembrie 2027, amânând cu un an scrutinul legislativ, extrem de așteptat de comunitatea internațională, transmit AFP și Reuters. Președintele Mahmoud Abbas a ''publicat sâmbătă un decret prezide
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. În urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât bugetul curent pentru 2021-2027
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuție 'de fo
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î









