UPDATE Afacerea Epstein: Bill Gates dă asigurări în Congresul american că 'niciodată nu a făcut rău nimănui'
Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, a dezmințit miercuri, în fața unei comisii de anchetă a Congresului american, că a avut cunoștință despre comportamentul infracțional al lui Jeffrey Epstein, transmit AFP și EFE.
''Vreau să mă exprim foarte clar: nu am asistat niciodată și nu am avut niciun indiciu că Epstein ar avea o activitate infracțională continuă'', a declarat Gates în deschiderea audierii sale, potrivit website-ului său GatesNotes.
''Niciodată nu am făcut rău nimănui'', a dat asigurări Gates, care a afirmat că, deși Jeffrey Epstein încercase să ''alimenteze o relație personală'' cu el, miliardarul nu s-a arătat niciodată interesat.
''Nu am fost niciodată pe insula lui, la ferma sa sau în casa lui din Florida'', a explicat Bill Gates.
Cu puțin timp înainte, la sosirea sa la Capitoliul din Washington, Gates spusese că ''speră ca mărturia sa va ajuta la munca importantă a acestei comisii pentru a se aduce dreptate victimelor'' lui Jeffrey Epstein, decedat în detenție în 2019 înainte de deschiderea procesului în care era acuzat de infracțiuni sexuale.
La momentul morții sale, Epstein era acuzat în special că adusese minore pe o insulă pe care o deținea în Insulele Virgine americane, în scop de trafic sexual.
Președintele comisiei de anchetă, republicanul James Comer, a afirmat înaintea audierii că membrii ar dori să afle mai multe detalii despre relația lui Bill Gates cu Jeffrey Epstein și cu complicea acestuia Ghislaine Maxwell, care efectuează o pedeapsă de 20 de ani de închisoare în Statele Unite.
Potrivit lui Gates, relația sa cu Epstein a început în 2011, la trei ani după ce acesta din urmă pledase vinovat de incitare la prostituție a unei minore. Un draft de e-mail al lui Jeffrey Epstein, publicat de Departamentul Justiției în masa de documente provenite din dosarul Epstein, evocă relații extraconjugale ale lui Bill Gates.
Menționarea numelui unei persoane în dosarul Epstein nu implică a priori o faptă ilegală, însă aceste documente arată cel puțin legături între Jeffrey Epstein sau anturajul său și anumite personalități care adesea au minimalizat sau chiar au negat existența unor astfel de relații, notează AFP.
La finalul lui februarie, Bill Gates declarase că legăturile sale cu Jeffrey Epstein au fost o ''eroare enormă'', el recunoscând în fața membrilor fundației sale că a avut relații extraconjugale cu două femei ruse, dar negând orice implicare în acțiunile lui Epstein.
''A fost o eroare enormă să petrec timp cu Epstein și să invit lideri ai Fundației Gates la reuniuni cu el. Nu am făcut nimic ilegal; nu am văzut nimic ilegal'', spusese Gates, potrivit unei înregistrări video obținute de publicația Wall Street Journal. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gaza: Israelul afirmă că l-a ucis pe directorul unui ONG turc, prezentat ca fiind un membru al Hamas
Armata israeliană a indicat duminică faptul că l-a ucis în Fâșia Gaza pe directorul unui ONG turc care, potrivit acesteia, era membru al mișcării islamiste palestiniene Hamas și în contact cu oficiali turci, notează AFP. 'Tsahal a efectuat duminică un atac în regiunea Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, ș
Zborul Flydubai: Netanyahu ordonă o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel, după atacul din această săptămână asupra unui zbor al companiei Flydubai, notează AFP. 'Netanyahu l-a însărcinat pe directorul Consiliului național de securitate, Shmuel Ben Ezra, să numească
Iran: Ministrul petrolului a demisionat; președintele Pezeshkian a numit un interimar
Biroul președintelui iranian a anunțat duminică demisia ministrului petrolului, Mohsen Paknejad, în contextul în care la benzinăriile din țară se formează în mod regulat cozi lungi de așteptare de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'În urma acceptării demisiei lui Mohsen Paknejad,
Marea Britanie: Partidul Verde adoptă o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism
Partidul Verde britanic a adoptat duminică o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism, ceea ce a provocat reacții de condamnare din partea organizațiilor evreiești britanice, a guvernului israelian și a Partidului Laburist britanic aflat la putere, transmit AFP și Reuters. Partidul Verde, care a primit 6% din voturi în a
VIDEO #Ucraina: Merz anunță un nou ajutor militar de 1 miliard de euro; acorduri semnate de companii germane de 6,5 miliarde de euro
Germania nu se va lăsa intimidată și nu va renunța la sprijinul acordat Ucrainei, a declarat duminică cancelarul Friedrich Merz, anunțând un nou ajutor militar în valoare de un miliard de euro în timpul unei vizite la Kiev, într-o zi marcată de atacuri cu drone rusești, transmite Reuters. În ultimele săptămâ
Un comitet al pactului de la Mecca se va reuni luni la Riad, anunță Ankara
Un comitet al pactului de apărare de la Mecca, încheiat între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan, se va întruni luni la Riad, printre participanți urmând să se afle și miniștri turci, a anunțat duminică Ministerul de Externe de la Ankara, transmite Reuters. Liderul guvernului yemenit susținut de Arabia Saudită a anunțat
Companiile aeriene iraniene au reluat zborurile spre orașul sfânt irakian Najaf, după o derogare a SUA
Companiile aeriene iraniene, sancționate de Statele Unite, au reluat duminică zborurile între Iran și orașul sfânt șiit Najaf din Irak, în urma unei derogări acordate de Washington Bagdadului, transmite AFP. 'Zborurile dintre Irak și Republica Islamică Iran au fost reluate via aeroportul internațional Najaf', a declar
Grecia: Președintele Tassoulas reiterează cererile privind reparații de război din partea Germaniei, la 83 de ani de la masacrul de la Lingiades
Președintele grec Constantine Tassoulas a reiterat cererile țării sale privind reparații de război din partea Germaniei, în timpul ceremoniilor de duminică de comemorare a 83 de ani de la masacrul de la Lingiades, din nordul Greciei, transmite dpa. 'Revendicările și solicitările Republicii Elene privind reparațiile germane rămâ
IA: Trump confirmă numirea șefului comunității naționale de informații în fruntea unui grup de lucru de coordonare
Președintele american Donald Trump l-a numit oficial duminică pe Jay Clayton, directorul comunității naționale de informații, în fruntea unui grup de lucru cu privire la inteligența artificială (IA), ce va avea ca prioritate coordonarea, nu reglementarea domeniului, transmite AFP. 'Super Intelligence Force', ce va fi condusă de C
Ceuta: Poliția spaniolă a evacuat o tabără de migranți de pe plajă, înaintea vizitei cuplului regal
Poliția spaniolă a evacuat duminică o tabără de migranți de pe o plajă din exclava nord-africană Ceuta, unde zeci de mii de persoane au trecut granița dinspre Maroc în urmă cu peste două luni, a anunțat guvernul spaniol, transmite Reuters. Peste 72.000 de persoane au trecut granița din Maroc în Ceuta la sfârșitul lunii iulie.
Cancelarul Merz îi cere președintelui Putin, de la Kiev, să pună capăt 'războiului său lipsit de sens'
Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un 'război lipsit de sens' în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE. 'Domnule Putin, opriți acest război lipsit de sens. Sunte
Iranul reiterează că nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până când SUA nu îi vor îndeplini condițiile
Președintele Parlamentului iranian și negociatorul-șef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condițiile, în urma primirii unei propuneri americane - transmise prin intermediul mediatorilor din Qatar - de a pune capăt războiului, informează
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns
Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern
Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează
Brazilia: Flavio Bolsonaro recuperează din nou teren în fața lui Lula într-un sondaj în ajunul alegerilor
Senatorul Flavio Bolsonaro a redus din nou diferența în intențiile de vot față de președintele brazilian și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, în ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, transmite duminică EFE. Cu doar câteva ore înaintea deschiderii se








