Dosarul Epstein: Pam Bondi, fostul secretar al justiției al lui Donald Trump, audiată în Congres de o comisie de anchetă
O comisie a Congresului american a audiat-o vineri pe Pam Bondi în privința modului în care fostul secretar al justiției a gestionat afacerea Epstein, pe fondul acuzațiilor persistente de lipsă de transparență din partea guvernului, relatează AFP.
Fostul ministru, demis de Donald Trump în aprilie, a fost audiat de membrii unei comisii de anchetă a Camerei Reprezentanților în cadrul unei ședințe cu ușile închise. Aleșii democrați, la fel ca și victimele infractorului sexual Jeffrey Epstein, au cerut o audiere publică.
Controversa în jurul publicării documentelor din dosarul Epstein îl urmărește pe Donald Trump de la începutul celui de al doilea mandat. Republicanul le-a cerut anul trecut susținătorilor săi să treacă la altceva, într-un moment în care cererile de transparență deveniseră tot mai presante.
Departamentul Justiției a dat asigurări că a publicat toate documentele pe care era constrâns din punct de vedere legal să le facă publice.
'Destule minciuni, destule tentative de disimulare. A venit timpul ca Pam Bondi să răspundă întrebărilor noastre', a declarat pe rețelele sociale înainte de audiere deputatul democrat Robert Garcia, membru al comisiei de anchetă.
Pam Bondi a devenit o figură centrală în afacerea Epstein după ce a declarat la venirea sa în funcție, în 2025, că lista de presupuși clienți ai infractorului sexuale este pe biroul său, în așteptarea aprobării pentru publicare.
Departamentul Justiției și FBI au afirmat ulterior că o astfel de listă nu există și că nu intenționează să facă publice mai multe informații.
Donald Trump a demis-o pe Pam Bondi în aprilie, într-un moment în care președintele american era tot mai nemulțumit de incapacitatea ei de a-i urmări în justiție pe opozanții săi, potrivit mai multor media americane.
De la această audiere va fi făcută publică o transcriere, potrivit AFP.
Democratul Robert Garcia a denunțat decizia de a organiza audierea cu ușile închise, apreciind că încalcă spiritul obligației de a se prezenta și împiedică marele public să audă ce are de spus fostul ministru în această afacere care continuă să suscite multă atenție.
Însă șeful republican al comisiei de anchetă, James Comer, a apărat formatul audierii și a afirmat că Pam Bondi a cooperat mai rapid decât alți martori.
Victimele lui Jeffrey Epstein s-au adunat în fața sălii de audieri și au cerut ca Pam Bondi să fie audiată public și sub jurământ.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Haiti a extrădat către SUA 18 persoane acuzate în legătură cu asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise în 2021
Un grup de 18 persoane confruntate cu acuzații în legătură cu asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise în 2021 au fost extrădate duminică în Statele Unite, au anunțat autoritățile americane, transmit luni dpa și AFP. Cei 18 urmează să fie judecați în statul american Florida pentru presupusa lor implicare în
Președintele Donald Trump încearcă să își întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Președintele american Donald Trump încearcă să își consolideze controlul asupra cercetării biomedicale, Casa Albă pledând pentru crearea unei comisii capabile să respingă proiectele pe care le consideră neconforme cu ideile liderului republican, conform informațiilor apărute în mai multe media americane în weekend, transmite luni AFP.
SUA: Un bărbat a fost grav rănit de agenți ICE în Austin, capitala statului Texas
Un bărbat a fost grav rănit la piept de un glonț tras de un agent al Autorității americane pentru imigrație și vămi (ICE), în timpul unei urmăriri în Austin, capitala statului Texas, transmit luni Reuters și AFP. Rănitul a fost identificat de avocata sa drept Wilber Garces Perez, un cetățean venezuelean în vârstă de 28
Administrația Trump se pregătește să sancționeze Curtea Penală Internațională
Administrația președintelui Donald Trump a pregătit sancțiuni împotriva întregii Curți Penale Internaționale (CPI) și intenționează să le anunțe în curând, au declarat două surse familiare cu acest dosar, o mișcare care ar intensifica atacurile sale la adresa tribunalului global ce urmărește penal crimele de război și genocidul la nivel mondia
Statele Unite au discutat cu China despre un 'mecanism' de dialog privind IA
Statele Unite au sugerat duminică Chinei crearea unui 'mecanism' de dialog între cele două puteri pe tema inteligenței artificiale (IA), a raportat ministrul american al finanțelor, Scott Bessent, la finalul unei întrevederi cu omologul său chinez, Lan Fo'an, scrie AFP. 'Statele Unite au propus implementarea unui me
Venezuela confirmă participarea președintei sale la Adunarea Generală a ONU
Președinta interimară a Venezuelei se va deplasa într-adevăr la Adunarea Generală a ONU, a confirmat duminică Ministerul Comunicării, la două zile după anunțul Washingtonului privind o întâlnire între președintele american Donald Trump și Delcy Rodriguez la New York, notează AFP. Delcy Rodriguez, care guvernează sub pre
Iranul închide un centru cultural afiliat ambasadei Franței la Teheran
Iranul a închis Centrul de limbă franceză (CLF), legat de ambasada Franței, pentru că ar fi desfășurat 'activități ilegale', a anunțat duminică justiția iraniană, o decizie 'inacceptabilă' pentru Paris care va lua 'măsurile adecvate pentru a răspunde', relatează AFP. 'Prin decizia Parchetului din Teheran, cent
Alegeri în Germania: CDU, partidul cancelarului Merz, ratează intrarea în Parlamentul unui land (estimări)
Formațiunea CDU a cancelarului Friedrich Merz a eșuat duminică să intre în Parlamentul landului Mecklenburg-Pomerania Inferioară, deoarece nu a atins pragul electoral eliminatoriu de 5%, conform estimărilor televiziunii publice germane, citată de AFP. Este pentru prima dată în istoria Germaniei postbelice când partidul conser
Război în Orientul Mijlociu: Șeful diplomației iraniene, așteptat la Doha
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, va face o escală în Qatar, mediator în conflictul dintre Teheran și Washington, înainte de a se deplasa la New York pentru Adunarea Generală a ONU, potrivit agenției de stat IRNA, citată de AFP. Ministrul 'a părăsit Teheranul duminică seară cu destinația New York (...) și va fac
Trump se întâlnește luni la New York cu primarul orașului, Mamdani
Donald Trump se va întâlni luni, la New York, cu primarul orașului, Zohran Mamdani, un tânăr ales provenit din tabăra de stânga a Partidului Democrat și un opozant ferm al președintelui american, a anunțat duminică primăria, potrivit AFP. Cei doi se vor vedea la Gracie Mansion, reședința oficială a primarului din New Yo
Zelenski spune că a convenit cu Trump să se întâlnească la New York
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că el și omologul său american Donald Trump au convenit să se întâlnească la New York, în urma unei convorbiri telefonice de duminică, relatează France Presse. 'Tocmai am vorbit cu președintele Donald J. Trump (...) Am convenit să ne întâlnim la New York, iar
VIDEO Franța și Canada sunt 'două mari națiuni independente care vor să rămână așa' (Macron)
SUA și Canada sunt 'două mari națiuni independente care vor să rămână așa', a declarat duminică președintele francez Emmanuel Macron, în timpul primirii, la Saint-Pierre-et-Miquelon, a prim-ministrului canadian Mark Carney, care și-a exprimat dorința de a 'consolida legăturile' dintre cele două țări și cu Uniunea Europeană, relatează AFP.
UPDATE / Alegeri legislative în Rusia: Partidul lui Putin, învingător într-un scrutin marcat de atacurile Ucrainei
Partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin este așteptat să câștige, fără nicio surpriză, alegerile parlamentare de duminică din Rusia, un scrutin marcat de atacuri cu drone ucrainene și acte de piraterie cibernetică, relatează AFP. Conform unui sondaj la ieșirea din urne realizat de Centrul de Cercetare a Opiniei Publice de Stat din Rusia (VCI
Alegeri în Germania:Weidel îi cere lui Merz să 'tragă concluzii' după cea mai recentă înfrângere a CDU
Copreședinta partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, i-a cerut cancelarului Friedrich Merz să 'tragă concluzii' în urma celui mai recent eșec electoral suferit duminică, relatează dpa. Weidel a făcut aceste declarații pentru postul de televiziune ZDF la scurt timp după ce estimările indicau
Alegeri în Germania / AfD sărbătorește în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară: 'O seară minunată'
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a sărbătorit cu entuziasm duminică seara, după ce estimările au indicat că a ieșit pe primul loc în alegerile regionale din Mecklenburg-Pomerania Inferioară, o victorie care ar marca al doilea succes al formațiunii în alegeri la nivel de land în decurs de doar două săptămâni, relate














