Israel își suspendă relațiile cu secretarul general al ONU (ambasador)
Ambasadorul israelian la ONU a anunțat joi suspendarea relațiilor cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, denunțând astfel o decizie care nu a fost încă făcută publică de a înscrie Israelul pe ''lista neagră'' legată de violențele sexuale în timpul conflictelor, relatează AFP.
''Am terminat cu acest secretar general'', a declarat Danny Danon într-un mesaj video postat pe X. Misiunea israeliană a precizat că acest lucru înseamnă ''înghețarea'' relațiilor cu biroul secretarului general până la încheierea mandatului lui Antonio Guterres, pe 31 decembrie 2026.
''Decizia de a pune Israelul pe lista neagră și de ne acuza că folosim violențele sexuale ca armă de război este scandaloasă'', a mai afirmat ambasadorul, acuzându-l pe secretarul general că pune la același nivel Hamas și Israel.
Danny Danon face referire la un raport al secretarului general privind violențe sexuale legate de conflicte, care nu a fost încă dat publicității dar care este mereu prezentat înainte de publicare statelor implicate.
În august anul trecut, raportul anual a avertizat că Israelul ar putea fi adăugat pe lista părților suspectate sau responsabile de violențe sexuale în situație de conflicte armate, listă pe care se află deja Hamas.
ONU a evocat atunci ''informații credibile'' privind violențe sexuale comise de forțele de securitate israeliene împotriva unor deținuți palestinieni în închisori și alte centre de detenție, acuzând un refuz al accesului inspectorilor ONU.
''I-am invitat pe reprezentanții ONU să vină în Israel să verifice aceste acuzații ridicole, au ales să nu vină, au ales să continue cu campania împotriva Israelului'', a declarat Danny Danon.
Relațiile între ONU și Israel - stat creat printr-o rezoluție a ONU votată în 1947 - sunt foarte dificile și au ajuns la cel mai scăzut nivel după 7 octombrie 2023, data atacului fără precedent al Hamas care a declanșat războiul din Gaza.
Autoritățile israeliene îi reproșează în special secretarului general și altor responsabili ai ONU că au criticat sever represaliile israeliene în Gaza. Antonio Guterres a fost declarat ''persona non grata'' în Israel în 2024. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pentagonul cere industriei de apărare americane să crească producția de armament (presă)
Pentagonul a cerut industriei de apărare din SUA să crească rapid producția și livrarea de armament, au relatat duminică mass-media americane, informează dpa. Washington Post și CNN au citat un document semnat de secretarul adjunct al apărării, Steve Feinberg, adresat industriei de apărare. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parn
#Ucraina: Directorul general al OMS anunță că un depozit al organizației din Dnipro a fost distrus într-un atac
Un depozit cu provizii medicale al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din orașul Dnipro, în estul Ucrainei, a fost 'atacat și distrus', a declarat duminică directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează AFP. 'Vineri, depozitul umanitar al OMS din Dnipro, în Ucraina, a fost atacat și distrus. P&aci
Emiratele Arabe Unite l-au extrădat pe presupusul lider al unui puternic cartel irlandez
Autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) l-au extrădat în Irlanda pe Daniel Kinahan, presupusul lider al uneia dintre cele mai mari rețele de crimă organizată din lume, arestat în aprilie în Dubai, a anunțat duminică agenția oficiala de știri WAM, relatează AFP. Gruparea de crimă organizată Kinahan (KOCG), cunoscută și su
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone rusești (studiu)
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa. Studiul IISS, la care a partici
Siria anunță că a ajuns la un acord cu Moscova privind viitorul bazelor rusești, după 18 luni de negocieri
Siria a anunțat duminică că a ajuns la un acord, după 18 luni de negocieri, privind viitorul bazelor rusești de la Tartus și Hmeimim, pe care Moscova le-a folosit pentru a-l sprijini pe președintele Bashar al-Assad în timpul războiului civil, relatează AFP și Reuters. Instalațiile militare de pe aeroportul Hmeimim și din portul Tartus, d
Iranul anunță că președintele Masoud Pezeshkian s-a întâlnit recent cu liderul suprem Mojtaba Khamenei
Președintele iranian Masoud Pezeshkian s-a întâlnit la sfârșitul lunii iulie cu liderul suprem Mojtaba Khamenei, a anunțat duminică presa oficială iraniană, în timp ce un lider paramilitar a promis că imagini cu ayatollahul Khamenei în public, dar și în cadrul întâlnirilor cu comandanții forțelor armate vor fi publicate î
#Ucraina: Zelenski afirmă că până la 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocați în Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că până la 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocați în Rusia pentru a lupta pentru aliatul Phenianului, liderul de la Kiev cerând în același timp Coreii de Sud să ofere sprijin pentru apărarea aeriană ucraineană, relatează duminică Reuters. Zelenski a declarat sâmbătă pe
Iranul cere SUA să accepte 'toate condițiile' puse de Teheran pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
Strâmtoarea Ormuz, o miză majoră în războiul din Orientul Mijlociu, va rămâne închisă navigației până când Washingtonul nu va accepta 'toate condițiile' puse de Teheran, a insistat duminică Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), armata de elită a Iranului, spulberând speranțele unei rezolvări rapide a conflictului, re
Israelul 'respinge' planul SUA pentru Gaza acceptat de Hamas (Netanyahu)
Israelul a respins planul de pace în 15 puncte al președintelui american Donald Trump pentru Fâșia Gaza și nu se va retrage din teritoriul palestinian până când mișcarea palestiniană islamistă Hamas nu se va dezarma complet, a declarat duminică premierul Benjamin Netanyahu, transmit Reuters și AFP. Israelul respinge documentul cu 15 pun
Putin ar putea testa NATO printr-un atac limitat (media)
Președintele rus Vladimir Putin ar putea pune la încercare NATO printr-un atac limitat asupra unui stat membru în următorii câțiva ani, a relatat presa americană sâmbătă, consemnează duminică dpa. Între altele, Wall Street Journal și CNN au citat rapoarte ale serviciilor de informații americane care sugerează posibile scenarii, va
Cel puțin cinci morți și numeroși răniți în atacuri reciproce în Ucraina și Rusia
Cel puțin două persoane au fost ucise și alte câteva zeci rănite în atacuri ruse în mai multe regiuni ucrainene în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce un atac cu dronă ucraineană a ucis trei persoane în regiunea rusă Belgorod, relatează AFP, Reuters și dpa. Un atac cu dronă rusească a ucis două persoane și a &
Rebelii houthi din Yemen revendică un atac asupra unei rafinării saudite de la Marea Roșie
Rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra unei rafinării saudite de pe coasta Mării Roșii, informează AFP și Reuters. Autoritățile saudite, care sprijină guvernul yemenit, au anunțat că incendiul se află sub control. Potrivit purtătorului de cuvânt militar al Houthi, Yahya Saree, rebelii a
Ecuador: Șapte persoane puse sub acuzare în legătură cu asasinarea unui candidat la președinție
Parchetul din Ecuador a anunțat sâmbătă seara că au fost formulate acuzații oficiale de 'asasinat' împotriva a șapte persoane suspectate de implicare în moartea candidatului la președinție Fernando Villavicencio, în 2023, relatează AFP și EFE; grupul include doi foști politicieni de stânga, un om de afaceri și mai mulți membri ai unei gr
Cancerul de care suferă fostul președinte american Joe Biden s-a agravat, spune fiul său Hunter
Cancerul de care suferă fostul președinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze 'la nivelul oaselor și nu numai', a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este 'foarte dureroasă' și 'foarte invalidantă', au consemnat AFP și Reuters. 'Este foarte dureros și foarte in
Ministrul turc de externe: Pactul de apărare dintre Turcia, Pakistan și Arabia Saudită echivalează tehnic cu articolul 5 al NATO
Pactul de apărare semnat de Turcia, Pakistan și Arabia Saudită este, din punct de vedere tehnic, echivalent cu acordul de apărare reciprocă prevăzut de articolul 5 al NATO, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe Hakan Fidan, relatează Reuters. Hakan Fidan a mai afirmat că președintele turc Tayyip Erdogan dorește extinderea acestei














