Serbia va începe să asambleze roboți umanoizi în luna iulie, anunță președintele Vucic
Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat miercuri la Jiaxing, în China, că Serbia va începe producția de roboți între 10 și 20 iulie și că, în două luni, Serbia va avea roboți umanoizi, ceva ce nu avea nicio altă țară europeană, relatează Tanjug.
În cea de a patra zi a vizitei sale oficiale în China, Vucic a declarat că acorduri în valoare de 953 de milioane de euro pentru noi investiții în Serbia au fost semnate la Jiaxing și a adăugat că investițiile vor merge în diferite orașe - Nis, Novi Sad, Zrenjanin, Sabac, Cuprija și Indjija.
'Cred că, în perioada următoare, vom vorbi chiar de un număr mai mare de investitori. Până acum, avut avut 18 întâlniri cu oameni de afaceri și vor fi încă cinci mâine, ceea ce reprezintă 23 în total, și toată lumea vrea să vină în Serbia și să investească în țara noastră, în special după cuvintele prietenești ale președintelui Xi (Jinping). Dar nu e vorba doar de investiții obișnuite - este vorba de ceva cu adevărat important', le-a spus Vucic jurnaliștilor după o vizită la fabricantul de piese autor Minth.
Șeful statului sârb a spus că roboții vor fi fabricați în trei stadii în Serbia și că primul stadiu, asamblarea, va începe între 10 și 20 iulie. El a precizat că al doilea stadiu ale legătură cu așa-numitele fabrici de date sau fabrici de antrenament pentru roboți.
Vucic a mai spus că stadiul al treilea implică utilizarea inteligenței artificiale și că Serbia va deveni o țară de prim-plan în domeniu, întrucât va produce primii roboți umanoizi în două luni.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un judecător spaniol o trimite în judecată pe soția premierului Pedro Sanchez și îi confiscă pașaportul
Un judecător spaniol a trimis-o în judecată pentru corupție pe Begona Gomez, soția prim-ministrului Pedro Sanchez, și a impus mai multe măsuri, între care confiscarea pașaportului, interdicția de călătorie și obligativitatea de a se prezenta în instanță la fiecare două săptămâni, informează sâmbătă EFE. Judecătoru
'Centre de returnare' ale UE: ONU, îngrijorată cu privire la drepturile migranților
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a declarat sâmbătă că regretă profund noua legislație a UE privind returnarea migranților, subliniind că țările europene nu își pot transfera obligațiile către țări terțe, informează AFP. Parlamentul European a aprobat miercuri regulamentul privind returnarea solic
Rusia a reținut peste 20 de persoane pentru amenințări la adresa autorității de reglementare a internetului
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă arestarea a peste 20 de persoane pentru amenințări sau participarea la planificarea de atacuri împotriva conducerii Roskomnadzor, autoritatea de reglementare a comunicațiilor din țară, informează EFE. FSB a acuzat serviciile de informații ucrainene că recrutează tine
Ambasadorul Israelului la Națiunile Unite și un oficial al ONU s-au certat la o audiere privind copiii implicați în conflicte
Vineri, la Națiunile Unite, s-au rupt armonia diplomatică, când ambasadorul Israelului și reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru copii și conflicte armate s-au implicat într-o ceartă aprinsă la o audiere publică, relatează Reuters. La o reuniune la New York pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea
După șeful diplomației ucrainene, și alți oficiali restituie Poloniei distincțiile primite
Șeful biroului prezidențial ucrainean, Kirilo Budanov, a declarat că va urma exemplul șefului diplomației țării sale, Andrii Sîbiga, și va returna o distincție de stat poloneză pe fondul unei dispute istorice dintre cei doi aliați care se învecinează cu Rusia, relatează sâmbătă dpa. Budanov a scris sâmbătă pe Telegram c
SUA consideră 'superficiale' reformele anunțate de Cuba
Statele Unite au respins vineri reformele economice anunțate cu o zi înainte de guvernul cubanez, numindu-le o 'perdea de fum superficială', informează sâmbătă AFP. 'Aceste 'reforme economice' sunt modeste, așteptate de prea multă vreme și, în cele din urmă, nu reprezintă nimic mai mult decât o perde
Japonia va majora taxele de viză pentru prima dată în jumătate de secol, cu creșteri de 400%
Guvernul nipon va majora taxele de eliberare a vizelor pentru străini cu 400% începând din iulie, prima astfel de creștere în 48 de ani, din cauza inflației și a deprecierii yenului, informează sâmbătă EFE. Guvernul nipon a decis vineri să crească taxa de viză cu o singură intrare, inclusiv vizele turistice, de la 3.000
Polonia cere un leadership comun în negocierile despre războiul din Ucraina
Ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, a criticat rolul principal jucat de Germania, Franța și Regatul Unit în discuțiile privind încheierea războiului din Ucraina și a insistat ca și Polonia să fie prezentă la masa negocierilor, informează sâmbătă dpa. 'Între Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Adriatică
Emisarii SUA și Iranului, în drum spre Elveția, pentru negocieri, în timp ce Israelul continuă atacurile în Liban
Emisarul personal al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, se îndreptau spre Elveția pentru negocieri, a declarat Axios, deși atacurile mortale ale Israelului în Liban, sâmbătă, ar putea pune la încercare noul armistițiu, important pentru încheierea războiului din Iran, i
Donald Tusk consideră că disputa dintre Polonia și Ucraina îl avantajează pe Putin
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a criticat disputa cu Ucraina și a apreciat că aceasta este în avantajul președintelui rus Vladimir Putin, după ce președintele polonez Karol Nawrocki i-a retras omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, cea mai înaltă distincție a țării sale, Ordinul Vulturul Alb, informează sâmbătă EFE.
Președintele Rodrigo Paz decretează stare de urgență în Bolivia după șapte săptămâni de blocaje rutiere
Președintele bolivian, Rodrigo Paz, a anunțat sâmbătă impunerea stării de urgență în Bolivia 'pentru a elibera drumurile țării', după șapte săptămâni de proteste și blocaje rutiere din partea sectoarelor agricultorilor și a celor având legătură cu fostul președinte Evo Morales, care îi cer demisia, informează EFE.
SUA anunță recepționarea noului avion Air Force One donat de Qatar
Armata aerului americană a anunțat vineri că a primit noul avion prezidențial Air Force One, donat de Qatar, și a dezvăluit primele imagini ale acestui Boeing 747 larg modificat care a suscitat discuții de ordin etic și de securitate, potrivit AFP. 'Proaspăt vopsit în noile culori roșu, alb și albastru și dotat cu cele mai recente mo
Distincție retrasă lui Zelenski de Polonia: Kievul denunță o 'eroare strategică' și o decizie 'disprețuitoare'
Ucraina a denunțat vineri o 'eroare strategică' și o decizie 'disprețuitoare' după anunțul făcut de președintele polonez Karol Nawrocki ca retrage cea mai înaltă distincție a țării omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe fondul tensiunilor legate de istoria comună a celor două țări, relatează France Presse. '
UE rămâne de partea Ucrainei, așadar nu va încerca să medieze între aceasta și Rusia, precizează președintele Consiliului European
Uniunea Europeană nu intenționează să fie mediator în negocieri de pace între Rusia și Ucraina, întrucât este de partea Kievului, a declarat vineri președintele Consiliului European, Antonio Costa, după ce unii lideri europeni au sugerat ca UE să găsească o cale de a deveni mediator în astfel de negocieri, idee respinsă de Rusia, întruc&ac
Macron: Centrele de returnare a migranților nu sunt 'nici eficiente și nici conforme cu valorile UE'
Președintele Emmanuel Macron a afirmat vineri că Franța nu va înființa centre pentru migranți în afara granițelor Uniunii Europene, considerând că acestea nu sunt nici eficiente și nici conforme cu valorile Europei, transmite AFP. 'Da pentru o politică care luptă împotriva imigrației ilegale, care ne face mai eficienți, care conduce












