Ucraina: Patru morți la Kiev și în împrejurimi după bombardamentele masive ale Rusiei (autorități)
Bombardamentele masive rusești care au lovit Kievul și regiunea înconjurătoare în noaptea de sâmbătă spre duminică s-au soldat cu patru morți și peste 60 de răniți, potrivit autorităților locale, informează AFP.

Foto: (c) Thomas Peter/REUTERS
În capitala Kiev, puternic lovită, doi oameni au murit și 56 au fost răniți, a anunțat primarul Kievului, Vitali Kliciko, pe Telegram.

Foto: (c) Thomas Peter/REUTERS
Două persoane au fost, de asemenea, ucise în regiunea capitalei, iar nouă au fost rănite, între care un bebeluș 'care nu are nici măcar un an' de viață, a declarat șeful administrației regionale, Mikola Kalașnik.

Foto: (c) Thomas Peter/REUTERS
Două agenții de presă ucrainene, care l-au citat pe purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ale țării, au relatat că Rusia a lovit regiunea Kiev cu o rachetă balistică hipersonică cu rază intermediară de acțiune Oreșnik, transmite Reuters.

Foto: (c) Thomas Peter/REUTERS
Totodată, forțele aeriene ucrainene au declarat într-un comunicat pe rețelele de socializare că Rusia a lansat 600 de drone și 90 de rachete în atacul său și că una dintre rachete era o rachetă balistică cu rază intermediară de acțiune, fără a o numi. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Inculpare confirmată împotriva unui fost ministru sârb în dosarul prăbușirii acoperișului unei gări
O curte de apel a anunțat luni validarea inculpării unui fost ministru sârb al construcțiilor, Goran Vesic, și altor suspecți, puși sub acuzare în dosarul prăbușirii acoperișului de la gara din Novi Sad, soldată cu moartea a 16 persoane în noiembrie 2024, relatează AFP. Accidentul din gara din Novi Sad (nord) șocase Serbia și provocase o impo
Trump vrea ca sora lui Lindsey Graham, decedat sâmbătă, să îl înlocuiască pe senator în ultimele luni de mandat
Președintele american Donald Trump a declarat luni că își dorește ca sora senatorului Lindsey Graham, decedat subit sâmbătă la vârsta de 71 de ani, să îl înlocuiască pe oficialul ales, un aliat al președintelui republican și un apărator al Israelului și Ucrainei, în ultimele luni ale mandatului său, relatează AFP. 'I-am
Yemen: Guvernul declară că a atacat aeroportul din Sana'a, controlat de houthi, care acuză Riadul și promit ripostă
Guvernul yemenit, susținut de Arabia Saudită, a afirmat luni că a atacat aeroportul din capitala Sana'a, reaprinzând conflictul cu rebelii houthi pro-iranieni care controlează zona, după ani de calm relativ, transmite AFP. Houthii au dat vina pe Riad pentru atac și au promis că vor riposta. Acesta este cel mai grav incident dintre cele
Washingtonul atacă puternic CPI, jurând să-i protejeze pe americani de aceasta
SUA au anunțat luni lansarea unei campanii majore împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) pe care o acuză că 'desfășoară un război' împotriva Washingtonului și că îi 'amenință' pe americani, promițând noi sancțiuni împotriva acesteia, relatează France Presse. 'La ora la care vorbim, CPI și aliații săi duc
Rusia l-a convocat pe ambasadorul Germaniei pentru a protesta față de ajutorul acordat Ucrainei
Rusia l-a convocat luni pe ambasadorul german la Moscova, Alexander Graf Lambsdorff, la scurt timp după convocarea ambasadorului rus la Berlin, pentru a denunța sprijinul Germaniei pentru Ucraina și escaladarea atacurilor aeriene lansate de Kiev, relatează AFP. 'Ambasadorul Germaniei în Rusia, Alexander Graf Lambsdorff, a fost convocat la Ministerul
Trump afirmă că restabilește blocada porturilor iraniene și instaurează o taxă pentru tranzitul în Strâmtoarea Ormuz
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că restabilește blocada SUA asupra porturilor iraniene și a anunțat că vrea să instituie o taxă pentru navele care doresc să traverseze Strâmtoarea Ormuz, cale maritimă strategică, aflată în centrul actualelor confruntări cu Iranul, relatează AFP. 'Vom restabili 'BlOCADA IRANIANÃ'
Ucraina: Comandantul unei brigăzi instruite în Franța, arestat într-un caz de crimă dublă
Comandantul brigăzii 155 mecanizate a armatei ucrainene, brigadă care a fost instruită parțial în Franța și a fost deja marcată de scandaluri, a fost arestat, împreună cu mai mulți membri ai unității, ca suspecți într-un caz de dublă crimă în Ucraina, a indicat luni președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP. 'Zece pers
Putin promite victoria în #Ucraina la primul eveniment electoral, cu două luni înaintea alegerilor legislative
Președintele rus, Vladimir Putin, a promis luni victoria în Ucraina în cadrul primului eveniment electoral la care a participat în perspectiva alegerilor parlamentare din septembrie, în care partidul Kremlinului, Rusia Unită, va încerca să recâștige majoritatea, potrivit EFE. La acest eveniment din cadrul forumului 'Totu
UE sancționează rețeaua socială rusă VK și alte companii pentru supraveghere represivă
Uniunea Europeană a sancționat luni patru persoane și cinci entități responsabile de grave încălcări ale drepturilor omului din Rusia, inclusiv VK Company (VKontakte), cea mai mare rețea socială din țară, într-un pachet axat pe impunerea de sancțiuni pentru utilizarea noilor tehnologii cu scopul de a restricționa libertatea de exprimare, accesul la informație și
Trump afirmă că SUA vor fi plătite pentru a proteja Ormuz; Iranul amenință că nu va permite SUA să intervină
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor fi 'plătite' pentru a asigura protecția Strâmtorii Ormuz și a anunțat că Washingtonul va 'prelua controlul' asupra acestei căi navigabile strategice, aflată în centrul confruntărilor cu Iranul, relatează AFP. 'Vom deveni gardienii strâmtorii', a de
Marea Britanie declară Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran drept grupare teroristă (presă)
Marea Britanie a declarat Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) drept organizație teroristă, a relatat luni Sky News, o măsură care va incrimina apartenența la acest grup, participarea la întâlnirile sale sau purtarea însemnelor sale în public, relatează Reuters. IRGC, care este deja supusă sancțiunilor britanice, a ser
Rusia spune că a confiscat drone occidentale, lansate de Ucraina și ghidate cu IA, pregătite pentru atacuri în zone îndepărtate
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a declarat luni că a confiscat drone FPV de fabricație occidentală, ghidate prin inteligență artificială, care fuseseră lansate pe teritoriul rus din drone mai mari cu aripi fixe și din baloane ucrainene, și erau destinate să fie folosite pentru atacuri în interiorul Rusiei, transmite Reuters. Potrivit FSB,
UE numește un emisar special pentru a ajuta la soluționarea problemei cipriote
Comisia Europeană a anunțat luni numirea unui emisar special pentru Cipru, mizând pe un 'nou impuls' pentru rezolvarea conflictului care divizează insula de zeci de ani, relatează AFP. Misiunea i-a fost încredințată vicepreședintelui Comisiei Europene, Raffaele Fitto. De la invadarea Ciprului de către armata turcă în 19
Statele donatoare, pregătite să contribuie cu aproape 900 milioane de euro la reconstrucția Gazei, potrivit UE
Statele donatoare care oferă ajutor palestinienilor sunt pregătite să aloce aproape 900 de milioane de euro pentru a ajuta la reconstrucția Gazei, dar așteaptă condițiile potrivite, a anunțat luni Comisia Europeana, transmite AFP 'Vom prezenta astăzi prima tranșă, în sumă de aproape 900 de milioane de euro', a declarat comisarul european pentru M
Poliția rusă l-a reținut pe Boris Nadejdin, opozant și fost candidat la funcția de președinte
Poliția rusă l-a arestat luni pe opozantul Boris Nadejdin, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, după cum a confirmat el însuși pe conturile sale de socializare, relatează EFE. 'A venit poliția. Sunt dus la secția Dolgoprudnîi' (din regiunea Moscova), a scris pe contul său de Telegram politicianul, declarat vineri agent străin de că













