Peter Magyar, în Polonia pentru a marca revenirea simbolică a Ungariei în UE
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a ajuns marți în Polonia pentru prima sa vizită oficială în străinătate, o alegere menită să marcheze revenirea simbolică a Budapestei în Uniunea Europeană după regimul lung al lui Viktor Orban, aflat în conflict deschis cu Bruxellesul pe tema statului de drept și a legăturilor sale strânse cu Moscova în războiul acesteia împotriva Ucrainei, relatează AFP.
'Sunt încântat că relațiile ungaro-poloneze își recapătă locul pe care îl merită', a declarat Magyar la Cracovia, în sudul Poloniei, prima oprire a vizitei sale de două zile, în cadrul căreia se va deplasa și la Varșovia și apoi la Gdansk (nord).
Relațiile dintre cele două capitale fuseseră extrem de tensionate de la alegerile parlamentare din Polonia din 2023, care au dus la formarea unui guvern centrist, pro-european, condus de Donald Tusk, un aliat fidel al Kievului.
Peter Magyar a câștigat alegerile parlamentare din aprilie la o diferență mare, zdrobindu-l pe naționalistul Viktor Orban, care a fost la putere timp de șaisprezece ani, în timp ce Donald Tusk a pus capăt la opt ani de guvernare a naționaliștilor populiști din cadrul partidului Lege și Justiție (PiS).
'Magyar urmează o cale similară cu Tusk' pentru a se îndepărta de 'populismul iliberal' și a reconstrui încrederea în relația cu Bruxellesul, a declarat pentru AFP Piotr Buras, de la think tank-ul ECFR.
O delegație a Comisiei Europene este așteptată la Budapesta în această săptămână, iar Magyar speră să ajungă la un acord cu președinta CE, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite la Bruxelles în ultima săptămână din mai pentru a recupera miliardele de euro înghețate din cauza încălcărilor statului de drept de către guvernul Orban.
În această chestiune, Magyar a solicitat sprijinul omologului său polonez, al cărui șef de cabinet pe vremea când era președinte al Consiliului European (2014-2019) a fost Piotr Serafin, actualul comisar european pentru buget și resurse umane.
Peter Magyar a sosit la Cracovia în cursul după-amiezii, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Grzegorz Rys și s-a recules la monumentele dedicate papei polonez Ioan Paul al II-lea și fostului rege al Poloniei, maghiarul Etienne Bathory.
Miercuri, la Varșovia, este programată o întâlnire cu Donald Tusk, precum și cu președintele naționalist Karol Nawrocki.
Este de așteptat ca această întâlnire să fie delicată, deoarece, în ultimele zile ale campaniei electorale din Ungaria, Nawrocki s-a deplasat la Budapesta pentru a-l susține pe Viktor Orban.
Tot miercuri, Magyar urmează să se deplaseze la Gdansk, principalul port polonez la Marea Baltică, unde este planificată o întâlnire cu laureatul Premiului Nobel pentru Pace Lech Walesa, artizanul prăbușirii comunismului în anii 1980.
În această primă vizită oficială, Magyar este însoțit de șase miniștri, între care și ministrul de externe Anita Orban.
Șefa diplomației ungare a anunțat luni rechemarea ambasadorului maghiar la Varșovia, afirmând că 'relațiile ungaro-poloneze intră într-o nouă fază'. Ea a explicat că acesta va fi înlocuit de un diplomat care reflectă 'noua direcție a politicii noastre externe'.
Pe plan economic, Anna Wisniewski, directoarea Camerei de Comerț Polono-Ungare, se așteaptă ca 'relațiile economice bilaterale să fie revitalizate'. Comerțul dintre Ungaria și Polonia se ridică în prezent la 15 miliarde de euro, Polonia fiind al doilea partener comercial al Ungariei după Germania.
Miercuri, la sfârșitul zilei, Magyar este așteptat în Austria, a doua etapă a acestei prime deplasări oficiale, unde se va discuta în special despre cooperarea economică și politica de migrație.
'Aș dori să consolidez relațiile dintre Ungaria și Austria din motive istorice, culturale și economice', a declarat Peter Magyar, făcând aluzie la legăturile istorice strânse ale celor două țări în cadrul Imperiului Austro-Ungar și la legăturile economice puternice pe care le mențin astăzi.
Austria este al doilea cel mai mare investitor în Ungaria după Germania, cu peste 11 miliarde de euro investiți.
Această națiune alpină, care a căutat de mult timp să își aprofundeze relațiile cu Ungaria și alte state din regiune, ar putea în sfârșit să-și vadă ambițiile strategice aliniate cu cele ale vecinului său.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE/Rusia: Ziarul independent Novaia Gazeta își anunță închiderea sub presiunea autorităților
Ziarul Novaia Gazeta, bastion istoric al presei independente din Rusia, care s-a opus deschis ofensivei rusești împotriva Ucrainei, și-a anunțat vineri închiderea sub presiunea autorităților ruse, relatează AFP. 'Novaia Gazeta încetează să mai existe. Autoritățile ruse, serviciile speciale rusești, au obligat redacția să-și înceteze
SUA expulzează un diplomat cubanez în urma unei altercații cu un oficial american la ONU
Statele Unite au expulzat un diplomat cubanez în urma unei altercații cu un oficial american la sediul ONU, unde a avut loc de asemenea o discuție polemică între ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez și ambasadorul SUA la ONU Michael Waltz, a relatat joi publicația New York Times (NYT), citată de agenția EFE. Potrivit NYT, Departamentul de S
#Ucraina: Un convoi cu ajutoare umanitare a pornit spre Oleșki; părțile continuă atacurile în restul zonelor
Un convoi cu ajutoare umanitare a pornit în cursul nopții spre orașul Oleșki, din sudul Ucrainei, aflat sub control rus, transportând, printre altele, alimente și materiale medicale, a relatat vineri cotidianul rus Izvestia, potrivit Reuters. Această inițiativă vine după săptămâni de eforturi de a organiza o operațiune de ajutorare a locuitor
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o mică ambarcațiuni cu explozivi atașați
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o ambarcațiune de mici dimensiuni pe care erau fixate două dispozitive explozive, deflagrația rezultată provocând un incendiu în sala motoarelor, a anunțat vineri agenția britanică pentru securitate maritimă UKMTO, citată de agențiile Reuters și AFP. Echipajul este în siguranță, me
Franța: Edouard Philippe, ex-premier și candidat la prezidențiale, audiat de judecători pentru suspiciuni de deturnare de fonduri publice
Fostul prim-ministru francez și candidat la viitoarele alegeri prezidențiale, Edouard Philippe, a fost plasat joi sub statutul de martor asistat într-o anchetă ce vizează suspiciuni de deturnare de fonduri publice, favoritism și hărțuire morală în cadrul comunității urbane Le Havre (vest), transmite AFP, citând surse apropiate dosarului. Phil
Coreea de Nord testează drone de atac; Kim Jong Un cere 'superioritate absolută' în tehnologia dronelor
Coreea de Nord a testat drone de atac, rachete și un lansator multiplu de rachete într-o singură demonstrație, a relatat vineri agenția de știri nord-coreeană KCNA, liderul Kim Jong Un cerând accelerarea dezvoltării dronelor și a inteligenței artificiale pentru a obține 'superioritatea absolută' în aceste domenii militare, relatează AFP.
Trump și consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)
Președintele american Donald Trump și consilierii săi l-au ajutat pe senatorul de extremă dreapta brazilian Flavio Bolsonaro să fugă în Statele Unite și este de așteptat ca acesta să fie sprijinit pentru a obține rezidență permanentă, conform unui articol publicat joi de The New York Times (NYT), relatează EFE. NYT, citând surse gu
Patru morți în urma prăbușirii elicopterului militar italian în Bosnia (sursă medicală)
Patru membri ai misiunii forței europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR) au murit și alți 11 au fost răniți joi, în urma prăbușirii unui elicopter militar italian în nord-estul țării, a aflat AFP de la o sursă medicală. 'În total, erau 15 persoane la bordul elicopterului. Trei persoane au decedat în urma prăb
Brazilia: Dreapta susține rezultatul alegerilor și se distanțează de Flavio Bolsonaro
Principalele partide de dreapta și centru-dreapta din Brazilia, inclusiv Partidul Liberal (PL) al lui Jair Bolsonaro, și-au reafirmat joi încrederea în sistemul electoral și au recunoscut victoria lui Luiz Inacio Lula da Silva, distanțându-se de candidatul învins, Flavio Bolsonaro, informează EFE. Izolarea fostului cand
SUA: Armata a instalat sisteme de apărare aeriană la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago, în Florida
Forțele armate ale Statelor Unite au desfășurat sisteme terestre de apărare aeriană la clubul Mar-a-Lago din Palm Beach (Florida), unde se află reședința președintelui Donald Trump, și în vecinătatea acestuia, potrivit imaginilor difuzate de mass-media locale, informează joi EFE. Sistemele de rachete sunt amplasate pe mai multe barje, si
Republica Moldova: Compromiterea datelor a circa 750.000 de moldoveni; președintele legislativului anunță o anchetă și audieri în parlament
Parlamentul de la Chișinău va organiza audieri pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs compromiterea datelor personale care vizează aproximativ 750.000 de cetățeni moldoveni, a declarat joi președintele forului legislativ, Igor Grosu, care susține că este necesară o anchetă pentru a identifica instituția responsabilă de incident, relatează Deschide.m
Venezuela: Președinta interimară promite organizarea alegerilor, dar nu precizează o dată
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a promis joi organizarea unor alegeri în țară, fără a indica vreo dată sau a face precizări privind organizarea acestora, relatează AFP. 'Mulți se întreabă despre calendarul electoral', a afirmat Rodriguez într-o scurtă declarație înregistrată și difuzată de m
Alegeri în Israel: Netanyahu vrea să discrediteze alegerile acuzând partidele arabe, afirmă Gadi Eisenkot
Principalul rival al premierului israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat joi pe acesta că vrea să discrediteze rezultatul alegerilor parlamentare din 27 octombrie acuzând partidele arabe de fraudă, transmit AFP și Reuters. ''Ceea ce e deja clar este faptul că Likud și Netanyahu s-au lansat într-o campanie coordonată și orga
UPDATE Un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina s-a prăbușit provocând morți și răniți
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE. 'EUFOR poate confirma că astăzi
Vladimir Putin a subliniat rolul Melaniei Trump în misiunea umanitară de la Oleșki
Președintele rus Vladimir Putin a subliniat joi rolul primei doamne a Statelor Unite, Melania Trump, în organizarea unei misiuni umanitare în localitatea Oleșki din regiunea ucraineană anexată Herson, informează EFE. 'În ceea ce privește zona de conflict ruso-ucrainean, a fost planificată o operațiune (umanitară) pentru a












