Kremlinul spune că este un drum lung până la ajunge la pace în Ucraina
Kremlinul a declarat sâmbătă că Statele Unite se grăbesc să încheie un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, dar a ajunge la orice fel de acord presupune un drum lung deoarece problemele sunt foarte complicate, informează Reuters.
Rusia și Ucraina au confirmat vineri că au convenit asupra unui armistițiu de trei zile, mediat de SUA, care va dura între 9 și 11 mai, iar președintele american Donald Trump a spus că speră că acesta va fi prelungit.
'Este de înțeles că partea americană se grăbește', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterului de la televiziunea de stat Pavel Zarubin.
'Dar problema unei înțelegeri ucrainene este mult prea complexă, iar ajungerea la un acord de pace este un drum foarte lung, cu detalii complexe', a spus Peskov.
Trupele ruse luptă în Ucraina de peste patru ani, mai mult decât au luptat forțele sovietice în al Doilea Război Mondial, cunoscut în Rusia sub numele de Marele Război Patriotic (1941-1945).
Președintele Donald Trump a promis în repetate rânduri că va pune capăt războiului din Ucraina, descriindu-l drept un război 'stupid' și 'nebunesc' care provoacă pierderi uriașe de ambele părți, dar încă nu a obținut pacea.
Încetarea focului dintre Ucraina și Rusia ar include suspendarea oricărei 'activități cinetice' și un schimb de câte 1.000 de prizonieri de fiecare parte, a scris Donald Trump într-o postare pe Truth Social.
'Aș vrea să văd o prelungire semnificativă', le-a declarat reporterilor vineri președintele american, estimând apoi că acest lucru s-ar putea întâmpla.
Kremlinul a declarat că acordul de încetare a focului este valabil trei zile și că negocierile sunt încă suspendate.
'Negocierile vor fi probabil reluate, dar încă nu este clar când', a declarat sâmbătă consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, potrivit Reuters.
'A existat un acord ca încetare a focului de Ziua Victoriei să dureze trei zile: 9, 10 și 11 mai', a reamintit Ușakov. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brazilia: Bolsonaro a făcut recurs solicitând anularea condamnării sale
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro a depus vineri un recurs extraordinar la Curtea Supremă, solicitând anularea pedepsei sale de 27 de ani de închisoare pentru rolul său în complotul de lovitură de stat menit să îl împiedice pe Luiz Inacio Lula da Silva să preia funcția după alegerile din 2022, transmite sâmbătă EFE.
SUA: Proteste ale alegătorilor în Louisiana împotriva noii hărți electorale care urmărește să îi favorizeze pe republicani
Aprobarea unei noi hărți electorale în statul Louisiana, în favoarea republicanilor, s-a confruntat cu proteste vineri, când o mulțime mare de alegători, în majoritate afro-americani, s-au adunat pentru a demonstra împotriva planului de redistribuire a circumscripțiilor electorale care ar avea un impact negativ asupra reprezentării polit
Gaza: Bilanțul oficial al palestinienilor uciși în atacuri israeliene a ajuns la 72.736
Numărul palestinienilor uciși în atacurile forțelor israeliene în Fâșia Gaza din octombrie 2023 a ajuns sâmbătă la 72.736, după ce Ministerul Sănătății a identificat 103 cadavre, conform celui mai recent raport, transmite EFE. În plus, în pofida armistițiului în vigoare din octombrie, cel puțin 850 de
Mai mulți europarlamentari solicită o uniune a apărării și independență față de NATO
O nouă alianță interpartizană de europarlamentari solicită înființarea rapidă a unei uniuni de apărare europeană în contextul în care blocul comunitar marchează sâmbătă Ziua Europei, informează dpa. 'A te baza exclusiv pe Statele Unite pentru a proteja Europa este un joc de noroc periculos', se arată într-
Putin la parada de Ziua Victoriei: 'Armata rusă avansează în Ucraina în pofida sprijinului acordat inamicului de către NATO'
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat sâmbătă, în timpul paradei militare care marchează Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, că armata rusă avansează în Ucraina, în pofida sprijinului inamicului din partea 'întregului bloc NATO', transmite EFE. 'Chiar dacă luptă împotriva
Conservatorul Peter Magyar preia funcția de prim-ministru și astfel Ungaria începe o nouă eră politică
Ungaria începe o nouă eră politică sâmbătă odată cu învestirea conservatorului Peter Magyar în funcția de prim-ministru în urma victoriei istorice din aprilie a partidului său, Tisza, care pune capăt perioadei de 16 ani de guvernare ultranaționalistă a lui Viktor Orban, relatează EFE. Tisza a câștigat aleger
Peru/Alegeri prezidențiale: Candidatul ultraconservator denunță o 'lovitură de stat' electorală
Candidatul prezidențial peruan Rafael Lopez Aliaga a denunțat vineri ceea ce a numit o 'lovitură de stat' în desfășurare, acuzând autoritățile electorale de manipularea unor alegeri ale căror rezultate rămân necunoscute la aproape o lună după vot, informează sâmbătă AFP. Fostul primar al orașului Lima denunță de
SUA sancționează persoane fizice și companii, inclusiv chineze, pentru sprijinul acordat Iranului
Departamentul Trezoreriei al SUA a anunțat vineri sancțiuni împotriva a zece companii și persoane fizice, inclusiv firme chineze, pentru sprijinirea industriei de armament din Iran, transmite sâmbătă EFE. Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) a desemnat companii și persoane fizice din Orientul Mijlociu, Asia și Europa d
Rusia va organiza o paradă de Ziua Victoriei redusă, sub pază strictă
Moscova urmează să marcheze Ziua Victoriei sâmbătă cu tradiționala sa paradă militară, dar se așteaptă ca festivitățile să aibă loc în condiții de securitate sporită și într-o atmosferă discretă, informează dpa. Soldați și cadeți vor defila prin fața președintelui Vladimir Putin într-o paradă ce marchează victoria Uniun
Trump nu exclude trimiterea în Polonia a trupelor pe care le va retrage din Germania
Președintele american Donald Trump nu a exclus vineri posibilitatea redistribuirii trupelor pe care Statele Unite le vor retrage din Germania în Polonia, consolidând astfel flancul estic al Alianței Nord-Atlantice (NATO), transmite sâmbătă EFE. Într-un schimb de replici cu reporterii vineri seară, Donald Trump a declara
#Ucraina: Zelenski confirmă încetarea focului de trei zile și schimbul de prizonieri cu Rusia; Kremlinul confirmă și el
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri seară că o încetare a focului de trei zile a fost convenită cu Rusia în cadrul eforturilor Statelor Unite de a negocia sfârșitul războiului care durează de peste patru ani, transmite Reuters. Într-o postare pe Telegram, Zelenski a confirmat, de asemenea, că va
UPDATE/ Trump anunță o încetare a focului între Ucraina și Rusia între 9 și 11 mai
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri seara o încetare a focului de trei zile între Ucraina și Rusia începând de sâmbătă, 9 mai, până luni, 11 mai, transmit Reuters și AFP. Moscova decretase deja o încetare unilaterală a focului înaintea marcării în Rusia pe 9 mai a Zilei Victoriei asupra Germ
Înfrângere categorică a laburiștilor în alegerile locale din Țara Galilor, câștigate de partidul pro-independență
Partidul Laburist a suferit o înfrângere zdrobitoare în alegerile locale de joi din Țara Galilor, care au fost câștigate de partidul pro-independență Plaid Cymru, potrivit numărătorii finale realizate de BBC vineri seara, transmite AFP. Aceasta este prima dată când Partidul Laburist pierde majoritatea în parlamentul Țării Ga
Strâmtoarea Ormuz, o 'oportunitate la fel de prețioasă ca și o bombă atomică', spune un consilier al liderului suprem iranian
Un consilier al Ghidului suprem iranian a afirmat vineri că Strâmtoarea strategică Ormuz, una din mizele de negociere cu Statele Unite, reprezintă 'o oportunitate la fel de prețioasă ca și o bombă atomică', transmite AFP. 'Noi am neglijat ani de zile privilegiul Strâmtorii Ormuz. Strâmtoarea Ormuz reprezintă o oportunitate la fel













