Președintele Poloniei vrea să modifice Constituția până în 2030 pentru a evita existența a două centre de putere
Președintele polonez Karol Nawrocki a propus duminică modernizarea sau modificarea Constituției din 1997 până în 2030, argumentând că nu pot exista două centre de putere în țară: cel al șefului statului și cel al guvernului, între care există un conflict profund de ani de zile, informează EFE.
În timpul ceremoniei de marcare a celei de-a 235-a aniversări a adoptării primei Constituții, cunoscută sub numele de Constituția din 3 mai 1791, Nawrocki, a cărui agendă este ultraconservatoare, naționalistă și eurosceptică, a susținut că ''astăzi avem nevoie de o Magna Carta de nouă generație până în 2030'', potrivit agenției de știri PAP.
Ales anul trecut, șeful statului polonez, care l-a înlocuit pe conservatorul Andrzej Duda, a susținut că ''situația de securitate a țării impune să avem o autoritate puternică, dar controlată, emanând direct'' din Constituție.
''Constituția din 1997 trebuie modernizată sau modificată'', a subliniat el și a numit un ''Consiliu pentru o Nouă Constituție'', ai cărui primi membri au primit scrisorile de numire și sunt însărcinați cu elaborarea unei noi Constituții, așa cum a anunțat Nawrocki în primul său discurs după preluarea mandatului în august anul trecut.
Nawrocki a susținut, de asemenea, că actuala Constituție a fost adoptată într-un moment de compromis necesar, într-o perioadă de transformare politică, în timp ce acum lumea s-a schimbat și ''astăzi Polonia face parte din Uniunea Europeană, este membră a NATO și cred că în curând va fi membră a G20'', a spus el.
Nawrocki, care, la fel ca Duda înaintea lui, este în conflict cu guvernul liberal și proeuropean al premierului Donald Tusk, a apreciat că este necesar să se decidă ''odată pentru totdeauna'' asupra acestei probleme.
El a susținut că funcția de șef al statului este rezultatul ''alegerilor democratice, prin voința suveranității naționale'', în timp ce guvernul, care rezultă din alegeri legislative - lucru pe care Nawrocki nu l-a menționat -, se formează prin ''acorduri partizane, structuri politice care separă puterea de națiune''.
În opinia lui Nawrocki, ''democrația este domnia majorității cu respect pentru minoritate, nu obstrucționarea vulgară a drepturilor majorității de către minoritate'', făcând aluzie la coaliția de guvernare a lui Tusk.
În replică, premierul polonez a amintit că actuala Constituție definește clar responsabilitățile fiecărei puteri și, prin urmare, a cerut președintelui și opoziției ca, până să adopte o nouă Constituție, să o respecte pe cea deja în vigoare.
''Președintele știe perfect că astăzi, mâine sau poimâine nu va exista o majoritate constituțională în favoarea ideilor sale, așa că acesta este mai mult un joc politic. În opinia mea, nu va face decât să genereze și mai multă confuzie, iar Polonia are nevoie de stabilitate mai presus de orice'', a subliniat Tusk.
Președintele polonez are puteri largi, inclusiv dreptul de a se opune prin veto oricărei legi, chiar dacă aceasta a fost adoptată de Parlament, cu excepția cazului în care există o majoritate de două treimi, lucru pe care coaliția lui Tusk nu îl are. Prin urmare, președintele s-a opus deja prin veto în privința a cel puțin 20 de legi propuse de guvern.
Mai mult, ambiguitatea Constituției poloneze, care acordă guvernului controlul asupra politicii externe și a securității interne, iar președintelui puterea de a reprezenta țara în forurile internaționale și de a ratifica tratatele internaționale sau de a acredita ambasadori, creează adesea conflicte între șeful statului și guvern. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G
Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești
Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina
Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici
Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei
Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.
#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă
Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.
Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela
Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi
Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)
Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului
Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent
Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri
Volodimir Zelenski va efectua o vizită sâmbătă în Turcia pentru a se întâlni cu Erdogan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua o vizită, sâmbătă, în Turcia, pentru a discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre războiul Rusiei în Ucraina și securitatea de la Marea Neagră, a anunțat vineri președinția turcă, citată de AFP. 'Discuțiile de la Istanbul vor viza măsurile de luat pentru a
Bulgaria aderă la inițiativa NATO de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă
Ministrul bulgar al apărării Dimităr Stoianov a semnat o notă privind aderarea Bulgariei la o inițiativă a NATO menită să dezvolte capacitățile de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă, a anunțat vineri Ministerul apărării de la Sofia, citat de BGNES.COM. Documentul marchează aderarea la un memorandum de cooperare semnat de
Comitetul Nobel condamnă închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta
Comitetul Nobel norvegian și-a exprimat vineri 'îngrijorarea profundă' în legătură cu închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta, al cărui ex-redactor-șef Dmitri Muratov a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2021, condamnând un atac la adresa libertății de exprimare în Rusia, relatează EFE.
Papa a votat la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, anunță Vaticanul
Papa Leon al XIV-lea - primul suveran pontif american din istorie - a votat la alegerile intermediare (midterm) din SUA, ca 'de fiecare dată când a avut ocazia', afirmă vineri serviciul de presă al Vaticanului într-un comunicat, citat de ANSA și AFP. 'Papa Leon al XIV-lea și-a exercitat dreptul de vot în calitate














