Liderul LFI, Jean-Luc Melenchon, își anunță candidatura la alegerile prezidențiale din Franța din 2027
Liderul principalului partid de stânga din Franța, La France Insoumise (LFI, Franța nesupusă), Jean-Luc Melenchon, în vârstă de 74 de ani, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din aprilie 2027 pentru a-l înlocui pe Emmanuel Macron, aceasta fiind a patra sa încercare de a ajunge la Palatul Elysee, transmite EFE.
Considerat una dintre personalitățile politice care stârnesc cele mai multe controverse în rândul opiniei publice franceze, Melenchon și-a justificat, într-un interviu acordat duminică postului TF1, noua sa încercare prin 'contextul și urgența' peisajului politic național și internațional.
'Privilegiile și rasismul sunt cele care dăunează cel mai mult țării noastre', a declarat politicianul de stânga, care a asigurat că, dacă va ajunge la președinția Franței, se va alia cu Spania și 'alte țări latino-americane' pentru a face față Statelor Unite conduse de Donald Trump și Israelului.
Deși peisajul electoral francez pentru 2027 încă nu este clar - singura candidatură importantă confirmată până în prezent fiind cea a fostului prim-ministru conservator Edouard Philippe -, mai multe sondaje îl plasează deja pe Melenchon printre liderii progresiști cu cel mai mare potențial de susținere în primul tur din aprilie 2027.
Cu toate acestea, aceleași sondaje îl indică drept un învins sigur într-un ipotetic tur al doilea împotriva extremei drepte, fie că este vorba de Marine Le Pen (care așteaptă o decizie judiciară pentru a putea candida) sau de moștenitorul acesteia, Jordan Bardella.
Cel mai recent sondaj, publicat duminică seara, oferă o imagine a polarizării generate de candidatul de stânga, întrucât 84 % dintre alegători nu îl doresc drept candidat.
Partidul Adunarea Națională (RN) al lui Le Pen și Bardella 'este principalul meu adversar, deoarece se pare că va câștiga', a afirmat în același interviu veteranul politic, care, totuși, a pus la îndoială victoria forței național-populiste: 'nici măcar nu știu dacă vor ajunge în turul al doilea'.
Melenchon este o figură care nu se bucură de un consens larg în peisajul politic fragmentat al Franței. Dreapta și centrul îl acuză de antisemitism din cauza declarațiilor sale privind conflictul arabo-israelian, la fel ca o parte a stângii moderate.
În ciuda faptului că a încheiat două pacturi electorale de succes cu Partidul Socialist (PS) - la alegerile legislative din 2022 și 2024 -, liderul LFI se află în conflict cu fosta sa formațiune, ceea ce a creat o ruptură între cele două principale curente progresiste ale țării.
Proiectul său de fondare a celei de-a VI-a Republici Franceze, care prevede mai multe competențe pentru Parlament și organizarea de referendumuri, precum și proiectul 'Noua Franță', care promovează integrarea culturală, au câștigat simpatia locuitorilor din periferiile marilor orașe franceze, unde o mare parte a populației provine din Maghreb și din Africa Subsahariană. AGERPRES/(AS - amc, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO/ONU: Într-un discurs de campanie electorală, Netanyahu îi pune la zid pe criticii săi
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, angajat într-o campanie dificilă pentru realegerea sa, a lansat joi un rechizitoriu împotriva numeroșilor detractori ai Israelului, într-un moment în care violențele se multiplică împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, relatează AFP. 'Ei acuză Israelul, minus
VIDEO/SUA sunt cele care trebuie să decidă dacă pun capăt războiului cu Iranul (interviu Pezeshkian)
Statele Unite sunt cele care trebuie să decidă dacă vor să oprească războiul, a estimat joi președintele iranian Massoud Pezeshkian, reamintind că nu Iranul a fost cel care a declarat războiul, notează AFP. 'Este de datoria Americii să decidă dacă vrea să pună capăt' acestui conflict, a declarat el într-un interviu acordat postul
Columbia, aliata Washingtonului, rupe relațiile diplomatice cu Iranul
Columbia a anunțat joi ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul, aliniindu-se la politica Statelor Unite, principalul său aliat regional, notează AFP. Această decizie răspunde orientărilor politicii externe columbiene 'în materie de securitate națională și în emisferă', adică în Americi, a indicat guvernul președintel
Alegerea lui Trump pentru Agenția Americană a Medicamentului apără vaccinurile
Medicul pe care președintele SUA, Donald Trump, dorește să îl vadă la conducerea Agenției Americane pentru Alimente și Medicamente (FDA) a apărat joi vaccinurile, inclusiv pe cel împotriva rujeolei, mergând împotriva curentului impus de liderul republican, relatează AFP. În timp ce Statele Unite se confruntă cu ce
VIDEO Criza carburanților: Macron își apără acțiunile și trimite 'mijloace militare' în Arabia Saudită
'Situația este gravă': Președintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi trimiterea de 'mijloace militare' în Arabia Saudită, apărându-și acțiunea internațională pentru a reduce prețurile la combustibil, fără a exclude totuși posibilitatea de a fi nevoit, pe termen lung, să reducă taxele pentru a evita o
Washingtonul transferă irakienilor centrul său diplomatic de la aeroportul din Bagdad
Statele Unite vor transfera autorităților irakiene centrul lor de sprijin diplomatic și logistic de la aeroportul din Bagdad, vizat în mod regulat de grupări pro-iraniene în timpul războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat joi Ministerul irakian de Externe, relatează AFP. Un acord a fost semnat cu însărcinatul cu afaceri am
VIDEO Italia interzice vălul în școli și limitează numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa și niqab în școli și stabilește un plafon pentru numărul de elevi dintr-o clasă care au o cunoaștere slabă a limbii italiene, transmite AFP. Acesta introduce 'un plafon de 30% pentru numărul de elevi dintr-o clasă care nu stăpânesc adecvat italiana, mai multe in
Macron consideră posibil ca Franța să fie ținta unei tentative de atac rusesc ca cea de pe aeroportul Leipzig
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că Franța ar putea fi ținta unei încercări de atac cu o dronă încărcată cu explozibil, similar tentativei de la aeroportul din Leipzig de la începutul lunii august, pe care Germania a pus-o pe seama Rusiei, relatează AFP. Franța nu a experimentat încă atacuri de acest tip, 'dar c&a
Adunarea Generală a ONU: Netanyahu atacă Franța și Regatul Unit, foste puteri coloniale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a atacat joi țările care critică politica de colonizare a Israelului, între care Franța și Regatul Unit, spunând că ele însele sunt foste puteri colonizatoare, relatează AFP. 'Ei acuză Israelul, micuțul Israel, de colonialism - ce colonialism?', a exclamat Benjamin Netanyahu la Adunarea Gene
Zeci de oameni au părăsit Adunarea Generală a ONU în timpul discursului lui Netanyahu
Zeci de persoane, membri ai diferitelor delegații reprezentate la Adunarea Generală a ONU, au ieșit joi din sală în semn de protest în timpul discursului premierului israelian Benjamin Netanyahu, informează AFP. 'Dacă încă mai sunt lași în această sală care nu au plecat, să o facă acum', a declarat prim-ministrul î
Xi Jinping îndeamnă Washingtonul și Teheranul să își rezolve diferendele și îndeamnă la 'prudență' în privința Taiwanului
Președintele Chinei, Xi Jinping, a cerut joi Statelor Unite și Iranului să își rezolve diferendele 'cât mai repede posibil' prin negocieri, conform unor remarci relatate de agenția de știri de stat Xinhua în timpul vizitei liderului chinez la Washington, informează AFP și Reuters. Xi Jinping l-a îndemnat, de asemenea, pe omologu
UPDATE / CNN, MS NOW și Politico au primit din nou acces la Casa Albă după o decizie a justiției
Jurnaliștii de la CNN, MS NOW și Politico au fost primiți din nou la Casa Albă joi, în urma unei hotărâri judecătorești care a restabilit accesul acestor trei instituții media, la șase zile după ce acesta le-a fost revocat de președintele Donald Trump, relatează AFP. Cele două posturi de televiziune și platforma online de știri solicitaseră anterio
Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko a grațiat 13 prizonieri politici
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a grațiat 13 prizonieri închiși pentru 'crime extremiste', a anunțat joi biroul prezidențial, folosind termenul pentru cei descriși de opoziție și de apărătorii drepturilor omului drept prizonieri politici, relatează AFP. Lista celor eliberați nu a fost publicată. 'Președintele bel
O coaliție de 80 de țări solicită la ONU 'restaurarea drepturilor de navigație' în Golf
O coaliție formată din 80 de țări a cerut joi restabilirea libertății de navigație în Golf, condamnând atacurile comise de Iran și de rebelii houthi în Yemen, care perturbă transportul maritim global, relatează AFP. 'Solicităm restabilirea deplină și imediată a drepturilor și principiilor de navigație', a declarat reporterilor ministr
Președintele sud-coreean: Zelenski a încălcat un acord prin dezvăluirea trimiterii unor prizonieri de război nord-coreeni în Coreea de Sud
Președintele Coreei de Sud, Lee Jae Myung, a acuzat joi Ucraina că a încălcat un acord de confidențialitate, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de forțele ucrainene în luptele din provincia rusă Kursk au fost trimiși în Coreea de Sud, relatează AFP. Dezvăluirea preș














