Marea Britanie: Un personaj misterios a plătit comiterea de atacuri incendiare vizând proprietăți legate de premierul Starmer (procuror)
Trei bărbați având legături cu Ucraina au comis o serie de atacuri incendiare asupra unor proprietăți legate de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în numele unui personaj misterios cunoscut ca ''El Money'', au indicat miercuri la un tribunal din Londra procurorii britanici, a consemnat Reuters.
Audierea de miercuri a avut loc după ce în luna mai a anului trecut poliția a fost chemată de cinci ori în legătură cu incendii izbucnite la o casă din nordul Londrei asociată cu Starmer, la o proprietate din apropiere, unde acesta locuise, și la o mașină Toyota care aparținuse, de asemenea, liderului britanic.
Procurorul Duncan Atkinson a declarat în instanță că poliția l-a identificat pe Roman Lavrinovici, în vârstă de 22 de ani, ca fiind persoana din spatele tuturor incendiilor și că acestuia i s-au oferit bani pentru a face acest lucru de către cineva care folosea numele ''El Money''.
''Nu face parte din considerațiile dumneavoastră să decideți cine este «El Money» și ce motiv ar fi putut avea pentru a coordona acțiunile inculpaților împotriva respectivelor proprietăți și a mașinii asociate cu prim-ministrul'', a menționat Atkinson în fața juriului de la tribunalul londonez Old Bailey.
Ucraineanul Lavrinovici este acuzat de incendiere intenționată cu intenția de a pune viața în pericol sau imprudență gravă; el și ceilalți doi inculpați, conaționalul ucrainean Petro Pocinok, în vârstă de 35 de ani, și cetățeanul român Stanislav Carpiuc, în vârstă de 27 de ani, născut în Ucraina, sunt acuzați și de complot pentru comiterea unui incendiu. Aceștia neagă acuzațiile.
Atkinson a spus că Pocinok fusese recrutat de Carpiuc pentru a-l ajuta pe Lavrinovici la primul incendiu, în timp ce rolul lui Carpiuc a implicat planificarea faptelor și primirea plății.
''Poliția a descoperit contacte pe aplicația de mesagerie Telegram între Lavrinovici și El Money, arătând că Lavrinovici a fost recrutat, instruit și i s-a promis plată pentru incendiile pe care i s-a spus să le declanșeze'', a explicat Atkinson.
Poliția a recuperat de asemenea contacte pe Telegram între Carpiuc și El Money, a adăugat el. ''El Money'' comunica în limba rusă, spre deosebire de ucraineana folosită în general de inculpați.
Trei incendii în aceeași zonă în cinci zile ar fi un lucru neobișnuit, dar toate implicând proprietăți legate de o singură persoană sunt dincolo de coincidență, a subliniat procurorul.
Procesul continuă, adaugă Reuters. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G
Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești
Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina
Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici
Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei
Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.
#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă
Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.
Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela
Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi
Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)
Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului
Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent
Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri
Volodimir Zelenski va efectua o vizită sâmbătă în Turcia pentru a se întâlni cu Erdogan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua o vizită, sâmbătă, în Turcia, pentru a discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre războiul Rusiei în Ucraina și securitatea de la Marea Neagră, a anunțat vineri președinția turcă, citată de AFP. 'Discuțiile de la Istanbul vor viza măsurile de luat pentru a













