logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Consiliul pentru Pace al lui Trump se confruntă cu o criză de fonduri; planul pentru Gaza, blocat (surse)

Image

Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump a primit doar o mică parte din cele 17 miliarde de dolari promise pentru Gaza, ceea ce l-a împiedicat pe președintele SUA să avanseze cu planul privind viitorul enclavei palestiniene distruse, au declarat surse pentru Reuters.

Cu zece zile înainte ca atacurile americano-israeliene asupra Iranului să arunce regiunea în război, Trump a găzduit o conferință la Washington, la care statele arabe din Golf au promis miliarde pentru guvernarea și reconstrucția Gazei, după doi ani de distrugeri de către Israel.

Planul prevede reconstrucția la scară largă a enclavei de coastă după dezarmarea grupării militante palestiniene Hamas - ale cărei atacuri asupra Israelului au declanșat asaltul asupra Gazei - și retragerea trupelor israeliene.

Promisiunile de finanțare erau destinate și să finanțeze activitățile unui Comitet Național pentru Administrarea Gazei (NCAG) aflat la început de drum, un grup de tehnocrați palestinieni susținuți de SUA, care intenționează să preia controlul asupra Gazei de la Hamas.

Într-o declarație publicată vineri pe rețelele de socializare după apariția articolului Reuters, Consiliul pentru Pace a negat că ar avea probleme de finanțare.

'Consiliul pentru Pace este o organizație suplă, axată pe execuție, care solicită capital după cum este necesar. Nu există constrângeri de finanțare. Până în prezent, toate cererile de finanțare au fost îndeplinite imediat și integral', a precizat Consiliul.

Reprezentanții NCAG nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii, notează Reuters.

Una dintre surse, o persoană cu cunoștințe directe despre operațiunile Consiliului pentru Pace, a declarat că din zece țări care au promis fonduri, doar trei - Emiratele Arabe Unite, Maroc și SUA însele - au contribuit cu finanțare.

Sursa a spus că finanțarea de până acum este sub un miliard de dolari, dar nu a oferit mai multe detalii. Războiul din Iran 'a afectat totul', exacerbând dificultățile anterioare de finanțare, a afirmat sursa.

NCAG nu a putut intra în Gaza atât din cauza problemelor de finanțare, cât și din cauza celor de securitate, a adăugat sursa. Chiar și după ce s-a convenit un armistițiu în octombrie anul trecut, atacurile israeliene au ucis cel puțin 700 de persoane în Gaza, potrivit oficialilor din domeniul sănătății de acolo, în timp ce atacurile militanților au provocat moartea a patru soldați, conform Israelului.

A doua sursă, un oficial palestinian familiarizat cu situația, a declarat că Consiliul a informat Hamas și alte facțiuni palestiniene că NCAG nu poate intra în Gaza în acest moment din cauza lipsei de finanțare.

'Nu sunt disponibili bani în prezent', a spus oficialul, citând o informare a emisarului consiliului, Nickolay Mladenovas, către grupurile palestiniene.

Hamas a declarat în repetate rânduri că este gata să predea guvernarea către NCAG, condus de Ali Shaath, fost ministru adjunct al Autorității Palestiniene, care exercită în prezent o autonomie limitată în anumite părți din Cisiordania ocupată de israelieni.

Comitetul lui Shaath este menit să preia controlul ministerelor din Gaza și să conducă forța de poliție.

El și cei 14 membri ai comitetului său au fost adunați într-un hotel din Cairo, sub supravegherea unor ofițeri americani și egipteni, a declarat o sursă diplomatică.

Reabilitarea Gazei, unde patru cincimi din clădiri au fost distruse în doi ani de bombardamente israeliene, a fost estimată de instituțiile globale la aproximativ 70 de miliarde de dolari.

Planul ezitant pentru viitorul Gazei seamănă cu alte inițiative ambițioase ale lui Trump, care a încercat să se prezinte ca un pacificator mondial, dar are dificultăți în a pune capăt războiului din Ucraina, așa cum a spus că va face, și se confruntă cu o presiune severă imediată în privința armistițiului din această săptămână cu Iranul.

Egiptul, care a găzduit discuțiile de dezarmare, a invitat Hamas la mai multe întâlniri sâmbătă, potrivit unei surse din cadrul grupării militante.

Încetarea focului a oprit războiul, dar a lăsat trupele israeliene în control asupra unei zone depopulate care cuprinde peste jumătate din Gaza, Hamas fiind la putere într-o fâșie îngustă de coastă.

Consiliul lui Trump a condus negocierile cu Hamas și alte facțiuni palestiniene privind dezarmarea. Israelul spune că Hamas trebuie să depună armele înainte de a-și retrage trupele din Gaza, iar Hamas afirmă că nu se va conforma fără garanții privind retragerea Israelului și încetarea atacurilor în Gaza.

Sursa diplomatică familiarizată cu discuțiile de dezarmare a declarat că acestea rămân într-un impas și se teme că Israelul caută o scuză pentru a relansa o ofensivă la scară largă asupra Gazei.

Oficialii militari israelieni au declarat că se pregătesc pentru o revenire rapidă la un război la scară largă dacă Hamas nu își depune armele.

Războiul din Gaza a început cu atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, soldate cu 1.200 de morți, conform bilanțurilor israeliene.

Campania Israelului care a urmat, desfășurată timp de doi ani, a ucis peste 72.000 de palestinieni, majoritatea civili, conform autorităților sanitare din Gaza, și a răspândit foametea și a strămutat cea mai mare parte a populației teritoriului.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 788

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 13-11-2026 15:57

Ieșirea Finlandei din NATO, printre propunerile Rusiei pentru a se ajunge la un acord de pace în #Ucraina

Printre alte condiții, Rusia cere pentru a pune capăt războiului în Ucraina ca Finlanda să părăsească NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să-și închidă bazele din Estonia, Letonia și Lituania, a relatat ziarul german Bild vineri, deși Kremlinul a dezmințit aceste afirmații, relatează EFE. Potrivit publicației germane, Moscova a &icir

Politic Ex 13-11-2026 14:34

Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi

Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi

Politic Ex 13-11-2026 14:17

Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina

Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele

Politic Ex 13-11-2026 14:01

SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat

Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a

Politic Ex 13-11-2026 13:49

Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești

Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,

Politic Ex 13-11-2026 13:17

Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez

Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili

Politic Ex 13-11-2026 13:04

India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat

India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c

Politic Ex 13-11-2026 12:59

Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)

Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen

Politic Ex 13-11-2026 12:57

AIEA cere Iranului 'măsuri graduale' pentru a permite accesul la instalațiile sale nucleare (raport)

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat Iranul să ia 'măsuri graduale' pentru ca inspectorii săi să poată avea acces la instalațiile nucleare cheie ale țării, subliniind că acest lucru este 'esențial', într-un raport confidențial consultat vineri de AFP. 'Directorul general încurajează Iranul să ia

Politic Ex 13-11-2026 12:21

Consiliul Europei cere 'dezarmarea' Inteligenței Artificiale de uz militar

Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Michael O'Flaherty, le-a cerut vineri statelor să impulsioneze un tratat internațional juridic obligatoriu care să reglementeze utilizarea armelor autonome și să garanteze că deciziile privind folosirea forței rămân sub control uman, având în vedere încorporarea în creștere a Inteligenț

Politic Ex 13-11-2026 11:45

SUA: Pete Hegseth îl decorează pe militarul de gardă care l-a apostrofat la Mormântul Soldatului Necunoscut

Secretarul apărării american, Pete Hegseth, l-a decorat joi pe militarul de gardă care l-a apostrofat pe el și un grup de consilieri ai săi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, miercuri, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, informează EFE. Miercuri, dinspre grupul care vizita Cimitirul Național Arlington - grup din

Politic Ex 13-11-2026 11:35

Olanda: Negocieri de criză pentru a evita prăbușirea guvernului condus de Rob Jetten

Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni prăbușirea coaliției sale guvernamentale minoritare, la doar nouă luni de la preluarea mandatului, relatează AFP. O dispută politică privind o reformă fiscală extrem de controversată a reînviat perspectiva unor alegeri anti

Politic Ex 13-11-2026 11:14

Cipuri Nvidia au ajuns în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, potrivit Bloomberg

Cipuri de ultimă generație concepute de Nvidia și supuse unor restricții americane au fost totuși importate ilegal în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, fosta amantă a directorului general Jensen Huang care și-a prezentat între timp demisia din funcție, informează vineri agenția Bloomberg, preluată de AFP. Aceste cipuri funcțione

Politic Ex 13-11-2026 11:08

Premierul ungar spune că s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia la sfârșitul acestei luni

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat vineri pentru postul public de radio Kossuth că a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că s-ar putea întâlni cu acesta în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, încă înainte de sfârșitul lunii în curs, a consemnat MTI. Premierul ungar a precizat

Politic Ex 13-11-2026 11:04

Rusia: Anchetă în urma exploziei mașinii unui consilier politic ucrainean în exil; victima a fost spitalizată

Comitetul de Anchetă din Rusia, care se ocupă de infracțiuni grave, a anunțat vineri că a deschis o anchetă privind explozia unei mașini la Moscova, despre care presa rusă a relatat că îi aparținea unui consilier politic ucrainean aflat în exil, conform Reuters. Conform presei din Rusia, mașina era a lui Serghei Zavorotnîi, f