Israelul acceptă armistițiul cu Iranul (Casa Albă)
Israelul a acceptat armistițiul cu Iranul, a declarat marți pentru AFP un oficial al Casei Albe, sub protecția anonimatului.
Statele Unite și Iranul au convenit, prin intermediul Pakistanului, asupra unui armistițiu de două săptămâni în schimbul redeschiderii strâmtorii Ormuz, cu puțin peste o oră înainte de expirarea ultimatumului dat de președintele american Donald Trump, care amenința cu distrugerea Republicii Islamice.
Mediatorul pakistanez a asigurat că armistițiul se aplică și Libanului, unde Israelul desfășoară operațiuni militare împotriva grupării armate pro-iraniene Hezbollah.
Totuși, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a afirmat miercuri că armistițiul între SUA și Iran ''nu include Libanul'', țară antrenată în războiul din Orientul Mijlociu după atacurile organizației șiite pro-iraniene Hezbollah contra teritoriului israelian.
''Încetarea focului pentru două săptămâni nu include Libanul'', a dat asigurări biroul șefului guvernului israelian, într-un comunicat adresat presei.
Declarația contrazice un anunț făcut anterior de premierul pakistanez Shehbaz Sharif, potrivit căruia încetarea focului pentru 14 zile se aplică ''peste tot, inclusiv în Liban și în alte părți''. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O dronă care a intrat în spațiul aerian al Letoniei a fost doborâtă de avioane NATO
O dronă a intrat în spațiul aerian al Letoniei și a fost doborâtă de avioane de luptă ale unei țări partenere din NATO, a anunțat vineri armata letonă. Alerta aeriană a fost ridicată după interceptarea dronei, a precizat armata pe X. Anterior, au
Rusia respinge criticile Japoniei și îi denunță revizionismul după vizita președintelui Putin în insulele Kurile
Rusia a respins joi criticile 'nefondate' ale Japoniei după vizita președintelui Vladimir Putin în insulele Kurile, aflate în centrul unui diferend teritorial între cele două țări de decenii, și a denunțat 'revizionismul' nipon, transmite AFP. 'Respingem categoric aceste declarații, pe care le considerăm p
Hegseth spune că rapoartele despre condițiile proaste de la bordul USS Abraham Lincoln sunt prezentate greșit
Secretarul american al apărării Pete Hegseth a declarat joi că rapoartele despre condițiile proaste de la bordul portavionului USS Abraham Lincoln din Orientul Mijlociu au fost 'interpretate complet greșit', informează Reuters. Două publicații axate pe domeniul militar, Navy Times și Stars and Stripes, au relatat despre tentative de sinucidere și moral
SUA: Un judecător a respins plângerea administrației Trump împotriva Universității Harvard legată de protestele pro-palestiniene
Un judecător federal american a respins joi o plângere a administrației președintelui Donald Trump împotriva Universității Harvard, acuzată că a tolerat comportamente antisemite în timpul demonstrațiilor pro-palestiniene în campusul său după 7 octombrie 2023, informează AFP. Judecătorul din Boston Richard Stearns a considerat că guvernu
Rebelii houthi anunță un nou atac asupra unei rafinării Aramco din Arabia Saudită
Rebelii șiiți houthi au atacat joi o rafinărie a companiei petroliere Aramco din sud-vestul Arabiei Saudite, la granița cu Yemen, folosind două drone, într-o nouă acțiune a insurgenților împotriva regatului saudit, informează EFE. Houthi 'au atacat o rafinărie Aramco în regiunea Jizan cu două drone, realizând un atac țintit', a
Italia va menține și după 15 august controalele în porturi și aeroporturi pentru legăturile cu Spania
Italia a anunțat joi că va menține suspendarea acordului Schengen în cazul legăturilor aeriene și navale cu Spania până când vor fi complet excluse riscurile de securitate legate de migrație, după valul de migranți ilegali care au pătruns pe 30-31 iulie în exclava spaniolă Ceuta, în timp ce există temeri privind un nou val de acest fel, deși nu
Turcia va realiza manevre comune și va dezvolta armament împreună cu Arabia Saudită și Pakistan
Turcia, Arabia Saudită și Pakistanul planifică realizarea de exerciții militare comune și vor stimula dezvoltarea de armament în comun în cadrul Acordului de la Mecca, semnat vineri de cele trei țări, a anunțat joi guvernul turc, informează EFE. Cele trei țări vor crea un mecanism de coordonare strategică și militară ce va include participarea mini
Doi palestinieni, între care șeful poliției din Gaza City, uciși în urma unor lovituri israeliene
Lovituri israeliene în Fâșia Gaza au făcut doi morți joi, între care șeful poliției din Gaza City, potrivit autorităților sanitare palestiniene, în timp ce SUA depun eforturi pentru a face să avanseze un plan de încetare a focului în enclava devastată de război, relatează AFP. Armata israeliană a declarat că a efectuat o lov
Kallas salută decizia Israelului de a prelungi până în 2027 mandatul misiunii de asistență a UE la Rafah
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a salutat joi decizia Israelului de a prelungi până la sfârșitul lunii iunie 2027 mandatului misiunii de asistență a Uniunii Europene la punctul de trecere a frontierei Rafah, dintre Fâșia Gaza și Egipt, relatează AFP. Înființată în 2005 pentru a ajuta la supravegherea acestui punct de trece
Explozie puternică la o fabrică de muniție din Italia
O explozie puternică s-a produs la o fabrică de muniție situată în apropierea orașului Colleferro, la sud-est de Roma, joi, au relatat media locale, deflagrația fiind auzită la o distanță de câțiva kilometri, potrivit Reuters. Pompierii și poliția se aflau deja la fața locului, intervenind pentru a stinge incendiul izbucnit la această facilitate &i
Comisarul ONU pentru drepturile omului, îngrijorat de riscul condamnării minorilor din Turcia la închisoare pe viață
Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, și-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la recentele modificări legislative din Turcia care ar permite condamnarea minorilor la închisoare pe viață, informează EFE. 'Este esențial ca această lege să fie modificată astfel încât toate prevederile sale să fie pe deplin
Iranul cere despăgubiri după o deversare de petrol în Strâmtoarea Ormuz
Iranul a avertizat joi împotriva degradării mediului în Strâmtoarea Ormuz după ce o pată de petrol a ajuns pe insula Qeshm din sudul țării și a cerut despăgubiri pentru pagubele provocate, relatează AFP. 'Primele elemente indică faptul că o navă cargo străină s-ar afla la originea' poluării, a declarat pe X purtătorul de cuvânt
Ucraina atacă obiective în regiunea rusă Bașchiria, la 1.200 de kilometri est de Moscova
Drone ucrainene au lovit joi ținte într-un centru industrial din regiunea rusă Bașchiria, la 1.200 de kilometri est de Moscova, provocând rănirea a cel puțin două persoane, transmite EFE. 'Fragmentele uneia dintre drone au căzut pe poligonul industrial din Salavat. S-a declarat un incendiu', a recunoscut pe rețelele de socializare Radi Jabi
Berlinul denunță o idealizare în creștere a RDG în estul Germaniei
Berlinul a denunțat joi tentativele 'extremiștilor' de a minimaliza fărădelegile comise în RDG (Republica Democrată Germană) pe fondul unei nostalgii crescânde față de fostul regim comunist din estul țării, înaintea unor importante scrutinuri regionale, relatează AFP. 'Extremiștii de stânga ca și cei de dreapta încearc
Iulie, luna cu cel mai ridicat bilanț al morților și răniților în Ucraina din martie 2022 (ONU)
Forțele ruse au ucis sau rănit în luna iulie în Ucraina 3.047 de civili, cel mai ridicat bilanț din martie 2022, imediat după începutul invaziei, potrivit raportului Misiunii de Observare a Drepturilor Omului a ONU în Ucraina (HRMMU), dat publicității joi, transmite EFE. În luna iulie, cel puțin 437 de civili au murit pe teritoriu










