VIDEO SUA: Republicanii anunță un acord pentru a pune capăt paraliziei bugetare parțiale
Aleșii republicani au anunțat miercuri că au ajuns la un acord pentru a pune capăt paraliziei bugetare parțiale din Statele Unite și pentru a finanța Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), după zile de haos în aeroporturile din țară, notează AFP.
Acest acord, susținut de președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, și de liderul majorității din Senat, John Thune, va permite restabilirea finanțării pentru majoritatea serviciilor departamentului, amânând totodată cheltuielile cele mai disputate legate de poliția de imigrare într-un proiect de lege separat.
Este vorba despre o schimbare radicală de poziție pentru aleșii conservatori din Cameră, care respinseseră cu câteva zile în urmă o propunere similară susținută de Senat. Ei au relansat-o sub presiunea președintelui Donald Trump.
DHS ar urma să fie finanțat până la sfârșitul anului fiscal, în timp ce agențiile care pun în aplicare politica anti-imigrație a lui Donald Trump, în special ICE, ar depinde de fonduri aprobate anul trecut.
'Adoptând această abordare dublă, Congresul republican va redeschide complet departamentul' și 'se va asigura că toți funcționarii federali sunt plătiți', au declarat Mike Johnson și John Thune într-un comunicat comun.
Compromisul ar putea deschide calea pentru un vot chiar de joi. Textul ar putea fi adoptat în cadrul unor sesiuni în mare parte procedurale, dacă niciun parlamentar nu se opune.
Actuala paralizie bugetară parțială obligă mii de agenți de securitate din aeroporturi să lucreze fără a fi plătiți de la jumătatea lunii februarie.
Democrații s-au opus finanțării DHS și poliției sale de imigrare (ICE) după moartea, în ianuarie, a lui Renee Good și Alex Pretti, doi americani uciși de agenți federali la Minneapolis, în marja unor manifestații împotriva politicii guvernamentale anti-imigrație. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Egiptul și China promit să își ofere 'sprijin neclintit' și convin să își extindă cooperarea
Egiptul și China au promis miercuri că își vor oferi 'sprijin neclintit' în chestiunile interne cele mai presante pentru ambele părți și au convenit, de asemenea, să își extindă și mai mult cooperarea în domenii precum tehnologia, investițiile, securitatea și infrastructura cu prilejul vizitei la Cairo a președintelui chinez Xi Jinping
Incidentul cu dronă de pe aeroportul din Leipzig: Doi suspecți cu pașaport rusesc identificați (media)
Poliția criminală germană a identificat ADN-ul a doi bărbați cu pașaport rusesc suspectați că au adus o dronă cu explozibil pe aeroportul din Leipzig, o tentativă de atentat imputată marți Rusiei de către Berlin, relatează trei media germane miercuri, relatează AFP. Ziarul Süddeutsche Zeitung (SZ) și grupurile audiovizuale publice regiona
Netanyahu apare în Fâșia Gaza și asigură că Israelul nu se va retrage de acolo
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a intrat miercuri în Fâșia Gaza, pentru a vizita unități ale forțelor armate israeliene staționate acolo, și a reafirmat că acestea controlează 60% din enclava palestiniană și nu se vor retrage, o declarație care contrazice acordul de încetare a focului, relatează agenția EFE. 'Contr
Navele comerciale recurg la improvizații pentru a se proteja de drone în Marea Neagră
Petroliere și cargouri care trec prin strâmtoarea Bosfor apar acolo împodobite cu cauciucuri, plase de protecție și rezervoare de apă, încercând astfel să se protejeze în cazul unui impact cu drone rusești sau ucrainene în Marea Neagră, relatează miercuri Reuters. Rusia și Ucraina își atacă reciproc na
Rusia: Ministerul de Externe l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Germaniei după ce Berlinul a acuzat Moscova de război hibrid
Ministerul de Externe al Rusiei l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al Germaniei după acuzațiile Berlinului privind implicarea Rusiei într-un atac cu drone comis la începutul lunii august asupra aeroportului din orașul Leipzig, transmite EFE. 'Ministerul de Externe al Rusiei l-a citat pe însărcinatul cu
#Ucraina a notificat Organizația Internațională a Aviației Civile în legătură cu spațiul aerian rus
Ucraina a notificat oficial Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO) că spațiul aerian al Rusiei nu prezintă siguranță pentru aviația civilă din cauza activității militare sporite, a anunțat miercuri ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiha, citat de Reuters. ''Vrem să evităm incidentele nedorite'', a scris
Junta militară din Niger acuză Franța de implicare în lovitura de stat eșuată
Nigerul a acuzat Franța și mai multe state africane de implicare în tentativa de lovitură de stat care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și în care cel puțin trei membri ai gărzii prezidențiale au fost uciși, dar care a fost înăbușită cu ajutorul combatanților ruși din unitatea Africa Corps, relatează miercuri agenția EFE.
Finlanda: Autoritățile investighează cazul unei drone găsite pe coasta sudică a țării
Autoritățile finlandeze au anunțat miercuri că anchetează o ''posibilă încălcare teritorială'' după ce o dronă aeriană a fost găsită eșuată pe o insulă din sudul Finlandei, transmit AFP și Reuters. Drona a fost descoperită marți pe țărmul unei insule din arhipelagul Porvoo, în Golful Finic. ''
Echipajul portavionului Abraham Lincoln se relaxează în Thailanda, după misiunea în Orient și controversele despre condițiile de la bord
Portavionul american USS Abraham Lincoln, aflat în centrul unei polemici legate de condițiile de viață de la bord după mai mult de nouă luni pe mare, inclusiv în războiul cu Iranul, a acostat miercuri în Thailanda pentru o escală, relatează AFP. Cei aproximativ 5.000 de membri ai echipajului vor petrece un sejur în staț
Preşedintele turc susţine că e necesar un mecanism pentru a asigura siguranţa transportului comercial maritim în Marea Neagră
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că este necesar un mecanism pentru a asigura permanent siguranţa transportului comercial maritim în Marea Neagră înainte ca criza cerealelor să escaladeze, relatează Reuters. Anterior în cursul săptămânii, ministrul turc de externe Hakan Fidan a declarat că pregătit
Von der Leyen și Mark Rutte amenință Rusia cu 'mai multă presiune' după atacul de la Leipzig
Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au dat asigurări miercuri că presiunea asupra Rusiei va continua și chiar 'va crește', după atacul hibrid cu drone asupra unui aeroport din orașul german Leipzig, atribuit Moscovei, transmite EFE. 'Europa și NATO nu doar că vor menți
Estonia alege în funcția de președinte al țării pe Ulle Madise, o avocată apărătoare a drepturilor omului
Ulle Madise, avocată și cancelar al justiției, a fost aleasă miercuri președintă a Estoniei de către Riigikogu, Parlamentul de la Tallinn, devenind a doua femeie care ocupă această funcție, informează miercuri EFE. În urma alegerii prin vot secret, Ulle Madise a primit 71 de voturi într-o cameră compusă din 101 membri.
Medvedev amenință cu un 'atac direct' asupra Germaniei în contextul disputei privind tentativa de atac cu dronă
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a amenințat miercuri Germania cu 'un atac direct' asupra instalațiilor de producție militară care lucrează cu Ucraina, după ce Berlinul a învinovățit oficial Moscova pentru atacul eșuat cu dronă de la aeroportul din Leipzig de luna trecută, relatează dpa. Într-o declarație pe Telegram,
Australia și SUA promit fonduri de 580 milioane de dolari pentru statele insulare din Pacific
Australia și SUA au anunțat miercuri o finanțare combinată de 580 milioane de dolari pentru statele insulare din Pacific, în contextul luptei pe care o duc cu China pentru influență în regiune, transmite Reuters. Contribuția SUA, deși mai mică, de 150 milioane de dolari, este unul dintre cele mai clare semnale din partea administra
Mai mulți răniți într-un schimb de focuri la Kiev între agenți ai SBU și militari ucraineni (oficial)
Mai mulți oameni au fost răniți miercuri la Kiev într-o confruntare armată între agenți ai Serviciului de Securitate Ucrainean (SBU) care participau la un raid și soldați ai armatei ucrainene care încercau să-i oprească, a explicat SBU într-un comunicat, citat de EFE. Ziarul Ukrainska Pravda, cu sediul la Kiev, și mai m













