Ucraina și Arabia Saudită au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării în cursul vizitei lui Zelenski
Ucraina și Arabia Saudită au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării care pune bazele unor viitoare contracte, cooperări tehnologice și investiții, a anunțat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters.
'Suntem pregătiți să ne împărtășim expertiza și sistemele cu Arabia Saudită și să colaborăm pentru a consolida apărarea vieților', a subliniat Zelenski în aplicația Telegram, menționând că acordul-cadru a fost semnat înaintea unei întâlniri cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman.
'Arabia Saudită are, de asemenea, capabilități care sunt de interes pentru Ucraina, iar această cooperare poate fi reciproc avantajoasă', a adăugat el, fără a da detalii.
Un înalt responsabil a indicat pentru AFP că scopul acordului este ca Ucraina să ajute Arabia Saudită să dezvolte toate componentele necesare de apărare aeriană care îi lipsesc în prezent pentru 'a contracara (dronele de concepție iraniană) Shahed și alte drone'.
În cursul vizitei sale neanunțate în Golf, Zelenski speră să consolideze sprijinul pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei, aflat acum în al cincilea an, în contextul în care războiul din Iran a ridicat incertitudini cu privire la asistența din partea Washingtonului. El a declarat că Ucraina dorește bani și tehnologie în schimbul furnizării de asistență militară țărilor din regiune, menționează Reuters.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump i-a acordat un interviu călduros fostului său intermediar devenit inamic Michael Cohen (Reuters)
Președintele american Donald Trump a avut joi o reuniune publică plină de căldură cu Michael Cohen, fostul său intermediar devenit inamic, a cărui mărturie în instanță a contribuit la condamnarea liderului de la Casa Albă în 2024 în procesul Stormy Daniels pentru cumpărarea tăcerii acesteia, relatează Reuters. Cohen, care solicită grațierea,
SUA și Rusia o acuză pe Baerbock că și-a depășit autoritatea în alegerea viitorului secretar general al ONU
Rusia și Statele Unite au acuzat-o pe președinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, că și-a depășit autoritatea în procesul de selecție a viitorului secretar general al ONU și că s-a amestecat în sarcinile Consiliului de Securitate al ONU, relatează vineri dpa. Rusia este 'îngrijorată de rolul pe care PGA (președintele Adunării G
Rusia, dispusă să asculte noi idei pentru pacea în Ucraina, dar cu respectarea 'realităților de pe teren' (Riabkov)
Rusia este deschisă să asculte noi propuneri privind modul de a se ajunge la o reglementare a conflictului din Ucraina, a declarat viceministrul adjunct de externe Serghei Riabkov, reiterând însă că orice propuneri ar trebui să reflecte 'realitățile de pe teren', transmite Reuters. Într-un interviu apărut vineri pe platforma online Ne
Trump a semnat un memorandum vizând creșterea substanțială a lansărilor spațiale comerciale din SUA
Președintele american Donald Trump a semnat joi un memorandum care vizează să contribuie la creșterea substanțială a numărului de lansări spațiale comerciale din Statele Unite, inclusiv prin dispoziția dată agențiilor guvernamentale să examineze terenuri federale pentru noi situri de lansare în spațiu și reintrare în atmosferă, transmite vineri Reuters.
Republica Moldova: Foști ofițeri de investigații, găsiți vinovați de interceptări ilegale ale unor activiști, jurnaliști și politicieni
Cinci foști ofițeri de investigații au fost găsiți vinovați joi, de Judecătoria Chișinău, pentru încălcarea inviolabilității vieții personale și violarea dreptului la secretul corespondenței, după ce ar fi dispus și efectuat măsuri speciale de investigație în privința unor activiști civici, jurnaliști, membri ai unor partide politice și reprezentanți ai societăți
#Ucraina anunță că drone rusești au avariat un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova
Drone rusești au avariat în cursul nopții de joi spre vineri un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova în regiunea Odesa din sudul Ucrainei, a anunțat vineri Serviciul de Grăniceri ucrainean, relatează Reuters. Traficul pasagerilor și al vehiculelor a fost oprit prin punctul de control Tabacu (Tabaki) și este deviat către alte puncte de
Zelenski cere din nou rachete Patriot pentru a respinge atacurile masive rusești asupra Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut din nou apel la aliații Kievului să furnizeze rachete pentru sistemele de apărare aeriană Patriot, în urma atacurilor masive rusești care au ucis 16 persoane și au răni
Australia: Un bărbat ruso-australian este suspectat că a încercat să informeze Rusia despre #Ucraina
Poliția australiană a anunțat vineri că un bărbat a fost inculpat pentru ingerință străină, fiind suspectat că a încercat să informeze Rusia despre activitățile militare ale Ucrainei după ce s-a infiltrat în armata acesteia, relatează AFP. Cetățeanul ruso-australian în vârstă de 27 de ani a primit instruire 'de tip militar' &ici
Ecuador: Operațiuni militare comune cu Statele Unite în apropierea frontierei cu Columbia
Quito și Washingtonul desfășoară operațiuni militare comune împotriva traficului de droguri în nordul Ecuadorului, în apropierea frontierei cu Columbia, potrivit unui oficial ecuadorian, citat de AFP. Cele două state aliate conduc de luni de zile operațiuni comune pentru a combate grupurile ilegale din țara sud-americană, pra
Franța: Macron îl va primi pe prințul moștenitor saudit duminică și luni
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, va fi primit duminică și luni de Emmanuel Macron 'în cadrul unei vizite oficiale' în Franța, unde vor fi evocate în special 'mizele regionale' pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat joi Palatul Elysee, scrie AFP. Această vizită a premie
SUA: O nouă serie de sancțiuni împotriva Cubei
Statele Unite au anunțat joi o nouă serie de sancțiuni împotriva Cubei, vizând în special nouă entități, printre care Ministerul Construcțiilor, și își mențin presiunea maximă asupra insulei comuniste a cărei economie este în pragul colapsului, notează AFP. Aceste entități, active în principal în secto
Finlanda suspectează că un avion rusesc i-a încălcat spațiul aerian
Finlanda suspectează că un avion rusesc a încălcat spațiul aerian al țării joi după-amiază în vestul Golfului Finlandei, a anunțat Ministerul Apărării de la Helsinki, relatează AFP. 'Orice presupusă încălcare a spațiului aerian este tratată cu seriozitate. O anchetă este în desfășurare', a declarat ministrul fin
Președintele sârb promite organizarea alegerilor legislative anticipate în octombrie
Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat joi că alegerile legislative anticipate ar urma să aibă loc în octombrie, menționând două date posibile și dând astfel dreptate manifestanților antigvernamentali care cer un nou scrutin de mai bine de un an și jumătate, relatează AFP. 'Alegerile legislative din Serbia vor
SUA impun noi sancțiuni grupării libaneze Hezbollah, aliata Iranului
Statele Unite au impus joi noi sancțiuni împotriva grupării libaneze Hezbollah, menționând că aceasta aduce 'servicii regimului iranian, sub comanda Gărzii Revoluționare islamice din Iran, informează Reuters citând ca sursă un oficial american căruia nu îi dezvăluie identitatea. Hezbollah era desemnată ca organizați
Bulgaria reduce producția centralei nucleare de la Kozlodui
Bulgaria va reduce cu 120 de megawați capacitatea unuia din cele două reactoare funcționale ale centralei nucleare de la Kozlodui, care asigură peste o treime din consumul de energie electrică al țării, a anunțat joi ministerul energiei de la Sofia, conform AFP. Decizia a fost luată din cauza scăderii 'fără precedent și critice' a nive








