Liderii UE pledează pentru introducerea unei vârste minime pentru acces la platformele de social media
Liderii Uniunii Europene, reuniți joi în summit la Bruxelles, vor să accelereze introducerea unei vârste minime a utilizatorilor pentru acces la platforme de social media precum TikTok și Instagram, scrie vineri dpa.
Stabilirea unei vârste minime pentru a avea acces la social media este văzută ca o măsură importantă pentru protejarea minorilor, potrivit concluziilor adoptate la finalul summitului de la Bruxelles.
Conform documentului, respectarea vieții private și competențele naționale trebuie respectate. Statele membre au cerut Comisiei Europene să pună în aplicare Legea privind serviciile digitale (Digital Services Act, DSA) și orientările acesteia în materie de protecție a minorilor.
Eforturile de a aplica din punct de vedere tehnic astfel de praguri de vârstă ar implica inevitabil platformele însele. Cu toate acestea, stabilirea și aplicarea unor astfel de reguli intră exclusiv în sfera de competență a Comisiei Europene.
Contrar unor propuneri discutate în prezent în Germania, statele membre individuale nu ar fi abilitate să impună obligații suplimentare, precum verificarea vârstei utilizatorului, marilor platforme digitale. Astfel de măsuri ar urma să fie decise doar la nivelul UE.
Pe de altă parte, deciziile cu privire la dacă și până la ce vârstă social media ar trebui restricționate în cazul minorilor ar putea rămâne în competențele naționale.
Totodată, la summitul de la Bruxelles, statele UE au reafirmat că sistemele de inteligență artificială care permit crearea de imagini intime neconsensuale sau materiale cu abuzuri sexuale asupra minorilor ar trebui interzise. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Delegația americană părăsește o reuniune a Consiliului de Securitate pentru a protesta împotriva criticilor franceze
SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în momentul discursului ambasadorului francez, în semn de protest față de comentariile 'ipocrite' ale Franței, care a comparat SUA cu Coreea de Nord și Rusia în legătură cu un vot legat de drepturile omului, a declarat un reprezentant american la Națiunile Unite, citat de AFP.
Președinta Republicii Moldova a convocat prima ședință a Comisiei pentru integrare europeană cu noul guvern
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat luni prima ședință a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană la care au participat membrii noului guvern, condus de premierul Vasile Tofan. În cadrul reuniunii au fost evaluate progresele obținute în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind stabilite prioritățile executivului în domeniul int
Ungaria: Premierul Peter Magyar crede că partidul Fidesz este 'dincolo de redresare'
Partidul Fidesz, ca formațiune politică, este 'dincolo de redresare', a declarat luni, în Parlamentul de la Budapesta, premierul ungar Peter Magyar, transmite MTI. În intervenția sa, premierul Peter Magyar a vorbit despre 'interpretarea anuală a lumii' a fostului prim-ministru Viktor Orban de la Băile Tușnad din Români
Kievul menționează colaborarea Iranului cu Rusia și face apel la Teheran 'să nu se victimizeze'
Ministrul de externe ucrainean Andrii Sibiga a amintit luni, ca răspuns la protestele omologului său iranian față de atacul recent al forțelor ucrainene asupra unei nave a Republicii islamice în Marea Caspică, că Iranul ajută din 2022 Moscova cu armament în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, relatează EFE. 'Iranul nu este în poziți
Vladimir Putin: Ucraina își va pierde mai devreme sau mai târziu teritoriile din vest
Ucraina își va pierde mai devreme sau mai târziu teritoriile din vest, a declarat președintele rus Vladimir Putin, duminică, în cadrul unei întâlniri cu militari ai Forțelor Navale Ruse, transmite TASS. 'Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va pierde aceste teritorii din vestul țării, care au aparținut c&
Putin acuză Occidentul că recurge la 'metode teroriste' pentru că nu poate învinge Rusia
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat luni Occidentul că recurge la 'metode teroriste' pentru că nu a reușit să înfrângă Rusia 'pe câmpul de luptă', referindu-se la atacurile cu drone ucrainene asupra unor obiective din spatele frontului rusesc, relatează EFE. 'Fiind incapabili să înfrângă Rusia pe câm
Islanda: A început votul anticipat în cadrul referendumului privind reluarea negocierilor de aderare la UE
Islanda a deschis luni votul anticipat în cadrul referendumului din 29 august cu privire la o eventuală reluare a negocierilor de aderare a insulei la Uniunea Europeană, întrerupte oficial în 2015, transmite AFP. Cetățenii insulei trebuie să răspundă la următoarea întrebare: 'Trebuie să redeschidă Islanda negocierile de aderare cu U
Iranul infirmă existența unor negocieri cu SUA
Diplomația iraniană a afirmat luni că nu desfășoară niciun fel de negociere în prezent cu SUA, în pofida opririi recente a luptelor între cele două țări, relatează AFP. 'Mediatorii ne pot transmite mesaje din partea americană despre actualele evoluții din regiune. Dar la ora actuală, nu suntem angajați în niciun fel de negociere cu
Uniunea Europeană își pierde atractivitatea pentru țările mici, potrivit președintelui legislativului georgian
Propunerea de a abandona principiul consensului la luarea deciziilor în cadrul Uniunii Europene (UE) face ca blocul comunitar să-și piardă atractivitatea pentru țările mici, a declarat luni președintele Parlamentului Georgiei, Șalva Papuașvili, informează EFE. 'Țările mici nu își vor putea apăra interesele vitale dacă nu coincid cu planurile ma
Seulul urmărește cooperarea militară dintre Moscova și Phenian după informațiile privind desfășurarea a 30.000 de soldați
Guvernul sud-coreean urmărește îndeaproape cooperarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat asupra posibilității ca Phenianul să trimită 30.000 de soldați pentru a ajuta Rusia în războiul său împotriva Ucrainei, transmite luni EFE. 'Guvernul urmărește îndeaproape eveni
Kremlinul spune că nu a văzut nimic concret cu privire la noi propuneri de pace pentru Ucraina
Kremlinul a susținut luni că nu a văzut nicio informație specifică cu privire la noi propuneri pentru un acord de pace în Ucraina, înaintea întâlnirii prevăzute să aibă loc marți la Washington între președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters. O sursă ucrainea
Kim Jong Un aniversează sfârșitul războiului din Coreea alături de fiica sa, posibilă moștenitoare a puterii
Conducătorul nord-coreean Kim Jong Un a marcat luni 73 de ani de la încheierea războiului din Coreea (1950-1953) având-o alături pe fiica sa Ju Ae, relatează agenția oficială de presă KCNA, preluată de Reuters. Ministerul Reunificării de la Seul a observat că este prima dată când fiica lui Kim îl însoțește la come
Foști șefi ai serviciilor de securitate israeliene îl avertizează pe Trump cu privire la pericolul 'terorismului coloniștilor evrei'
Circa 600 de foști șefi ai serviciilor de securitate israeliene i-au trimis o scrisoare președintelui american Donald Trump, în care l-au avertizat cu privire la pericolul reprezentat pentru regiune de 'terorismul coloniștilor evrei' care predomină în Cisiordania, îndemnându-l pe republican să-i ceară prim-ministrului israelian Benjami
Atacurile aeriene ale SUA paralizează rețeaua care aprovizionează cu apă sudul Iranului afectat de secetă
Atacurile aeriene ale armatei SUA paralizează rețeaua care aprovizionează cu apă sudul Iranului, regiune profund afectată de secetă. Autoritățile iraniene precizează că 18 facilități au fost avariate, printre ele numărându-se și uzine de desalinizare a apei, relatează dpa. Agenția iraniană de presă Fars a transmis luni, citând un o
China susține Brazilia împotriva 'imixtiunilor', i-a transmis președintele chinez omologului său brazilian
Președintele chinez Xi Jinping i-a transmis omologului său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, în timpul unei convorbiri telefonice desfășurate luni, că susține țara latino-americană în 'opoziția sa față de ingerințele externe', potrivit presei de stat din China preluate de AFP. Discuția dintre cei doi lideri are loc cu m













