Iranul afirmă că a confiscat sute de terminale de internet Starlink americane
Autoritățile iraniene au anunțat marți confiscarea a sute de sisteme de internet prin satelit Starlink de proveniență americană, în timp ce continuă atacurile aeriene ale SUA și Israelului împotriva Iranului, care a impus restricții în țară pentru accesul la internetul global, relatează agenția EFE.
'Sute de sisteme Starlink trimise de inamicul sionist în diferite părți ale țării au fost descoperite și confiscate în timpul unei operațiuni la nivel național', a transmis Ministerul iranian al Informațiilor prin agenția de știri Mehr.
Aceeași sursă a descris operațiunea drept una 'combinată' și 'de mare anvergură' și a insistat că va continua căutările 'până când vor fi identificate toate terminalele de internet prin satelit care ajută într-un fel sau altul inamicul'.
Utilizatorii Starlink au nevoie de o antenă cu funcție de rooter pentru a se conecta la internet, dar semnalul unui terminal Starlink poate fi localizat. Acest sistem este interzis în Iran, iar aceia care-l folosesc riscă să ajungă la închisoare.
Totuși, mii de terminale Starlink au fost introduse în țară pe căi ascunse, în special în timpul protestelor antiguvernamentale din decembrie și ianuarie, când accesul la internetul global a fost de asemenea tăiat în Iran pentru a nu permite contactul manifestanților cu străinătatea.
Ministerul iranian al Informațiilor a amintit marți că în Iran deținerea de echipamente Starlink este o infracțiune pedepsită cu câțiva ani de închisoare și a avertizat că infractorii 'riscă pedeapsa cea mai severă pe timp de război'. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina a atacat la Novorossiisk baza navală rusă și terminale pentru exportul cerealelor
Ucraina a lovit orașul-port rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră, într-un atac masiv cu drone în noaptea de marți spre miercuri, atac care, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a țintit acolo baza navală rusă, în timp ce surse rusești vorbesc de asemenea despre avarierea a două terminale pentru exportul de cereale, relatează miercuri agenț
Polonia protestează față de excluderea sa de către Starlink din zona de roaming SpaceX Europe
Polonia a protestat pe lângă grupul deținut de Elon Musk pentru că a fost exclusă din zona de roaming SpaceX Europe a Starlink, a anunțat miercuri ministrul polonez pentru dezvoltare digitală, transmite AFP. În noile reglementări ce urmează să intre în vigoare luni, Starlink menționează că 'Polonia nu este inclusă în zona Europa'
Acoperișurile din Budapesta ar putea genera de 2,5 ori mai multă energie decât centrala de la Paks (primar)
Acoperișurile clădirilor din Budapesta ar putea genera, în principiu, un volum de energie echivalent cu de două ori și jumătate producția centralei nucleare de la Paks, prin instalarea de panouri solare și utilizarea de sisteme de stocare, a afirmat miercuri primarul capitalei ungare, Gergely Karacsony, relatează MTI. Niciun oraș nu poat
Fostul premier chinez Zhu Rongji a decedat la 98 de ani
Fostul premier chinez Zhu Rongji a decedat miercuri, la Beijing, la vârsta de 98 de ani, în urma unei boli, informează Xinhua. Zhu a fost membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al celui de-al 14-lea și al celui de-al 15-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC). Un necrolog emis în co
Liban: Parlamentul a adoptat legea privind amnistia generală
Parlamentul libanez a votat miercuri o lege privind amnistia generală de care ar urma să beneficieze mii de deținuți și persoane urmărite în justiție, o premieră după finalul războiului civil în 1991, informează France Presse. Președinția Adunării Naționale a anunțat ''adoptarea propunerii de lege ce acordă o amnistie gener
SUA interzic tratamentele de afirmare a genului pentru minorii cu venituri reduse
Două fonduri federale importante din SUA nu vor mai putea finanța medicamentele de blocare a pubertății, terapia hormonală și intervențiile chirurgicale pentru tratarea problemelor legate de identitatea sexuală a minorilor, ceea ce va îngreuna accesul la astfel de tratamente la nivel național, informează marți agenția Reuters. Administra
Alegeri primare în șase state ale SUA
Alegerile primare desfășurate marți în șase state ale SUA - Wisconsin, Carolina de Sud, Minnesota, Connecticut, Alabama și Vermont - au stabilit candidații nominalizați de Partidul Democrat și de Partidul Republican în alegerile pentru Camera Reprezentanților, Senat și pentru funcțiile de guvernator, prefigurând alegerile parțiale din noiembrie, rel
Președintele rus Vladimir Putin acuză NATO de crearea unor tensiuni în regiunea arctică
NATO se infiltrează în regiunea Asia-Pacific și creează tensiuni în Arctica, a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin, transmit AFP și Reuters. Aflat în insula Sahalin, din Extremul Orient rus, unde asistă la exerciții ale forțelor navale ruse, liderul de la Kremlin a amenințat cu măsuri similare după ce unele țări
Armata germană raportează sute de survolări suspecte ale obiectivelor militare de către drone în ultimii ani
În ultimii ani, forțele armate germane, Bundeswehr, au raportat o creștere semnificativă a numărului de drone observate, cu câteva sute de survolări suspecte raportate deasupra obiectivelor militare, relatează dpa. Un purtător de cuvânt al Comandamentului Operațional al Forțelor Armate a declarat pentru grupul media RND, &ici
Un copil ucis, clădiri avariate într-un atac ucrainean cu drone la Novorossiisk (guvernator)
Ucraina a lansat în cursul nopții un atac masiv cu drone asupra coastei ruse a Mării Negre, soldat cu moartea a cel puțin două persoane, între care un copil, a anunțat miercuri dimineață guvernatorul regiunii Krasnodar; a fost lovit și orașul-port Novorossiisk, informează dpa și Reuters. Guvernatorul Veniamin Kondratiev a precizat
Coreea de Nord a lansat încă o rachetă înaintea unor manevre americano-sud-coreene
Coreea de Nord a lansat miercuri o rachetă balistică spre Marea Japoniei - a doua lansare de acest gen înaintea unor exerciții militare comune ale Coreei de Sud și Statelor Unite și a 11-a de anul acesta, transmite Yonhap. Statul-major sud-coreean (JCS) a comunicat că a detectat racheta lansată din regiunea Wonsan de pe coastă în j
Ucraina a suspendat atacurile cu drone asupra petrolierelor care utilizează portul rusesc Novorossiisk, la cererea SUA
Ucraina a suspendat atacurile cu drone asupra petrolierelor care utilizează portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră, în urma unei solicitări în acest sens din partea vicepreședintelui SUA, JD Vance, a relatat miercuri Financial Times, citând oficiali ucraineni, transmite Reuters. Potrivit publicației, solicitarea de lun
Trump confirmă că a plecat de la summitul NATO cu alt avion decât se știa
Președintele american Donald Trump a confirmat marți seara relatările presei despre schimbarea în secret a avionului cu care a plecat din Ankara după summitul NATO de la începutul lui iulie, transmit Reuters și AFP. Trump a fost transferat din aeronava prezidențială într-un avion militar, unde a ajuns ascuns într-un cam
Operațiunile militare ale SUA din 2025 s-au soldat cu moartea a 153 de civili (oficial american)
Operațiunile militare americane din 2025 s-au soldat cu moartea a 153 de civili și rănirea a 243, a făcut cunoscut marți un oficial american, citând evaluări ale Pentagonului, informează Reuters. Comparativ, o evaluare a Pentagonului a indicat că doi civili au fost uciși și doi răniți în urma operațiunilor militare americane din 20
Zelenski: #Ucraina a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că țara sa a predat negociatorilor americani o serie de propuneri pentru un plan privind încheierea războiului cu Rusia și a sugerat ca Moscova va folosi alegerile parlamentare din septembrie pentru a declara o nouă mobilizare, transmit Reuters și dpa. Anunțul lui Zelenski interv













