Pentagonul a desființat birourile care ar fi putut investiga atacul asupra unei școli de fete din Iran
Secretarul apărării SUA, Pete Hegseth, a desființat anul trecut birourile de supervizare de la Pentagon care ar fi putut investiga atacul asupra unei școli de fete din orașul Minab, din sudul Iranului, din 28 februarie, la începutul ofensivei americano-israeliene, informează EFE.
În 2025, Hegseth a redus finanțarea tuturor instituțiilor care, în opinia sa, nu contribuiau la obiectivul 'letalității', iar acest lucru a afectat grupul responsabil pentru limitarea riscului pentru civili, cunoscut sub numele de Centrul de Excelență pentru Protecție Civilă, potrivit site-ului Politico.
Decizia, care a venit după o serie de reduceri guvernamentale mai ample implementate de președintele Donald Trump la revenirea sa la Casa Albă pentru al doilea mandat, a înrăutățit capacitatea Statelor Unite de a proteja civilii în mijlocul celei mai mari campanii aeriene din ultimele decenii, relatează publicația.
Cei 200 de angajați care se ocupau de controlul pagubelor în rândul civililor, inclusiv cei din acel birou, au fost reduși cu aproape 90%, la mai puțin de 40, potrivit a doi oficiali actuali și foști și unei a treia surse, relatează publicația.
Pentagonul anchetează în prezent cu privire la responsabilitatea sa pentru ceea ce ar putea fi cel mai grav masacru de civili cauzat de Statele Unite din 2003.
După zile de incertitudine cu privire la cine a efectuat bombardamentul, The New York Times a relatat miercuri că Statele Unite au fost responsabile pentru atacul care a ucis aproximativ 180 de persoane, în marea lor majoritate fete, dar și profesori și părinți, în prima zi a războiului din Iran.
Ziarul, care a citat oficiali americani și alte persoane familiarizate cu ancheta, a relatat că atacul din 28 februarie asupra clădirii școlii primare Shajarah Tayyebeh s-a datorat unei erori de selectare a țintei de către armata americană, care intenționa să lovească o bază iraniană aflată chiar lângă școală.
Potrivit publicației The New York Times, oficialii Comandamentului Central al SUA au creat coordonatele țintei pentru atac folosind date învechite.
Surse citate de ziar insistă că aceste descoperiri sunt preliminare și că încă nu se știe de ce informațiile despre țintă nu au fost verificate de două ori.
Întrebat despre aceste relatări, Trump, care a acuzat până acum Iranul de atacul asupra școlii, a declarat miercuri reporterilor că 'nu știe nimic despre asta'.
În această săptămână, tot The New York Times a analizat un videoclip publicat duminică de agenția de știri iraniană Mehr, concluzionând că racheta Tomahawk vizibilă în filmare a lovit o clădire descrisă ca fiind o clinică medicală de la o bază navală iraniană.
New York Times notează că armata americană este singura forță implicată în conflict care folosește rachete Tomahawk. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Cel puțin 18 morți într-un atac aerian rusesc în provincia Zaporojie, anunță Zelenski
Cel puțin 18 persoane au fost ucise luni în orașul ucrainean Komișuvaha, situat în apropierea liniei frontului în provincia sud-estică Zaporojie, în urma unui atac aerian în care Rusia a lansat aproximativ zece bombe ghidate, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a susținut că aceste bombe au țintit o școală unde civi
Marea Britanie: Guvernul confirmă o înăsprire a condițiilor pentru rezidență permanentă
Guvernul britanic a confirmat luni o înăsprire a condițiilor de obținere a rezidenței permanente pentru cetățenii străini cu statut legal, mulți dintre ei urmând să aștepte cel puțin 10 ani pentru a fi eligibili, față de cinci ani în prezent, transmite AFP. Această reformă fusese anunțată în noiembrie 2025 de ministrul de interne Shaban
Israel: Blocul anti-Netanyahu se întrunește marți, pentru prima oară după alegeri
Șefii principalului bloc al opoziției israeliene se vor reuni marți pentru a încerca să constituie o majoritate în urma alegerilor legislative de marțea trecută, a anunțat luni liderul lor, Gadi Eisenkot, potrivit AFP. 'Liderii blocului pentru schimbare (...) se vor reuni la Herzliya (nord-vest) pentru a discuta și a coordona etapele următoare&
SUA/Un judecător a anulat procedura judiciară împotriva unor foști oficiali FBI în cazul Hunter Biden
Un judecător federal a anulat luni procedura judiciară în care doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI erau acuzați că au mințit cu privire la implicarea lor în anchetele care l-au vizat pe Hunter Biden, fiul fostului președinte american Joe Biden, criticând dur Departamentul de Justiție pentru inițierea a ceea ce el a descris drept o urmărire
Accident feroviar în Spania: Guvernul pregătește un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunțat luni că guvernul va acorda un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor după tragedia feroviară de săptămâna trecută în care au murit 69 de persoane, relatează dpa. Cabinetul intenționează să aprobe pachetul de ajutor în ședința sa de marți. Printre măsurile plănuite e
Polonia: Adunarea Judecătorilor din Tribunalul Constituțional se reunește marți pentru a încerca soluționarea crizei
Judecătoarea care afirmă că a preluat interimar conducerea Tribunalului Constituțional al Poloniei după ce i-a suspendat din funcție pe președintele și vicepreședintele acestei instituții, decizie susținută de premierul Donald Tusk, dar nerecunoscută de președintele Karol Nawrocki, a convocat pentru marți Adunarea Generală a Judecătorilor pentru a încerca să soluționez
Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii
Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii, Consiliul Europei precizând că prin aceasta se va pune capăt oricărei monitorizări independente a închisorilor rusești, relatează luni dpa. Astfel, comitetul european pentru prevenirea torturii nu mai poate verifica modul în care sunt tratați deținuții în Rusia
Liderul suprem iranian a acordat 'puteri' guvernului în negocierile cu SUA privind încheierea războiului
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a acordat 'puteri' guvernului în cadrul eforturilor vizând încheierea războiului cu Statele Unite, a anunțat luni președintele iranian Masoud Pezeshkian, citat de agenția de știri Irna, relatează AFP. 'Ne străduim să rezolvăm problema prin dialog. În acest sens, lid
#Ucraina: Armata rusă stagnează în octombrie (analiză AFP cu date ale ISW)
Armata rusă a înregistrat un regres ușor pe întregul front din Ucraina în octombrie, potrivit unei analize realizate de AFP cu date provenind de la Institutul pentru studiul războiului (ISW) din SUA. Trupele Kremlinului au cedat 28 kmp în întreaga lună, în continuarea încetinirii avansului lor de la începutul lui
Israel: Președintele Isaac Herzog anunță consultări cu partidele mai mici în vederea formării guvernului
Președintele israelian Isaac Herzog a anunțat luni că intenționează să organizeze consultări cu partidele mai mici în vederea formării noului guvern, relatează dpa. Consultările, care vor fi transmise în direct, urmează să înceapă miercuri după-amiază cu reprezentați ai Partidului Sionist Religios. Acestea vor fi urmate de discuții cu
Partidul la guvernare în Ungaria a aprobat a doua nominalizare a președintelui țării pentru funcția de procuror șef
Partidul Tisza la guvernare în Ungaria va aproba nominalizarea președintelui pentru funcția de procuror șef, a anunțat luni premierul Peter Magyar, un pas semnificativ în eforturile lui Magyar de a transforma instituțiile publice după victoria din aprilie, relatează Reuters. Numirea unui nou procuror șef este esențială în eforturile anticorup
Germania: Merz promite toleranță zero în urma violențelor de la protestele tinerilor
Cancelarul german Friedrich Merz cere o reacție fermă împotriva celor responsabili de violențele din timpul revoltelor care au avut loc în weekend în mai multe orașe germane, transmite dpa. 'Violența nu are loc pe străzile noastre, iar guvernul meu nu va arăta nicio toleranță în această privință', afirmă cancelarul, într-u
Fostul cancelar Angela Merkel va participa la alegerea noului președinte al Germaniei
Fostul cancelar german Angela Merkel urmează să participe anul viitor la convenția pentru alegerea noului președinte al țării, în calitate de reprezentantă a partidului conservator Uniunea Creștin-Democrată (CDU), relatează luni dpa. Informația privind desemnarea Angelei Merkel pentru a participa la acest proces a fost relatată luni de mai multe mass-med
Alegeri în Franța: Centriștii se confruntă cu o dilemă electorală pentru a evita o victorie a lui Le Pen
Centrul politic din Franța este divizat cu privire la desemnarea unui candidat comun care să o înfrunte pe Marine Le Pen, reprezentanta extremei drepte, în cadrul viitoarelor alegeri prezidențiale, relatează dpa. Fostul prim-ministru Gabriel Attal pledează pentru organizarea unor alegeri primare la care să participe mai multe formațiuni politice. &
Premierul polonez îi cere președintelui să pună capăt haosului legat de Curtea Constituțională
Premierul polonez Donald Tusk l-a acuzat pe rivalul său politic, președintele Karol Nawrocki, de haosul care continuă să persiste la Curtea Constituțională, apreciind într-o postare pe X că o soluție este posibilă fără a modifica Constituția, relatează dpa. Tusk a scris că 'președintele recunoaște judecătorii aleși legal, întrucât












