Război în Orientul Mijlociu: Putin a vorbit la telefon cu Pezeshkian după ce luni a discutat cu Trump
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit marți la telefon cu omologul său iranian, Masud Pezeshkian, după ce luni a discutat despre războiul din Iran cu președintele american Donald Trump, potrivit informațiilor transmise de Kremlin, relatează EFE.
Aceasta este a doua conversație telefonică dintre Putin și Pezeshkian în ultimele cinci zile.
'Președintele rus și-a reiterat poziția fermă în favoarea unei dezescaladări rapide a conflictului și a rezolvării acestuia pe cale politică', a precizat Kremlinul într-un comunicat.
La rândul său, președintele Masud Pezeshkian 'a mulțumit Rusiei pentru sprijinul acordat, în special pentru ajutorul umanitar oferit Iranului'.
Cu câteva ore înainte, Kremlinul a evitat să comenteze acuzațiile conform cărora Rusia împărtășește informații sensibile Iranului pentru ca Republica Islamică să se poată apăra împotriva atacurilor SUA și ale Israelului.
'Nu avem nimic de spus', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, la conferința sa de presă telefonică zilnică, ca răspuns la întrebarea unui reporter.
Potrivit celor raportate mai întâi de The Washington Post și apoi de CNN, Rusia ar furniza Iranului informații de spionaj privind locația forțelor și activelor militare americane, inclusiv a navelor de război și a avioanelor.
Moscova a menționat de mai multe ori săptămâna trecută necesitatea încetării ostilităților în Orientul Mijlociu, subiectul principal al conversației telefonice purtate luni de președinții Rusiei și SUA.
Potrivit explicațiilor consilierului președintelui rus, Iuri Ușakov, liderul de la Kremlinul i-a prezentat președintelui Trump 'mai multe propuneri pentru o rezolvare politică rapidă a conflictului iranian'.
Conversația, prima dintre cei doi lideri din 2026, a durat aproximativ o oră și a fost 'francă' și 'constructivă', potrivit lui Ușakov.
Luni, președintele Putin și-a exprimat 'sprijinul neclintit' față de Republica Islamică după numirea noului ayatollah, Mojtaba Khamenei, fiul lui Ali Khamenei, care a fost asasinat. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
* VIDEO LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii (ONU)
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează AFP. Aproximativ 1,8 milioane din cei două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza
Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis joi să prelungească cu un an, până la 9 octombrie 2027, măsurile restrictive individuale împotriva celor responsabili pentru acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în străinătate, având în vedere activitățile hibride intensificate și susținute ale Rusiei, inclusiv acțiunile străine de manipulare a inform
Fostul șef al spionajului german August Hanning ar fi avut legături de durată cu o oficialitate chineză (media)
Fostul șef al spionajului german August Hanning, plasat în arest pentru presupus spionaj, a avut legături de durată cu un fost general chinez, a relatat săptămânalul Der Spiegel, citat vineri de dpa. Publicația a precizat că Hanning, care a părăsit serviciul de informații externe al Germaniei în 2005, a călătorit în Chi
Rusia/ Un al doilea centru de date Yandex, lovit într-un atac cu dronă
Compania rusă de tehnologie și inteligență artificială Yandex a anunțat vineri că mai multe module ale centrului său de date din regiunea rusă Kaluga au fost scoase complet din funcțiune în urma unui atac cu dronă, al doilea incident de acest fel în decurs de două zile, relatează Reuters. Unele dintre serviciile companiei ar putea
Pentagonul elaborează noi planuri de atac împotriva Iranului, în timp ce Trump ezită (presă)
Armata americană pregătește opțiuni pentru reluarea operațiunilor de luptă la scară largă împotriva Iranului, chiar dacă președintele Donald Trump continuă să manifeste ambivalență în ceea ce privește reluarea războiului, a relatat vineri The New York Times, citat de EFE. Ziarul, care citează oficiali americani ca surse, afirmă că
Nobel 2026: Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, 'pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional', a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de pre
Inițiativă azero-armeană pentru ca Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace în acest an
Președintele azer Ilham Aliev a anunțat vineri o inițiativă comună cu Armenia pentru ca președintele american Donald Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace, informează EFE. Într-un mesaj pe platforma X, Aliev a evidențiat 'rolul istoric' al lui Trump în soluționarea pașnică a conflictului din Caucazul de Sud, odată cu
Alegeri locale și pentru Senat în Republica Cehă, într-un prim test pentru guvernul lui Babis
Republica Cehă organizează alegeri locale și pentru Senat pe durata a două zile, începând de vineri, un prim test electoral pentru guvernul condus de premierul miliardar populist Andrej Babis, care a venit la putere în decembrie, relatează dpa. Secțiile de votare sunt preconizate să se deschidă la ora locală 14:00 (12:00 GMT)
Japonia își relansează propria versiune a DOGE pentru a realoca 39,5 miliarde de euro
Guvernul japonez a relansat vineri un program pentru a elibera aproximativ 7 trilioane de yeni (aproximativ 39,5 miliarde de euro) din fonduri guvernamentale, după modelul controversatului DOGE din SUA, după ce a recunoscut că prima încercare de a-l emula, lansată în 2025, nu a dat rezultate 'suficiente', informează EFE.
Laburiștii britanici păstrează mandatul de parlamentar al fostului premier Keir Starmer
Lidera consiliului local din Camden, laburista Sagal Abdi-Wali, a obținut în urma alegerilor parțiale de joi mandatul de parlamentar în circumscripția Holborn și St Pancras, rămas vacant după demisia fostului premier britanic Keir Starmer, transmite dpa. Partidul Laburist a învins la urne Partidul Verde, care îl desemna
Fostul lider venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, acuzați de tortură
Ex-președintele venezuelean, Nicolas Maduro, și soția sa se confruntă cu acuzații de tortură în SUA, la câteva luni după ce au fost capturați de forțele americane, au declarat joi oficiali de la Washington, citați de dpa. Pe lângă acuzațiile de 'narcoterorism', procurorii americani îi acuză acum pe cei doi de to
Rusia cere extrădarea șefilor Curții Penale Internaționale
Procuratura Generală a Rusiei a trimis joi Olandei și altor state cereri de extrădare a nouă înalți oficiali ai Curții Penale Internaționale, condamnați în contumacie de justiția rusă în decembrie anul trecut, transmite Kyodo. CPI a emis în 2023 mandate de arestare pentru mai mulți cetățeni ruși, printre care și președi
Doi letoni, arestați după ce au pătruns într-o bază militară engleză
Doi letoni au fost arestați joi, după ce au pătruns în baza militară Molesworth din Anglia, care adăpostește în special structuri de informații ale NATO și ale armatei americane, la doar câteva zile după un incident în apropierea unei alte baze engleze, a relatat AFP. Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu an
VIDEO Alegeri prezidențiale în Brazilia: Bolsonaro obține sprijinul candidatului clasat al treilea
Candidatul conservator Flavio Bolsonaro, favoritul alegerilor prezidențiale din Brazilia în fața șefului de stat în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a obținut joi sprijinul candidatului clasat pe locul al treilea în primul tur, Augusto Cury, notează AFP. 'Sprijinul meu nu este un cec în alb', a avertizat &ic














