logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Norvegia: Ambasada SUA la Oslo, vizată de o explozie într-un posibil act terorist

Imagine din galeria Agerpres

Ambasada SUA la Oslo a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică ținta unei explozii, care nu a făcut nicio victimă și a provocat 'pagube materiale minore', dar poliția a anunțat că ar putea fi vorba de un act terorist și caută unul sau mai mulți atacatori, relatează AFP.

'O ipoteză este că a fost vorba de un act terorist, dar nu ne concentrăm exclusiv pe această pistă. Trebuie să rămânem deschiși la posibilitatea altor cauze', a declarat Frode Larsen, șeful unității comune de investigații și informații a poliției, pentru postul public de televiziune NRK, în marja unei conferințe de presă.

Explozia a afectat intrarea în secția consulară a ambasadei în jurul orei 01:00 (00:00 GMT), conform poliției.

Imaginile difuzate de mass-media au arătat cioburi de sticlă în zăpada din fața intrării, precum și crăpături pe o ușă groasă de sticlă și urme negre pe sol, la baza ușii, probabil cauzate de explozie.

Anchetatorii au examinat locul faptei peste noapte, în timp ce echipe cu câini, drone și elicoptere au fost desfășurate pentru a căuta 'unul sau mai mulți potențiali autori', a precizat poliția din Oslo într-un comunicat.

Incidentul a fost descris ca fiind 'inacceptabil' într-un comunicat al ministrului norvegian de externe, Espen Barth Eide, care a indicat că este în contact cu ministrul justiției, Astri Aas-Hansen, și cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Eric Meyer.

'Cazul este în prezent investigat de poliție și de serviciile norvegiene de securitate internă (PST)', a adăugat ministrul.

Nivelul de amenințare în Norvegia rămâne la trei pe o scară de cinci din noiembrie 2024, a declarat purtătorul de cuvânt al PST, Martin Bernsen, pentru AFP.

El a refuzat să spună dacă au fost făcute amenințări împotriva intereselor americane din Norvegia înainte de explozie.

Ambasadele SUA din Orientul Mijlociu au fost plasate în alertă maximă din cauza ofensivei lansate împreună cu Israelul împotriva Iranului pe 28 februarie. Mai multe dintre ele au fost ținta atacurilor din partea Teheranului.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 2466

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 27-09-2026 15:46

Marea Britanie: Incidentul de lângă baza utilizată de US Air Force, anchetat de poliția antiteroristă

Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra 'incidentului major' survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP. Geniști 'inspect

Politic Ex 27-09-2026 14:48

Spania: Pedro Sanchez dă asigurări că lucrează 'neobosit' pentru a rezolva criza locuințelor

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a asigurat-o duminică pe Maricarmen Abascal, o femeie în vârstă de 80 de ani evacuată din casă și devenită un simbol al crizei locuințelor din Spania, că guvernul său lucrează 'neobosit' pentru a prezenta un proiect de lege care protejează chiriașii, la următoarea ședință de cabinet, care va avea loc marți, rel

Politic Ex 27-09-2026 12:38

Migrație: Berlinul vrea o forță de intervenție rapidă în cadrul Frontex

Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP. Europa trebuie să stabilească un 'nou

Politic Ex 27-09-2026 12:13

Trezoreria SUA susține că a avut succes în campania sa de izolare a Iranului

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat sâmbătă că a trimis emisari în întreaga lume pentru a cere măsuri de izolare economică a Iranului, salutând o serie de restricții care vizează bănci și companii aeriene, relatează AFP. 'La inițiativa mea, au fost trimise echipe în întreaga lume pentru

Politic Ex 27-09-2026 11:19

Rusia și Putin reprezintă 'cea mai mare amenințare' la adresa securității Regatului Unit (ministrul apărării)

Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a calificat Rusia și pe președintele Vladimir Putin drept cea mai mare amenințare la adresa securității țării, avertizând totodată că Regatul Unit se confruntă cu 'cel mai mare risc de război' din timpul vieții sale, relatează PA Media și dpa. Streeting a precizat că această amenința

Politic Ex 27-09-2026 11:13

Marea Britanie: Incident major la baza aeriană Fairford, utilizată de forțele americane (poliție)

Poliția britanică a anunțat duminică arestarea mai multor bărbați suspectați de încălcarea legislației privind explozibilii, iar armata a inspectat mai multe vehicule după ce măsurile de securitate au fost intensificate la o bază aeriană britanică utilizată de forțele aeriene americane în sud-vestul Angliei, informează Reuters. Guv

Politic Ex 26-09-2026 22:00

Ungaria va taxa de la anul marile averi în condiții mai stricte decât cele plănuite inițial (premierul Magyar)

Ungaria va taxa marile averi începând cu 1 ianuarie 2027, în condiții mai stricte decât cele promise inițial de guvern, a declarat sâmbătă premierul Peter Magyar la Szolnok (centru-estul Ungariei), transmite MTI. Vorbind în cadrul celei de-a treia etape a turneului său național, premierul ungar a precizat că

Politic Ex 26-09-2026 20:10

VIDEO Rusia acuză Europa că face 'totul' pentru a zădărnici planurile de pace în Ucraina

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă Europa că se opune în mod sistematic planurilor de pace pentru Ucraina - o poziție care, în opinia sa, contravine celei a Statelor Unite, a consemnat AFP. 'Europa face tot ce îi stă în putință pentru a zădărnici negocierile de pace dorite de administra

Politic Ex 26-09-2026 19:35

Trump prezice că SUA și Cuba vor ajunge la un acord

Președintele american Donald Trump a anticipat sâmbătă că SUA și Cuba vor ajunge la un acord și a precizat că nu consideră necesară o intervenție militară, relatează Reuters. 'Aș spune că noi și Cuba vom ajunge la o înțelegere. Nu cred că vom avea nevoie de armată', le-a declarat Trump jurnaliștilor la Casa Albă.

Politic Ex 26-09-2026 18:55

VIDEO Ministrul de externe rus s-a întâlnit cu omologul său german la ONU

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit sâmbătă, la sediul ONU, cu omologul său german, Johann Wadephul, fiind prima astfel de întrevedere de la începutul invaziei ruse în Ucraina din 2022, au transmis agențiile internaționale de presă. Întâlnirea a avut loc pe fondul unor tensiuni

Politic Ex 26-09-2026 18:10

Trump spune că nu vrea 'integrare' cu China în privința inteligenței artificiale

Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că, în ciuda unei 'discuții importante' avute în această săptămână cu președintele chinez Xi Jinping pe tema inteligenței artificiale (AI), SUA nu ar trebui să-și unească eforturile cu China în acest domeniu, relatează Reuters. 'Am avut o discuție im

Politic Ex 26-09-2026 15:45

Ceuta: Mii de oameni protestează împotriva guvernului de la Madrid

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Madrid pentru a protesta față de modul în care a gestionat guvernul spaniol recentul aflux de migranți în exclava spaniolă Ceuta, acuzându-l că nu a reușit să protejeze frontierele țării și cerând organizarea de alegeri legislative anticipate, relatează AFP. Manifestanții, mulț

Politic Ex 26-09-2026 14:53

Serbia speră să obțină o nouă prelungire a acordului de gaze cu Rusia

Serbia speră să obțină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă președintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce Belgradul încearcă să ajungă la un acord pe termen mai lung, relatează France Presse. Serbia este puternic dependentă de gazul rusesc, dar

Politic Ex 26-09-2026 14:01

BTA/ Campania pentru alegerile prezidențiale din Bulgaria a început oficial

Campania pentru alegerea celui de-al șaptelea președinte al Bulgariei a început oficial la miezul nopții de 25 septembrie și se încheie cu 24 de ore înainte de începerea votării, pe 25 octombrie 2026. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat 27 de perechi de candidați pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte.

Politic Ex 26-09-2026 13:26

Iranul așteaptă răspunsul SUA după un articol WSJ potrivit căruia Trump ar fi respins planul de pace

Iranul așteaptă sâmbătă un răspuns oficial din partea Statelor Unite la propunerea sa de redeschidere a strâmtorii Ormuz și de încetare a luptelor din Orientul Mijlociu, după ce Wall Street Journal a relatat că președintele american Donald Trump ar fi respins planul, citând oficiali americani care au vorbit sub protecția anonimatului, relateaz