logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Următoarea sesiune plenară a Parlamentului European se desfășoară în contextul escaladării crizei din Orientul Mijlociu

Image

Eurodeputații se reunesc de luni în sesiunea plenară din martie, cu o agendă axată pe teme comunitare majore - de la criza locuințelor și pregătirea reuniunii Consiliului European din 19-20 martie până la voturile privind numirea viitorului procuror-șef european și a președintelui Autorității Bancare Europene.

Deși publicată pe site-ul Parlamentului European, ordinea de zi poate suferi actualizări pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu. Astfel, este de așteptat să fie inclusă și o dezbatere privind situația volatilă creată după atacurile israeliano-americane asupra Iranului și riposta Teheranului împotriva Israelului și a statelor din Golf care găzduiesc baze militare americane.

Eurodeputații vor dezbate marți dimineață raportul ''Criza locuințelor în Uniunea Europeană, cu scopul de a propune soluții pentru locuințe decente, sustenabile și la prețuri accesibile'', elaborat de eurodeputatul spaniol Borja Gimenez Larraz (grupul Partidului Popular European).

La sesiunea plenară a PE din 9-12 februarie, Comisia specială pentru locuințe a Parlamentului European (HOUS) a adoptat recomandările sale finale privind criza din blocul comunitar, propunând soluții pentru locuințe decente, sustenabile și cu preț acceptabil.

În raport, HOUS subliniat că milioane de europeni se confruntă cu condiții precare de viață din cauza crizei locuințelor și solicită legislație europeană care să abordeze viabilitatea și costul construirii de noi locuințe. Pentru a asigura locuințe decente, eurodeputații vor fonduri rezervate din alocarea prevăzută de planul Comisiei pentru locuințe la prețuri accesibile pentru ameliorarea eficienței energetice a clădirilor și pentru combaterea sărăciei energetice.

Toate locuințele noi ar trebui să respecte standardele de calitate privind izolarea, eficiența energetică și calitatea aerului, susțin eurodeputații. În vederea ameliorării condițiilor de viață în orașele supraaglomerate, eurodeputații vor ca următoarea lege privind închirierile pe termen scurt să ajungă la un echilibru între facilitarea turismului și menținerea locuințelor la prețuri accesibile, pentru a se asigura că proliferarea închirierilor pe termen scurt nu afectează gradul de accesibilitate a locuințelor în orașe.

Raportul comisiei HOUS cere mai multe investiții ale UE în locuințe, coordonând fondurile existente și realocând resurse din Fondul de redresare și reziliență pentru a sprijini construcția și renovarea de locuințe sociale și la prețuri accesibile.

Eurodeputații vor ca viitoarea strategie a UE pentru construcția de locuințe să pună accent pe condiții mai bune pentru muncitorii calificați, prin instruire și salarii corecte. Ei susțin, de asemenea, creșterea mobilității lucrătorilor în UE, inclusiv prin recunoașterea mai rapidă a calificărilor profesionale și, dacă este nevoie, prin atragerea de muncitori calificați din afara Uniunii.

Tot marți, membrii Parlamentului European vor supune la vot numirea lui Andres Ritter pentru funcția de procuror-șef european (șef al Biroului Procurorului Public European, EPPO), după ce în 23 februarie Comisia pentru libertăți civile a PE (LIBE) au aprobat această desemnare, cu 52 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă și 6 abțineri.

La 3 decembrie 2025, patru candidați selectați pentru acest post s-au prezentat într-o sesiune de întrebări și răspunsuri cu deputații europeni. După audiere, deputații europeni și-au votat preferații, iar Ritter s-a detașat drept candidatul preferat, cu 46 de voturi. Ceilalți candidați au fost Stefano Castellani (11 voturi), Emilio Jesus Sanchez Ulled (șapte voturi) și Ingrid Maschl-Clausen (patru voturi).

Procurorul-șef european este numit de comun acord între Parlament și Consiliu. Ambele instituții și-au exprimat preliminar preferința pentru Ritter.

Creat în 2021, Parchetul European (EPPO) este o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene, cum ar fi fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro. Fiecare stat participant are un procuror european în cadrul Colegiului EPPO la Luxemburg, care este prezidat de procurorul-șef european, funcție deținută în prezent de procuroarea română Laura Codruța Kovesi, numită în octombrie 2019 și al cărei mandat se va încheia pe 31 octombrie 2026.

Raportul ''Acord-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană'', redactat de eurodeputatul german Sven Simon (grupul PPE), va fi supus marți la vot în plenul PE.

Eurodeputații vor participa miercuri, 11 martie, la o dezbatere despre pregătirea reuniunii Consiliului European din 19-20 martie și vor asista la un discurs prezentat de premierul Armeniei, Nikol Pașinian.

După dezbateri, ei vor supune la vot, printre altele, raportul elaborat de eurodeputatul german Tobias Cremer (grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, S&D) și intitulat ''Recomandare privind o cooperare consolidată UE-Canada având în vedere contextul geopolitic actual, inclusiv amenințările la adresa stabilității economice și a suveranității Canadei''.

În ultima zi a sesiunii plenare, PE va dezbate un raport elaborat de Bogdan Rzonca (grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, ECR) privind activitatea Ombudsmanului European în 2024, funcție deținută în prezent de Teresa Anjinho.

Ombudsmanul European promovează buna administrare și investighează plângerile cetățenilor cu privire la acțiunile instituțiilor și organismelor UE - Parlamentul European, Consiliul UE, Comisia Europeană și toate agențiile UE.

În general, Ombudsmanul întreprinde anchete în urma plângerilor care îi sunt adresate, dar poate deschide anchete și din proprie inițiativă și este în măsură să analizeze probleme sistemice mai ample din cadrul instituțiilor. Ombudsmanul European, ce are biroul la Strasbourg, își exercită funcția pentru o perioadă de cinci ani, ce poate fi reînnoită. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Citeşte şi:

* VIDEO LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a cincea 

Afisari: 374

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 05-11-2026 10:03

Franța: Primele incidente la Paris în ziua grevei generale

Ziua de grevă generală convocată în Franța joi pentru a protesta împotriva scumpirii vieții și a degradării serviciilor publice a dus la producerea câtorva incidente încă de la primele ore ale dimineții în Paris, unde au avut loc ciocniri între manifestanți și forțele de ordine, informează EFE. Încă &i

Politic Ex 05-11-2026 10:01

Alegeri SUA/ Administrația Trump susține că deportările vor continua în pofida înfrângerii electorale a republicanilor

Secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite, Markwayne Mullin, a dat asigurări miercuri că deportările migranților vor continua, la o zi după înfrângerea categorică a Partidului Republican, care a suferit pierderi importante la alegerile de la jumătatea mandatului, informează joi EFE. 'Deportările vor continua',

Politic Ex 05-11-2026 09:59

Alegeri SUA/Zelenski speră că rezultatul scrutinului din SUA va genera mai mult sprijin pentru #Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat miercuri speranța că rezultatele pozitive obținute de Partidul Democrat în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA vor genera un ajutor suplimentar pentru Ucraina, țară aflată de peste patru ani și jumătate în război cu Rusia, transmite Reuters. Zelenski a declarat pentru

Politic Ex 05-11-2026 09:16

Google va dezactiva implicit instrumentele sale de inteligență artificială pentru elevi

Google a anunțat săptămâna aceasta că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi asistentul său bazat pe inteligență artificială, Gemini, o schimbare de direcție care vine după mai multe luni de critici din partea părinților, a școlilor și a oficialilor aleși, transmite AFP; primarul din New York, Zohran Mamdani, a acuzat Google că 'încearcă

Politic Ex 05-11-2026 09:00

#Ucraina: Volodimir Zelenski discută cu emisari americani înainte de convorbirile cu Rusia

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri seara că a discutat cu emisarii americani după înfrângerea suferită de Partidul Republican al lui Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului și înaintea mai multor întâlniri cu privire la conflictul din Ucraina, începând cu o reuniune joi la Casa A

Politic Ex 05-11-2026 08:53

Germania: Vicepremierul landului Bavaria, Hubert Aiwanger, a fost găsit mort într-un hotel din Berlin

Vicepremierul landului german Bavaria, Hubert Aiwanger, a fost găsit mort în camera unui hotel din Berlin, au anunțat miercuri noaptea procurorii germani, citați de AFP, Reuters și dpa. Aiwanger, care era și ministru al economiei în executivul bavarez, a fost descoperit în camera sa de la hotelul Neuer Fritz miercuri seară. C

Politic Ex 04-11-2026 21:48

SUA impun sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legături cu Iranul

Departamentul Trezoreriei SUA a impus miercuri noi sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legăturile lor cu Iranul, avertizând că va continua să ia măsuri împotriva oricui sprijină regimul de la Teheran, relatează Reuters. Sancțiunile fac parte din 'Operațiunea Economic Outcast' a adm

Politic Ex 04-11-2026 21:25

Alegeri SUA: Trump afirmă că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP. Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a P

Politic Ex 04-11-2026 20:57

Alegeri SUA/Trump afirmă că războiul din Iran a meritat, deși acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deși a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters. 'A trebuit să

Politic Ex 04-11-2026 20:32

Alegeri SUA: Merz se declară sceptic că Trump își va schimba modul de a guverna după alegeri

Cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat miercuri sceptic că președintele american Donald Trump își va schimba modul de a guverna după alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, în timp ce ministrul de externe german Johann Wadepul s-a declarat mai optimist, afirmând că speră că vor fi înregistrate progrese în Orientul Mijlociu și

Politic Ex 04-11-2026 19:58

SUA: Liderul democraților din Senat susține că războiul din Iran 'trebuie să se încheie'

Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP. 'Poporul american nu știe pentru ce ne luptăm în Iran. El (Donald Trump - n.r.) nu a clarificat niciodată lucrurile. Își schimbă părerea de la zi la zi, c

Politic Ex 04-11-2026 19:54

Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă

Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP. 'Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru', a scri

Politic Ex 04-11-2026 19:53

Extinderea UE, Ucraina și prețuri accesibile la energie, pe agenda summitului V4 din Slovacia

Extinderea Uniunii Europene, securitatea Ucrainei și a Europei și prețuri accesibile la energie figurează pe agenda summitului șefilor de stat din grupul de la Vișegrad (V4 - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria), ce are loc miercuri și joi la Trencin, în Slovacia, informează agențiile TASR și MTI. Summitul este menit să dea un nou impuls

Politic Ex 04-11-2026 18:51

Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo

Politic Ex 04-11-2026 18:32

Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor

Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.