logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O întâlnire cu Zelenski despre conducta Drujba trebuie precedată de o întâlnire cu președinta CE, spune premierul slovac

Image

Prim-ministrul slovac Robert Fico este interesat să-l întâlnească pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a discuta despre oprirea aprovizionării cu petrol prin conducta Drujba, dar o întâlnire cu liderul ucrainean trebuie precedată de una cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează miercuri agenția TASR.

Fico urmează să călătorească la Paris marți, 10 martie, pentru un forum nuclear și, potrivit premierului slovac, se va încerca apoi să se organizeze o întâlnire cu șefa Comisiei Europene în Franța.

''Cred că această întâlnire va avea loc foarte curând, deoarece trebuie să începem să ne coordonăm. Vreau să coordonez procedurile cu Comisia Europeană, trebuie să exercităm presiuni asupra președintelui Zelenski pentru a permite o inspecție la locul respectiv. Mai presus de toate, trebuie să exercităm presiuni suplimentare asupra lui pentru a permite petrolului să tranziteze teritoriul său'', a spus Fico după ședința de cabinet de miercuri.

Potrivit prim-ministrului slovac, trebuie examinate măsuri suplimentare ce pot fi luate în răspuns la afectarea intereselor Slovaciei prin suspendarea aprovizionării cu petrol din Ucraina.

Fico a explicat și că petrolul în cauză nu este petrol rusesc. ''Petrolul este achiziționat de compania Slovnaft și MOL la granița dintre Belarus și Ucraina. Aceasta înseamnă că Ucraina transportă nu petrol rusesc, ci petrol al unui stat membru al Uniunii Europene'', a afirmat el.

Șeful guvernului slovac a reiterat că nu are încredere în Zelenski în ce privește presupusele daune aduse conductei Drujba pe teritoriul ucrainean.

''Am imagini din satelit, nu vi le pot arăta integral deoarece sunt supuse unui embargou în materie de divulgarea informațiilor. Din imaginile pe care le am, s-a confirmat în mod absolut că nimic nu este deteriorat acolo într-o asemenea măsură încât să împiedice Ucraina să livreze petrol Slovaciei și Ungariei'', a insistat Fico.

În opinia sa, cu excepția unui mic rezervor de stocare, traseul principal al conductei Drujba nu este deteriorat.

Din 27 ianuarie tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost oprit în Ucraina, în urma a ceea ce această țară afirmă că a fost un atac cu drone al Rusiei, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că reparațiile necesită timp. Premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac Robert Fico susțin de partea lor că Ucraina menține blocată conducta într-o acțiune de șantaj politic împotriva Budapestei, întrucât Orban refuză să o susțină în războiul cu Rusia și se împotrivește unei aderări viitoare a Ucrainei la UE. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 519

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 27-09-2026 12:38

Migrație: Berlinul vrea o forță de intervenție rapidă în cadrul Frontex

Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP. Europa trebuie să stabilească un 'nou

Politic Ex 27-09-2026 12:13

Trezoreria SUA susține că a avut succes în campania sa de izolare a Iranului

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat sâmbătă că a trimis emisari în întreaga lume pentru a cere măsuri de izolare economică a Iranului, salutând o serie de restricții care vizează bănci și companii aeriene, relatează AFP. 'La inițiativa mea, au fost trimise echipe în întreaga lume pentru

Politic Ex 27-09-2026 11:19

Rusia și Putin reprezintă 'cea mai mare amenințare' la adresa securității Regatului Unit (ministrul apărării)

Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a calificat Rusia și pe președintele Vladimir Putin drept cea mai mare amenințare la adresa securității țării, avertizând totodată că Regatul Unit se confruntă cu 'cel mai mare risc de război' din timpul vieții sale, relatează PA Media și dpa. Streeting a precizat că această amenința

Politic Ex 27-09-2026 11:13

Marea Britanie: Incident major la baza aeriană Fairford, utilizată de forțele americane (poliție)

Poliția britanică a anunțat duminică arestarea mai multor bărbați suspectați de încălcarea legislației privind explozibilii, iar armata a inspectat mai multe vehicule după ce măsurile de securitate au fost intensificate la o bază aeriană britanică utilizată de forțele aeriene americane în sud-vestul Angliei, informează Reuters. Guv

Politic Ex 26-09-2026 22:00

Ungaria va taxa de la anul marile averi în condiții mai stricte decât cele plănuite inițial (premierul Magyar)

Ungaria va taxa marile averi începând cu 1 ianuarie 2027, în condiții mai stricte decât cele promise inițial de guvern, a declarat sâmbătă premierul Peter Magyar la Szolnok (centru-estul Ungariei), transmite MTI. Vorbind în cadrul celei de-a treia etape a turneului său național, premierul ungar a precizat că

Politic Ex 26-09-2026 20:10

VIDEO Rusia acuză Europa că face 'totul' pentru a zădărnici planurile de pace în Ucraina

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă Europa că se opune în mod sistematic planurilor de pace pentru Ucraina - o poziție care, în opinia sa, contravine celei a Statelor Unite, a consemnat AFP. 'Europa face tot ce îi stă în putință pentru a zădărnici negocierile de pace dorite de administra

Politic Ex 26-09-2026 19:35

Trump prezice că SUA și Cuba vor ajunge la un acord

Președintele american Donald Trump a anticipat sâmbătă că SUA și Cuba vor ajunge la un acord și a precizat că nu consideră necesară o intervenție militară, relatează Reuters. 'Aș spune că noi și Cuba vom ajunge la o înțelegere. Nu cred că vom avea nevoie de armată', le-a declarat Trump jurnaliștilor la Casa Albă.

Politic Ex 26-09-2026 18:55

VIDEO Ministrul de externe rus s-a întâlnit cu omologul său german la ONU

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit sâmbătă, la sediul ONU, cu omologul său german, Johann Wadephul, fiind prima astfel de întrevedere de la începutul invaziei ruse în Ucraina din 2022, au transmis agențiile internaționale de presă. Întâlnirea a avut loc pe fondul unor tensiuni

Politic Ex 26-09-2026 18:10

Trump spune că nu vrea 'integrare' cu China în privința inteligenței artificiale

Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că, în ciuda unei 'discuții importante' avute în această săptămână cu președintele chinez Xi Jinping pe tema inteligenței artificiale (AI), SUA nu ar trebui să-și unească eforturile cu China în acest domeniu, relatează Reuters. 'Am avut o discuție im

Politic Ex 26-09-2026 15:45

Ceuta: Mii de oameni protestează împotriva guvernului de la Madrid

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Madrid pentru a protesta față de modul în care a gestionat guvernul spaniol recentul aflux de migranți în exclava spaniolă Ceuta, acuzându-l că nu a reușit să protejeze frontierele țării și cerând organizarea de alegeri legislative anticipate, relatează AFP. Manifestanții, mulț

Politic Ex 26-09-2026 14:53

Serbia speră să obțină o nouă prelungire a acordului de gaze cu Rusia

Serbia speră să obțină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă președintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce Belgradul încearcă să ajungă la un acord pe termen mai lung, relatează France Presse. Serbia este puternic dependentă de gazul rusesc, dar

Politic Ex 26-09-2026 14:01

BTA/ Campania pentru alegerile prezidențiale din Bulgaria a început oficial

Campania pentru alegerea celui de-al șaptelea președinte al Bulgariei a început oficial la miezul nopții de 25 septembrie și se încheie cu 24 de ore înainte de începerea votării, pe 25 octombrie 2026. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat 27 de perechi de candidați pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte.

Politic Ex 26-09-2026 13:26

Iranul așteaptă răspunsul SUA după un articol WSJ potrivit căruia Trump ar fi respins planul de pace

Iranul așteaptă sâmbătă un răspuns oficial din partea Statelor Unite la propunerea sa de redeschidere a strâmtorii Ormuz și de încetare a luptelor din Orientul Mijlociu, după ce Wall Street Journal a relatat că președintele american Donald Trump ar fi respins planul, citând oficiali americani care au vorbit sub protecția anonimatului, relateaz

Politic Ex 26-09-2026 11:53

Președintele Braziliei anunță o măsură de interzicere a pariurilor sportive și a cazinourilor online, cu nouă zile înaintea alegerilor

Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunțat vineri o măsură de interzicere a pariurilor sportive și a cazinourilor online, cu nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale și legislative, relatează EFE. Lula, însoțit de mai mulți membri ai guvernului, a făcut anunțul la Sao Paulo, unde a prezentat interdicția pentru

Politic Ex 26-09-2026 10:41

CNN, exclus de la deplasarea lui Donald Trump de sâmbătă în Tennessee

Jurnaliștii CNN care îl însoțesc pe președintele american Donald Trump au fost excluși de la deplasarea acestuia programată sâmbătă în Tennessee, într-o nouă escaladare a disputei dintre Casa Albă și marile instituții de presă americane, relatează France Presse și dpa. CNN urma să fie reprezentantul televiziunilor