Turcia nu vede semne că regimul iranian ar putea să cadă în urma bombardamentelor americano-israeliene
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat marți că, cel puțin deocamdată, nu există semne ale unei situații interne în Iran care să conducă la căderea regimului și a avertizat asupra riscului extinderii războiului declanșat de Israel și SUA, în timp ce Turcia desfășoară contacte cu toate părțile pentru revenirea la negocieri, relatează agențiile EFE și Reuters.
'Nu pare să existe un nivel de proteste din care să poată rezulta o schimbare de regim', a remarcat Fidan la o întâlnire cu presa turcă, referindu-se la obiectivul urmărit de președintele american Donald Trump prin declanșarea atacurilor aeriene în comun cu Israelul, acela de a înlocui actuala putere de la Teheran cu una favorabilă Washingtonului.
Ministrul turc a avertizat totodată că 'evenimentele ar putea pune în pericol atât viitorul regiunii noastre, cât și stabilitatea globală' și că atacurile iraniene împotriva bazelor americane din țările arabe din regiune cresc posibilitatea escaladării.
Șeful diplomației turce a semnalat de asemenea strâmtoarea Ormuz ca punct critic, întrucât potențiala sa închidere ar provoca creșterea semnificativă a prețurilor energiei pe plan global, situație care în opinia sa ar putea împinge Washingtonul să caute 'un fel de rezultat' pe termen scurt.
Ministrul turc de externe a insistat că prioritatea Turciei este încetarea cât mai curând posibil a atacurilor reciproce și redeschiderea canalelor diplomatice, asigurând că atât el, cât și președintele turc Recep Tayyip Erdogan au contacte în această direcție.
Cât despre impactul regional al războiului declanșat prin atacurile aeriene americano-israeliene asupra Iranului, care a ripostat cu atacuri asupra Israelului și a bazelor americane din regiune, ministrul turc a menționat că, în afara 'unor mișcări' ale grupării șiite libaneze Hezbollah, până în prezent nu s-a observat nicio mobilizare semnificativă a aliaților Iranului.
El s-a declarat de acord cu ideea că, dincolo de neutralizarea programelor nuclear și de rachete balistice ale Iranului, obiectivul SUA și al Israelului este de asemenea schimbarea regimului de la Teheran.
În același timp, a mai remarcat ministrul turc, Iranul încearcă să 'creeze costuri' pentru SUA și aliații acesteia, de exemplu prin atacarea unor obiective energetice în Golf, dar a adăugat că rămâne de văzut cât timp va putea susține Iranul această strategie și s-a arătat sceptic că ea va da rezultatele dorite de Teheran. 'Prin bombardarea acestor locuri, Iranul le spune (țărilor de Golf) că trebuie să facă presiuni asupra SUA să oprească războiul, dar se pare că asta nu se va întâmpla', crede șeful diplomației turce.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat luni atacurile aeriene lansate de SUA și Israel asupra Iranului, considerându-le o 'încălcare clară' a dreptului internațional, adăugând că Turcia împărtășește durerea poporului iranian în contextul războiului care se extinde și despre care a spus că a fost provocat de Israel.
'Nimeni nu poate gestiona povara incertitudinilor economice și geopolitice pe care o astfel de perioadă le va provoca. De aceea acest incendiu trebuie stins, înainte să crească și mai mult', a avertizat Erdogan.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
VIDEO LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a patra
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA: În Alaska, senatorul republican în cursă denunță o 'înșelătorie electorală' a democraților
Cu câteva ore înainte de închiderea urnelor în alegerile americane de la jumătatea mandatului, senatorul american de Alaska Dan Sullivan i-a acuzat marți pe democrați că trișează electoral, după ce au convins să intre în cursă un candidat care poartă chiar numele său, relatează AFP. 'Suntem martorii celui mai
Coreea de Nord promite să riposteze mai puternic la ostilitatea SUA (presa oficială)
Coreea de Nord a avertizat SUA că va riposta mai ferm la ceea ce sora influentă a liderului Kim Jong Un a calificat drept 'politica ostilă invariabilă' a Washingtonului față de Phenian, a relatat miercuri agenția de presă oficială KCNA. 'În realitatea actuală, unde sunt stabilite noi recorduri în aplicarea politicii ost
Alegeri SUA: Vedetele s-au implicat în susținerea candidaților, ori au îndemnat la vot
Vedetele americane au fost prezente în peisajul electoral din SUA cu prilejul alegerilor de la jumătatea mandatului, fie îndemnând explicit la susținerea unui candidat, fie promovând pur și simplu prezența vot, relatează marți dpa. Legenda rock Bruce Springsteen l-a susținut pe candidatul democrat la Senat din Michigan
SUA: Un bărbat din Oklahoma City, inculpat pentru trimiterea a sute de scrisori de amenințare înainte de alegeri
Un bărbat din Oklahoma City a fost inculpat pentru trimiterea a sute de scrisori de amenințare care conțineau o pudră albă unor oficiali electorali locali, aleși locali, institute de sondare a opiniei publice și organizații media înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează Reuters. Robin Martin a fost pus sub acuzare de tr
Alegeri SUA: Astronauții americani au votat în spațiu
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa. 'Da, poți să votezi și în spațiu! Toți cei trei membri de echipaj americani au avut privilegiul de a vota pe stația spațială', a postat pe platforma X
VIDEO Accident feroviar în Spania: Ministrul Transporturilor și-a anunțat demisia
Ministrul spaniol al Transporturilor Oscar Puente și-a anunțat marți demisia, la aproape o săptămână după catastrofa feroviară soldată cu moartea a cel puțin 69 de persoane, al doilea accident grav din rețeaua de căi ferate spaniolă din acest an, relatează AFP și Reuters. 'Voiam să vă anunț că renunț nu numai funcția de ministru al T
Alegeri în SUA: Vremea nefavorabilă complică procesul de votare în mai multe state
Furtunile și ploaia au dus la condiții dificile de votare în alegerile americane de la jumătatea mandatului, cel puțin în unele state americane, relatează marți dpa. În Florida, 23 de birouri de vot au fost mutate într-un interval scurt de timp din cauza riscului de inundații. 'Pentru siguranța și sec
SUA: Construcția arcului de triumf al lui Donald Trump nu se va încheia până la finalul mandatului său
Departamentul Justiției (DoJ) din SUA a anunțat marți că arcul de triumf de 250 de picioare înălțime (76 metri) dorit de președintele Donald Trump la Washington nu va fi finalizat până la sfârșitul celui de al doilea mandat al său, relatează Reuters. Proiectul arcului de triumf, care urmează a fi aprobat joi, se confruntă cu
Alegeri în SUA: Ce spun alegătorii americani despre mizele scrutinului
De la New York în Georgia și din Texas până în Florida, alegătorii americani participă marți la un scrutin de la jumătatea mandatului crucial, în care democrații ar putea învinge în fața republicanilor președintelui Donald Trump, relatează AFP. Un val albastru? Este 'evide
#Ucraina: Fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Zelenski, Iulia Mendel, acuzată oficial de trădare
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Parchetul ucrainean au anunțat marți că fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Volodimir Zelenski, Iulia Mendel, care trăiește în prezent în străinătate și l-a acuzat pe șeful statului de corupție și de lipsa voinței de a încheia războiul cu Rusia, este acum oficial suspectă de infracțiunea de t
Alegeri în SUA: Rezultatele vor fi mai bune decât se anticipează pentru republicani, afirmă Trump
Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți de la jumătatea mandatului, relatează dpa. 'Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți', a spus Trump în interviul pentru Fox News.
Trump confirmă că SUA au lansat noi atacuri asupra Iranului
Președintele american Donald Trump a confirmat că armata SUA a lansat noi atacuri asupra Iranului marți dimineață, iar ținta a fost un sistem de apărare antiaeriană construit recent, relatează dpa și AFP. 'Au construit (iranienii) o infrastructură antiaeriană. Le-a luat cam două luni. Am urmărit cum a fost construită. Imediat ce a fost terminată, am lovit-
Alegeri în SUA: Problemă cu mașinile de vot într-un comitat disputat din apropiere de New York
Mașinile de vot nu au putut scana buletinele, marți, într-un comitat din apropierea orașului New York, unde este disputat un mandat din Congresul SUA, au anunțat autoritățile locale, dând asigurări că voturile vor fi numărate în continuare, relatează AFP. 'Colegiul Electoral al comitatului Westchester a fost informat de o problemă cu bule
Suedia: Prim-ministrul conservator în exercițiu, Ulf Kristersson, va încerca să formeze un nou guvern
Prim-ministrul conservator în exercițiu al Suediei, Ulf Kristersson, a acceptat marți să încerce să formeze un nou guvern, sperând să depășească impasul actual, la mai mult de șapte săptămâni de la alegerile parlamentare, relatează AFP. Președintele Parlamentului, Andreas Norlen, i-a acordat lui Ulf Kristersson, care conduce un guvern i
Merz afirmă că Rusia nu pare dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu #Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Moscova nu pare încă dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu Ucraina, înaintea unei noi runde de discuții între Rusia, Ucraina și Statele Unite care va avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, relatează AFP și Reuters. 'Este important ca Rusia














