Iran: 180 de morți în atacul de sâmbătă asupra unei școli (Ministerul Sănătății); cel puțin 20 de morți în cursul nopții
Ministerul Sănătății iranian a anunțat luni un nou bilanț, de 180 de morți, al atacului asupra unei școli din Minab, în timpul campaniei de bombardamente lansate sâmbătă de Israel și Statele Unite, transmite EFE.
Sâmbătă, ambasadorul iranian la ONU, Amir-Saeid Iravani, a declarat, în fața Consiliului de Securitate al ONU convocat de urgență, că peste 100 de copii au fost uciși în atacul împotriva școlii de fete.
Ministerul Sănătății iranian a anunțat luni, prin purtătorul de cuvânt Hossein Kermanpour, că spitalul Gandhi din Teheran a fost avariat într-un atac similar duminică noaptea și că echipele medicale și de urgență au început evacuarea pacienților și a personalului.
Pe de altă parte, cel puțin 20 de persoane au fost ucise luni și mai multe locuințe distruse într-un atac israeliano-american asupra pieței centrale Nilufar din Teheran, potrivit agenției de știri Mehr, preluată de EFE.
Mass-media iraniene nu au informat despre nicio posibilă țintă în zonă, unde se află însă o secție de poliție. Postul SNN a arătat imagini cu persoane rănite, inclusiv copii, printre dărâmăturile clădirilor prăbușite.
Numărul victimelor iraniene în războiul început de Israel și Statele Unite nu este cunoscut. Ultimul bilanț oficial, de 200 de morți, a fost anunțat sâmbătă, notează EFE.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
LIVE UPDATE Conflictul din Orientul Mijlociu continuă şi se extinde
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA250/Administrația Trump minimalizează o defilare a militanților pentru supremația albilor
Secretarul pentru afaceri interne din administrația Trump, Doug Burgum, a relativizat duminică defilarea a câtorva sute de militanți pentru supremația albilor, desfășurată la Washington, cu ocazia celebrării a 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență, el subliniind importanța libertății de exprimare în democrația americană, transmite France P
Emmanuel Macron este așteptat la Damasc, potrivit președinției siriene
Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat în Siria, a anunțat duminică președinția siriană, fără a preciza data vizitei sale, care va fi prima a unui lider dintr-o putere occidentală de la sosirea la putere, la finalul lui 2024, a președintelui Ahmed al-Sharaa, transmit AFP și Reuters. De asemenea, aceasta va fi prima vizită a u
Israelul a desemnat oficial o ambasadoare în Slovenia
Ministerul de Externe israelian a oficializat duminică desemnarea unei ambasadoare în Slovenia, la o lună după anunțul privind deschiderea primei sale ambasade în această țară, care s-a dotat recent cu un guvern conservator, transmite AFP. ''Guvernul israelian a aprobat cu unanimitate, duminică, propunerea ministrului aface
Rusia a doborât 71 de drone ucrainene, iar Kievul 112 drone rusești
Apărarea antiaeriană a Rusiei a doborât în cursul nopții de sâmbătă spre duminică 71 de drone ucrainene deasupra a trei regiuni rusești și a peninsulei Crimeea, anexată în 2014, informează EFE. 'În timpul nopții, între orele 20:00 pe 4 iulie și 07:00 pe 5 iulie, sistemele de apărare active au distrus 71
Conferința partidului Alternativa pentru Germania (AfD) continuă la Erfurt
Conferința partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), cel mai mare partid de opoziție din Germania, a continuat duminică în orașul Erfurt din estul țării cu videoclipuri despre viitoarele alegeri care vor avea loc în septembrie în landurile estice Saxonia-Anhalt, Mecklenburg-Pomerania Occidentală și în orașul-land Berlin,
Turcia: Poliția a arestat zeci de activiști și politicieni critici la adresa NATO
Poliția turcă a arestat duminică zeci de activiști ai partidelor de opoziție și ai organizațiilor de stânga critice la adresa NATO, în contextul măsurilor stricte de securitate adoptate de autorități înainte de summitul Alianței Nord-Atlantice care va începe marți la Ankara, informează EFE. Potrivit ziarului Cumhuriyet,
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat lansarea unei rachete de croazieră de pe o navă de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat lansarea unei rachete de croazieră de pe nava de război Kang Kon, avariată în timpul unei lansări eșuate anul trecut, a afirmat duminică agenția de stat KCNA, în contextul planurilor autorităților de a dota marina cu armament nuclear, transmite EFE. Testele au avut loc vineri și au incl
SUA: Cel puțin opt persoane, inclusiv patru copii, au fost împușcate în Coney Island (ABC News)
Cel puțin opt persoane, între care patru copii, au fost împușcate în seara zilei de 4 Iulie în Coney Island din Brooklyn, New York, a relatat ABC News duminică, citând Departamentul de Poliție al orașului New York (NYPD), conform Reuters. Agenția britanică de presă precizează că nu a putut verifica imediat relatar
Iran: Zeci de mii de participanți la slujba de înmormântare pentru Ali Khamenei săvârșită în a doua zi a funeraliilor publice
Iranul a organizat duminică slujba de înmormântare pentru fostul său lider suprem asasinat, Ali Khamenei, la care au participat zeci de mii de persoane, inclusiv înalți oficiali ai țării, în a doua zi a funeraliilor publice în care au răsunat apeluri la răzbunare împotriva Statelor Unite și a Israelului, transmite EFE.
Ministrul german al apărării avertizează asupra legăturilor formațiunii AfD de extremă dreapta cu Moscova
Ministrul german al apărării Boris Pistorius dorește să împiedice partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) să aibă acces la informații clasificate în cazul în care ar intra la guvernare, informează duminică dpa. Boris Pistorius a invocat legăturile strânse ale acestui partid cu Rusia, afirmând
SUA250 / Trump a numit SUA o 'capodoperă a istoriei umanității'
La capătul unor ceremonii pentru a 250-a aniversare a SUA, perturbate de condițiile meteo de la Washington, președintele Donald Trump a lăudat sâmbătă Statele Unite, pe care le-a numit 'capodoperă a istoriei umanității', și și-a reluat atacurile împotriva adversarilor săi politici, pe care i-a etichetat drept 'comuniști', relatează AFP.
Slovacia: Prezență insuficientă la vot pentru a valida referendumul privind reintroducerea parchetului anticorupție
Slovacia a organizat sâmbătă un referendum privind reintroducerea parchetului anticorupție, care a fost desființat în această legislatură de coaliția de populiști și ultranaționaliști, consultarea nefiind validată însă ca urmare a neîntrunirii unei majorități simple a alegătorilor, informează duminică EFE. Conform datel
SUA250 / Condițiile meteo au produs confuzie în rândul publicului venit la festivități
Vremea furtunoasă de la Washington a produs confuzie și neînțelegere în rândul mulțimilor venite sâmbătă să participe la festivitățile fastuoase dedicate celei de-a 250-a aniversări a Statelor Unite, comentează France Presse. La începutul serii, amenințările cu furtuni în apropierea Washingtonului au obligat
'Albania nu e de vânzare', mobilizare masivă la Tirana împotriva proiectului imobiliar în care este implicată familia Trump
Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă, la Tirana, în cea mai mare manifestație de până acum a mișcării de protest împotriva unui proiect imobiliar turistic legat de familia președintelui american Donald Trump, transmite duminică AFP. Această cea de-a 35-a manifestație zilnică consecutivă a fost cea mai importantă
SUA250 / Trump a susținut un discurs în stil de campanie electorală (Reuters)
Președintele american Donald Trump a marcat sâmbătă cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite cu un discurs în stil de campanie electorală, care a reiterat apelurile sale pentru noi restricții de vot, a avertizat că 'comuniștii' ar putea câștiga teren în țară și a trecut în revistă ceea ce a numit a fi realizările sale, relateaz














