Berlin evacuează din Orientul Mijlociu cetățeni germani vulnerabili - copii, bolnavi, femei însărcinate
Guvernul german se pregătește să evacueze cetățenii germani vulnerabili blocați din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, inclusiv copii, persoane bolnave și femei însărcinate, a declarat luni șeful diplomației germane, Johann Wadephul, informează dpa.
Potrivit ministrului german, în acest scop vor fi trimise avioane în capitala saudită Riad și la Muscat, în Oman.
Se crede că până la 30.000 de turiști veniți via agenții de turism germane sunt afectați de escaladarea conflictului regional, care a început sâmbătă, odată cu atacurile americano-israeliene asupra Iranului. Teheranul a ripostat atacând baze americane din statele din Golf, precum Qatar și Emiratele Arabe Unite, care servesc și ca importante noduri de transport internațional, amintește dpa.
Wadephul a precizat că Ministerul de Externe german va trimite echipe de sprijin la Muscat, Doha și Dubai, în timp ce 'alte echipe examinează situația de la punctele de trecere a frontierei'. Cetățenii germani ar putea fi încurajați să treacă granița în țări ca Oman și Arabia Saudită, al căror spațiu aerian este încă deschis.
Ministrul german de externe a menționat că departamentul său cooperează îndeaproape cu industria turismului și că poartă discuții cu Lufthansa, grupul de turism TUI și Asociația Germană de Turism, printre altele, adăugând că guvernul german va apela la Bundeswehr - armata țării - doar în caz de urgență, dacă nu există altă opțiune.
Și Ministerul de Externe de la Roma a anunțat luni că un zbor charter cu 127 de italieni la bord a decolat din capitala Omanului, Muscat, spre casă, pe fondul conflictului în curs din Orientul Mijlociu.
Ministerul de Externe italian a asigurat că ambasadele și consulatele sale din regiunea Golfului lucrează pentru a aduce mai mulți compatrioți pe aeroporturile care încă pot fi accesate.
Ministrul de externe, Antonio Tajani, a menționat că zeci de mii de italieni - fie turiști, fie rezidenți în țările respective - se află în prezent în regiunea Golfului.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA: S-au închis primele birouri de vot
Primele birouri de vot s-au închis marți în SUA la finalul unui scrutin la jumătatea mandatului decisiv pentru cel de al doilea mandat al lui Donald Trump, care ar putea pierde majoritatea în Congres în beneficiul democraților, relatează AFP și Reuters. Bătălia pentru Senat este în desfășurare în aproape zec
VIDEO Alegeri SUA: În Alaska, senatorul republican în cursă denunță o 'înșelătorie electorală' a democraților
Cu câteva ore înainte de închiderea urnelor în alegerile americane de la jumătatea mandatului, senatorul american de Alaska Dan Sullivan i-a acuzat marți pe democrați că trișează electoral, după ce au convins să intre în cursă un candidat care poartă chiar numele său, relatează AFP. 'Suntem martorii celui mai
Coreea de Nord promite să riposteze mai puternic la ostilitatea SUA (presa oficială)
Coreea de Nord a avertizat SUA că va riposta mai ferm la ceea ce sora influentă a liderului Kim Jong Un a calificat drept 'politica ostilă invariabilă' a Washingtonului față de Phenian, a relatat miercuri agenția de presă oficială KCNA. 'În realitatea actuală, unde sunt stabilite noi recorduri în aplicarea politicii ost
Alegeri SUA: Vedetele s-au implicat în susținerea candidaților, ori au îndemnat la vot
Vedetele americane au fost prezente în peisajul electoral din SUA cu prilejul alegerilor de la jumătatea mandatului, fie îndemnând explicit la susținerea unui candidat, fie promovând pur și simplu prezența vot, relatează marți dpa. Legenda rock Bruce Springsteen l-a susținut pe candidatul democrat la Senat din Michigan
SUA: Un bărbat din Oklahoma City, inculpat pentru trimiterea a sute de scrisori de amenințare înainte de alegeri
Un bărbat din Oklahoma City a fost inculpat pentru trimiterea a sute de scrisori de amenințare care conțineau o pudră albă unor oficiali electorali locali, aleși locali, institute de sondare a opiniei publice și organizații media înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează Reuters. Robin Martin a fost pus sub acuzare de tr
Alegeri SUA: Astronauții americani au votat în spațiu
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa. 'Da, poți să votezi și în spațiu! Toți cei trei membri de echipaj americani au avut privilegiul de a vota pe stația spațială', a postat pe platforma X
VIDEO Accident feroviar în Spania: Ministrul Transporturilor și-a anunțat demisia
Ministrul spaniol al Transporturilor Oscar Puente și-a anunțat marți demisia, la aproape o săptămână după catastrofa feroviară soldată cu moartea a cel puțin 69 de persoane, al doilea accident grav din rețeaua de căi ferate spaniolă din acest an, relatează AFP și Reuters. 'Voiam să vă anunț că renunț nu numai funcția de ministru al T
Alegeri în SUA: Vremea nefavorabilă complică procesul de votare în mai multe state
Furtunile și ploaia au dus la condiții dificile de votare în alegerile americane de la jumătatea mandatului, cel puțin în unele state americane, relatează marți dpa. În Florida, 23 de birouri de vot au fost mutate într-un interval scurt de timp din cauza riscului de inundații. 'Pentru siguranța și sec
SUA: Construcția arcului de triumf al lui Donald Trump nu se va încheia până la finalul mandatului său
Departamentul Justiției (DoJ) din SUA a anunțat marți că arcul de triumf de 250 de picioare înălțime (76 metri) dorit de președintele Donald Trump la Washington nu va fi finalizat până la sfârșitul celui de al doilea mandat al său, relatează Reuters. Proiectul arcului de triumf, care urmează a fi aprobat joi, se confruntă cu
Alegeri în SUA: Ce spun alegătorii americani despre mizele scrutinului
De la New York în Georgia și din Texas până în Florida, alegătorii americani participă marți la un scrutin de la jumătatea mandatului crucial, în care democrații ar putea învinge în fața republicanilor președintelui Donald Trump, relatează AFP. Un val albastru? Este 'evide
#Ucraina: Fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Zelenski, Iulia Mendel, acuzată oficial de trădare
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Parchetul ucrainean au anunțat marți că fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Volodimir Zelenski, Iulia Mendel, care trăiește în prezent în străinătate și l-a acuzat pe șeful statului de corupție și de lipsa voinței de a încheia războiul cu Rusia, este acum oficial suspectă de infracțiunea de t
Alegeri în SUA: Rezultatele vor fi mai bune decât se anticipează pentru republicani, afirmă Trump
Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți de la jumătatea mandatului, relatează dpa. 'Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți', a spus Trump în interviul pentru Fox News.
Trump confirmă că SUA au lansat noi atacuri asupra Iranului
Președintele american Donald Trump a confirmat că armata SUA a lansat noi atacuri asupra Iranului marți dimineață, iar ținta a fost un sistem de apărare antiaeriană construit recent, relatează dpa și AFP. 'Au construit (iranienii) o infrastructură antiaeriană. Le-a luat cam două luni. Am urmărit cum a fost construită. Imediat ce a fost terminată, am lovit-
Alegeri în SUA: Problemă cu mașinile de vot într-un comitat disputat din apropiere de New York
Mașinile de vot nu au putut scana buletinele, marți, într-un comitat din apropierea orașului New York, unde este disputat un mandat din Congresul SUA, au anunțat autoritățile locale, dând asigurări că voturile vor fi numărate în continuare, relatează AFP. 'Colegiul Electoral al comitatului Westchester a fost informat de o problemă cu bule
Suedia: Prim-ministrul conservator în exercițiu, Ulf Kristersson, va încerca să formeze un nou guvern
Prim-ministrul conservator în exercițiu al Suediei, Ulf Kristersson, a acceptat marți să încerce să formeze un nou guvern, sperând să depășească impasul actual, la mai mult de șapte săptămâni de la alegerile parlamentare, relatează AFP. Președintele Parlamentului, Andreas Norlen, i-a acordat lui Ulf Kristersson, care conduce un guvern i














