Ample manifestații în toată Cehia, în sprijinul președintelui Pavel în disputa sa cu guvernul
Mii de persoane au participat duminică la manifestații organizate în peste 400 de orașe și municipalități din Cehia în sprijinul președintelui liberal Petr Pavel pe fondul unei dispute cu guvernul populist de dreapta al țării, informează dpa.
Manifestațiile au urmat unui apel al grupului de inițiativă civică 'Un milion de momente pentru democrație', care și-a îndemnat susținătorii să-și exprime sprijinul pentru șeful statului în confruntarea sa cu coaliția de guvernământ, notează agenția de presă cehă CTK.
Organizatorii au anunțat că peste 90.000 de persoane au participat la o acțiune similară organizată în data de 1 februarie, așteptându-se ca manifestațiilor de duminică să li se alăture comunități mai mici din întreaga țară.
O altă manifestație în masă este preconizată pentru 21 martie în Parcul Letna din Praga, sub sloganul 'Nu vom lăsa să ni se fure viitorul!'
La Brno, al doilea oraș ca mărime al țării, între 8.000 și 10.000 de persoane au participat la manifestația de duminică, în timp ce în orașele mai mici numărul participanților a fost de câteva sute, potrivit CTK.
Imagini publicate de media din Republica Cehă arată manifestanți purtând portrete ale președintelui Petr Pavel în orașe precum Ostrava și Pardubice, în timp ce unele pancarte afișau fotografii ale unor membri ai guvernului, sub care se putea citi lozinci precum 'Suntem alături de președinte!', 'Mi-e rușine de actualul guvern!'.
Disputa a escaladat după ce președintele Petr Pavel a declarat la sfârșitul lunii ianuarie că ministrul de externe Petr Macinka, care este lider al partidului 'Motoriștii pentru ei înșiși' (Motorists for Themselves, de dreapta) din cadrul actualei coaliții guvernamentale cehe, a încercat să-l șantajeze. Motoriștii eurosceptici cer un post în cabinet pentru președintele lor de onoare, Filip Turek, pe care Pavel l-a respins din cauza remarcilor sale rasiste și sexiste din trecut.
Coaliția de guvernare de la Praga, condusă de partidul populist de dreapta ANO al premierului Andrej Babis, deține 108 din cele 200 de locuri în camera inferioară alături de formațiunea 'Motoriștii pentru ei înșiși' și de partidul de extrema dreaptă 'Libertate și Democrație Directă'. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Annalena Baerbock: ONU nu va supraviețui acestei perioade foarte fragmentate dacă nu este reformată
Președinta în exercițiu a Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a declarat joi că organizația nu va supraviețui acestei perioade 'foarte fragmentate' dacă reformarea sa nu este accelerată, informează EFE. 'Fără îndoială, ONU nu va supraviețui în aceste vremuri fragmentate și dificile dacă nu ne reformăm. Avem nevoie de mai p
Reprezentantul Casei Albe pentru comerț reproșează Londrei că a ales 'Bruxelles-ul în locul Americii'
Reprezentantul Casei Albe pentru comerț (USTR), Jamieson Greer, a apreciat vineri, într-un interviu pentru Financial Times, că Regatul Unit a ales 'Bruxelles-ul în locul Americii', el regretând că Londra nu profită de libertatea oferită de Brexit pentru a aprofunda relațiile cu Statele Unite, informează AFP. 'Așa interpret
Consiliul Europei consideră că apologia criminalului de război sârb bosniac Ratko Mladic este o infracțiune
Consiliul Europei a reamintit vineri că apologia fostului comandant militar sârb bosniac Ratko Mladic, decedat la sfârșitul lui august într-o închisoare din Haga, constituie o infracțiune conform legilor din Bosnia-Herțegovina, transmite AFP. Trupul neînsuflețit al lui Mladic a fost primit joi în Serbia cu onoruri mi
Filipine: Mandat de arestare împotriva vicepreședintei Sara Duterte
Un tribunal filipinez a emis vineri mandat de arestare vizând-o pe vicepreședinta Sara Duterte, pentru proferarea de amenințări cu moartea împotriva președintelui Ferdinand Marcos jr., a soției acestuia și a unui fost deputat, transmite AFP. Sara Duterte, în vârstă de 48 de ani, a fost inculpată luna trecută pentru 'amenințări grave
Witkoff și Kushner vor călători la Moscova și Kiev în acest sfârșit de săptămână (presa rusă)
Emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, vor călători la Moscova, respectiv Kiev, în acest sfârșit de săptămână, pentru a purta consultări privind o soluționare pașnică a conflictului, a declarat vineri o sursă agenției de știri ruse TASS, citată de EFE. 'Se așteaptă să ajungă la Moscova și
Premierul Bulgariei avertizează Europa cu privire la escaladarea tensiunilor cu Rusia după incidentul de pe aeroportul din Leipzig
Prim-ministrul bulgar Rumen Radev a apărat decizia țării sale de a nu învinovăți explicit Rusia pentru un presupus atac hibrid rusesc cu o dronă găsită lângă un avion cargo ucrainean pe aeroportul din Leipzig, în Germania, avertizând în același timp că sprijinul militar al Europei pentru Ucraina crește riscul unui conflict mai amplu, informează
Președintele Zelenski anunță o anchetă după conflictul între serviciile de securitate din #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că o anchetă urmează să stabilească motivul conflictului între serviciul de securitate din Ucraina - SBU, respectiv GUR, direcția de informații din Ministerul Apărării de la Kiev, transmite Reuters. Disputa a izbucnit după dispariția timp de nouă zile a unui activist naționalist rus care lupta alăt
Republica Cehă întărește măsurile de securitate în puncte sensibile după incidentul de pe aeroportul Leipzig/Halle
Autoritățile cehe au implementat măsuri de securitate în puncte sensibile din întreaga țară în urma tentativei de sabotaj de pe aeroportul Leipzig/Halle din Germania, a anunțat vineri ministrul de interne, Lubomir Metnar, relatează EFE. 'Răspundem la situația în evoluție prin implementarea unor măsuri specifice, deși acestea nu pot
Un palestinian, ucis de forțele de securitate la Ierusalim după o tentativă de atac cu cuțitul, potrivit poliției
Poliția israeliană a anunțat vineri că a ucis un palestinian după o tentativă de atac cu cuțitul în centrul Ierusalimului, cu doar câteva zile înainte de marile sărbători anuale evreiești, transmite AFP. În jurul orei 00:45 GMT, în apropiere de Poarta Damascului, care permite accesul în Orașul Vechi, forțele de securitate
Giorgia Meloni atribuie stabilitatea Italiei alianțelor de centru-dreapta
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a sărbătorit cu 'recunoștință și un profund simț al responsabilității' recordul de longevitate pe care guvernul său l-a atins vineri și a atribuit stabilitatea țării alianțelor de centru-dreapta, informează EFE. 'Astăzi, guvernul nostru devine cel mai longeviv din istoria Republicii Italiene. Pentru că stabi
SUA: Pentagonul retrage temporar ghidul clinic privind screeningul nivelului de testosteron al militarilor
Pentagonul a retras temporar îndrumările clinice publicate recent pentru o nouă politică obligatorie de screening pentru depistarea deficitului de testosteron la militarii cu vârsta de 30 de ani și peste, a declarat joi un oficial american pentru Reuters. Miercuri, Pentagonul a publicat pe site-ul său 'Ghidul clinic pentru optimizarea sănătății
Drona găsită pe o insulă finlandeză este rusească, potrivit Poliției de Frontieră
Poliția de Frontieră finlandeză a anunțat vineri că drona găsită marți pe o insulă din apropierea orașului Porvoo, la aproximativ 50 de kilometri est de Helsinki, este o dronă de recunoaștere Geoscan 701 de fabricație ruse
Mai multe țări europene discută despre centre de deportare în afara UE
Mai multe țări europene discută vineri la Copenhaga ideea înființării unor centre de deportare pentru migranți în afara UE, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne german, citată de dpa. Guvernele Austriei, Danemarcei, Germaniei, Greciei și Olandei intenționează să creeze așa-numite centre de returnare în țări terțe,
Burnham și Macron au discutat despre Ucraina și imigrația ilegală la prima lor întâlnire bilaterală
Prim-ministrul britanic Andy Burnham și președintele francez Emmanuel Macron au discutat joi despre modalitățile de combatere a sosirii ilegale a migranților din Franța în Anglia prin Canalul Mânecii, precum și despre sprijinul pentru Ucraina, în cadrul primei lor întâlniri bilaterale de la Downing Street, informează EFE. Burnham
Italia: Guvernul Giorgiei Meloni devine cel mai longeviv de la cel de-al Doilea Război Mondial
Premierul italian Giorgia Meloni stabilește vineri împreună cu cabinetul său un record de longevitate, 1.413 de zile de când se află un funcție, cea mai lungă perioadă de guvernare fără întrerupere de la fondarea Republicii Italiene în 1946, informează dpa. Meloni a depășit precedentul record, deținut cel de-al doilea guvern al lui Silv













