UE și opt țări musulmane condamnă măsurile recente anunțate de Israel privind extinderea controlului asupra Cisiordaniei
Uniunea Europeană și opt țări musulmane, între care Qatar și Egipt, mediatori în conflictul din Gaza, au condamnat luni măsurile recent anunțate de Israel de a-și extinde controlul asupra Cisiordaniei ocupate, relatează AFP.
Israelul a anunțat duminică seara că membrii cabinetului său de securitate au aprobat o serie de decizii care 'vor schimba fundamental realitatea juridică și civilă' din Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967.
Aceste măsuri constituie 'un nou pas în direcția greșită', a declarat Anwar El Anouni, un purtător de cuvânt al UE, reiterând că blocul comunitar nu recunoaște suveranitatea israeliană asupra teritoriilor palestiniene ocupate.
'În conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, reiterăm faptul că anexarea este ilegală în temeiul dreptului internațional', a declarat el.
Prin urmare, 'orice măsuri concrete luate în această direcție sunt considerate o încălcare a dreptului internațional', a mai spus oficialul european.
Într-o declarație comună, miniștrii de externe ai Arabiei Saudite, Egiptului, Turciei, Qatarului, Iordaniei, Emiratelor Arabe Unite, Indoneziei și Pakistanului 'au condamnat ferm deciziile și măsurile ilegale israeliene care vizează impunerea suveranității israeliene' asupra Cisiordaniei.
Ei au denunțat impunerea 'unei noi realități juridice și administrative în Cisiordania ocupată, accelerând astfel încercările de anexare ilegală a acesteia și strămutarea poporului palestinian'.
Conform unui comunicat israelian, reglementările care datează din perioada în care Iordania administra Cisiordania, înainte de 1967, care interziceau evreilor să cumpere terenuri, trebuie eliminate. Alte măsuri permit Israelului să administreze anumite situri religioase, chiar și atunci când acestea sunt situate în zone aflate sub controlul Autorității Palestiniene.
'Ne adâncim rădăcinile în toate regiunile Israelului și îngropăm ideea unui stat palestinian', a salutat ministrul israelian al finanțelor Bezalel Smotrich, o figură a extremei drepte, el însuși colonist și susținător al anexării Cisiordaniei, care este, de asemenea, însărcinat cu afacerile civile la Ministerului Apărării.
Președinția palestiniană de la Ramallah a condamnat aceste decizii, declarând că acestea vizează 'aprofundarea încercărilor de anexare a Cisiordaniei ocupate'.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Erdogan reiterează avertismentele adresate Iranului după ce NATO a interceptat o altă rachetă în Turcia
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a reiterat luni avertismentele la adresa Iranului de a nu extinde conflictul, la câteva ore după ce NATO a interceptat o rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei, a doua din 4 martie, relatează EFE. 'În pofida avertismentelor noastre sincere, continuă să se ia măsuri extrem de greșite și prov
Rusia: Susținătorii lui Aleksei Navalnîi publică autopsia oficială a opozantului
Susținătorii lui Aleksei Navalnîi, opozantul rus care a murit într-o colonie penitenciară în urmă cu doi ani, au publicat detalii din autopsia oficială privind moartea sa, a postat luni, pe rețeaua X, Maria Pevcik, membră a echipei disidentului, relatează dpa. Maria Pevcik a spus că documentul a fost publicat cu permisiunea familiei Navaln&ic
Iranul reacționează la misiunea navală anunțată de Macron: Nu va fi siguranță în Ormuz atât timp cât va dura războiul (Larijani)
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Ali Larijani, a declarat luni că instaurarea securității în strâmtoarea Ormuz în toiul războiului este puțin probabilă, ca răspuns la anunțul făcut anterior de către președintele francez Emmanuel Macron privind pregătirea unei misiuni navale în scopul 'deschiderii progresive' a st
OMS avertizează cu privire la impactul războiului din Iran asupra sănătății
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și impactul acestuia asupra sănătății publice reprezintă motive de mare îngrijorare, a declarat luni directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de DPA. 'Distrugerea instalațiilor petroliere din Iran riscă să contamineze alimentele, apa și aerul - peri
Metsola/Iran: Orice amenințare pentru statele membre ale Uniunii Europene este total inacceptabilă
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Orice amenințare pentru statele membre ale Uniunii Europene este total inacceptabilă și atunci când hotărârea noastră este pusă la încercare, vom vedea ceea ce vedem acum - Europa acționând ca unul, a declarat luni seară președinta Parlamentului European, în deschiderea sesiu
Conturi Signal și WhatsApp ale unor înalți funcționari guvernamentali din Țările de Jos, atacate de hackeri ruși
Hackerii având legătură cu Rusia au reușit să acceseze conturi de mesagerie ale unor înalți funcționari și militari olandezi în urma unor atacuri cibernetice asupra aplicațiilor WhatsApp și Signal, obținând acces la 'informații sensibile', au avertizat luni serviciile de informații din Țările de Jos, citate de EFE. Potrivit Serv
Războiul din Orientul Mijlociu: UNESCO își exprimă 'profunda îngrijorare' cu privire la siturile înscrise în patrimoniul mondial
UNESCO și-a exprimat încă o dată 'profunda îngrijorare' în urma 'escaladării ostilităților' din Orientul Mijlociu care deteriorează situri înscrise în patrimoniul mondial, precum și infrastructuri educative, științifice și mediatice din această regiune, informează AFP. 'De la începutul ostilităților pe 28
Escaladarea conflictului din Liban: peste 400 de morți și aproape 700.000 de strămutați într-o săptămână
Escaladarea ostilităților din Liban a forțat aproape 700.000 de persoane să-și părăsească locuințele, potrivit datelor ONU, pe măsură ce războiul dintre Israel și gruparea libaneză șiită Hezbollah sprijinită de Iran intră în a doua săptămână, relatează Reuters. Guvernul libanez a raportat până luni 394 de morți, dintre care cel puțin 83 de co
Ungaria: Fidesz a înaintat un proiect de lege pentru a permite autorităților să mai țină aurul și banii ucraineni confiscați
Partidul Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, a propus ca autoritățile să păstreze timp de două luni aurul și banii confiscați săptămâna trecută din vehiculele a două bănci ucrainene, în așteptarea unei anchete privind sechestrul, pe care Ucraina îl consideră furt, relatează Reuters. Propunerea a fost înaintată parlamentului ung
Polonia: Donald Tusk îi cere președintelui Nawrocki să nu blocheze fondurile SAFE, având în vedere situația geopolitică actuală
Premierul polonez Donald Tusk l-a îndemnat luni pe președintele țării sale, Karol Nawrocki, să ratifice legea care permite activarea instrumentului Acțiunea de Securitate pentru Europa (SAFE) al Uniunii Europene și a avertizat că instabilitatea internațională în creștere nu permite 'manevre' care să 'submineze credibilitatea' țării, după ce șeful
Donald Trump spune că nu este 'mulțumit' de alegerea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem al Iranului
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni pentru New York Post că nu este 'mulțumit' de alegerea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem al Iranului, pentru a-i succeda tatălui său, Ali Khamenei, ucis la începutul ofensivei israelo-americane. 'Nu sunt mulțumit', a spus președintele american, care se află la Miami (sud-estul Statelor Un
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy va trebui să execute pedeapsa cu închisoarea în dosarul de finanțare ilegală a campaniei
Justiția franceză a respins luni cererea fostului președinte Nicolas Sarkozy de a nu mai purta brățară electronică pentru executarea pedepsei din dosarul de finanțare ilegală a campaniei din 2012 (Bygmalion), considerând că aceasta nu poate fi contopită cu o condamnare anterioară pentru corupție și trafic de influență (dosarul Bismuth), transmit AFP și EFE.
În a zecea zi de conflict, Iranul continuă să lanseze drone și rachete asupra țărilor din Golf
Atacurile iraniene asupra țărilor din Golf au continuat și luni, în a zecea zi a conflictului declanșat de ofensiva aeriană comună a SUA și Israelului asupra Iranului în 28 februarie, relatează DPA, citând oficialități din regiune. Ministerul Apărării din Qatar a declarat că apărarea antiaeriană a interceptat mai multe rachete, anunțând
Aflat în Cipru, Macron promite o viitoare misiune 'defensivă' pentru 'redeschiderea' strâmtorii Ormuz
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat luni, în cadrul unei scurte vizite efectuate în Cipru, pregătirea unei viitoare misiuni internaționale 'pur defensive' pentru 'redeschiderea' strâmtorii Ormuz, astfel încât petrolul și gazele să poată fi transportate liber, această nouă misiune fiind parte a unei importante desfășură
Norvegia: Poliția a difuzat fotografii cu un suspect în explozia de la Ambasada SUA
Poliția norvegiană a publicat luni fotografii cu o persoană suspectată că a plantat un dispozitiv exploziv la intrarea în Ambasada SUA din Oslo, în noaptea de sâmbătă spre duminică, incident care nu a rănit pe nimeni și a provocat doar pagube materiale minime, relatează AFP. Anchetatorii îl caută pe suspect, care apare cu fața ascunsă d




