Dosarele Epstein: Jack Lang, fost ministru francez al culturii, convocat la Ministerul Afacerilor Externe
Președintele Institutului Lumii Arabe (IMA) din Franța, Jack Lang, fost ministru al culturii, va fi primit duminică la Ministerul Afacerilor Externe pentru a explica legăturile trecute cu finanțistul și infractorul sexual american Jeffrey Epstein, a anunțat vineri ministrul de externe, Jean-Noël Barrot, pentru AFP.
Lang 'este convocat de minister și va fi primit duminică', a declarat Barrot de la Erbil, în Kurdistanul irakian, unde se află într-o deplasare.
Apelurile pentru demisia lui Lang s-au înmulțit după ce legăturile sale cu Epstein au fost dezvăluite de publicarea a milioane de documente de către Departamentul Justiției american.
Executivul francez indicase joi seară că Jack Lang, în vârstă de 86 de ani, ar trebui 'să se gândească la instituția' în fruntea căreia se află din 2013. Ministerul Afacerilor externe, care subvenționează jumătate din bugetul IMA, a anunțat ulterior convocarea lui Lang, fără a preciza data.
Miercuri, Jack Lang a exclus în mod oficial că va demisiona, invocându-și 'naivitatea' în ce privește legăturile sale cu Epstein, mort în detenție în 2019.
Asupra lui Jack Lang nu există acuzații oficiale și, potrivit AFP, prezența sa în unele din documentele publicate nu implică nicio faptă reprobabilă din partea sa.
Însă menționarea numelui lui Lang de 673 de ori și a legăturilor sale cu Epstein i-au pătat grav imaginea.
Același lucru s-a întâmplat și cu fiica sa, Caroline, care a demisionat luni de la conducerea unui sindicat al producătorilor de cinema în urma dezvăluirilor despre o firmă offshore pe care a înființat-o în 2016 cu Epstein. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Agence France-Presse/x.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Un judecător a pronunțat anularea procesului contra lui Lindsay Clancy pentru infanticid
Judecătorul american William Sullivan a pronunțat vineri anularea procesului intentat contra lui Lindsay Clancy, o mamă acuzată pentru moartea celor trei copii ai săi, jurații neajungând la un consens asupra verdictului, transmit AFP și Reuters. În procesele penale din SUA este necesară unanimitatea juraților pentru a se ajunge la
Kosovo: 35 de foști polițiști sârbi, inculpați pentru un presupus masacru comis în 1998
Procurorii din Kosovo au dat în judecată vineri 35 de foști polițiști sârbi pentru un presupus masacru împotriva a zeci de rude ale unui lider al gherilelor albaneze în 1998, în timpul războiului din fosta provincie sârbă care și-a declarat unilateral independența zece ani mai târziu, transmite AFP. &I
Mexic: Autoritățile au capturat aproximativ 17 tone de metamfetamină
Mexicul a anunțat vineri capturarea a 16,8 tone de metamfetamină în laboratoare clandestine descoperite în bastionul cartelului Sinaloa, unul din cele mai puternice din țară, transmite AFP. Ministrul sănătății mexican, Omar Garcia Harfuch, a salutat ''una dintre loviturile cele mai importante aduse producției de droguri de
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri că nu vor exista lovituri aeriene contra Rusiei în timpul vizitei emisarilor președintelui Donald Trump la Moscova și i-a cerut Rusiei reciprocitate în timpul deplasării celor două oficialități americane la Kiev duminică, transmit AFP și Reuters. ''Nu vor exista lov
Norvegia se angajează să-i ajute pe rușii izolați în Arhipelagul Svalbard după sechestrarea unei nave rusești
Norvegia va furniza asistența necesară rușilor din insulele arctice Svalbard după arestarea unei nave care transporta pasageri și provizii în arhipelag, a anunțat vineri Ministerul de Externe de la Oslo, relatează Reuters. Un tribunal norvegian a dispus în această săptămână sechestrarea în zona Svalbard a navei de croazieră 'Profess
HarperCollins va publica ediția indiană a memoriilor Soniei Gandhi după ce negocierile cu Penguin Random House au eșuat
HarperCollins India a anunțat vineri că va publica ediția locală a volumului de memorii scris de politiciana Sonia Gandhi, la doar câteva zile după ce negocierile purtate de echipa acesteia cu o altă editură, Penguin Random House India, au eșuat, informează Reuters. Născută în Italia, Sonia Gandhi, în vârstă de 79 de ani, este figura ce
Yemen: Peste 120 de morți în ofensiva rebelilor Houthi către o strâmtoare cheie la Marea Roșie
Confruntările din Yemen între forțele pro-guvernamentale și rebelii Houthi susținuți de Iran au provocat peste 120 de morți în două zile, cele mai sângeroase din ultimii ani, în urma unei ofensive lansate de rebeli în direcția strâmtorii strategice Bab el-Mandeb la Marea Roșie, relatează vineri AFP. Numărul victimelor î
Turcia: Comediantul Deniz Goktaș riscă nouă ani de închisoare pentru 'insulte' aduse lui Erdogan
Un tribunal din Istanbul a acceptat darea în judecată a comediantului Deniz Goktaș pentru ''insulte'' aduse președintelui Recep Tayyip Erdogan, Goktaș riscând o pedeapsă de nouă ani și opt luni de închisoare, a anunțat vineri agenția Anadolu, citată de dpa. Biroul procurorului public din Istanbul l-a acuzat pe Goktaș că î
Serbia: Ratko Mladic va fi înhumat luni la Belgrad, anunță fiul său
Fostul șef militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, va fi înhumat luni la Belgrad, a anunțat fiul său, după ce un comisar european și-a anulat vizita în Serbia din cauza 'glorificării' criminalului de război al cărui trup neînsuflețit a fost primit cu onoruri militare în capitala sârbă, relatează AFP. 'Funeral
SUA: Trump își exprimă susținerea pentru o vedetă de la Fox News concediată misterios
Donald Trump și-a exprimat vineri susținerea față de o jurnalistă vedetă a Fox News, Maria Bartiromo, aliată devotată a președintelui american, concediată brusc cu o zi în urmă de angajatorul său, relatează AFP. Potrivit media americane, ea a fost concediată pentru că a transmis Casei Albe comunicări interne ale canalului, legate de afirmații mincinoase
SUA: Armata a doborât cu sisteme laser 11 drone ale cartelurilor mexicane
Armata americană a doborât 11 drone ale cartelurilor mexicane, folosind sisteme laser, începând de săptămâna trecută, când această tehnologie a fost desfășurată la frontiera dintre SUA și Mexic, au anunțat vineri autoritățile americane, potrivit Reuters. Comandamentul de nord al forțelor americane (USNORTHCOM) a declarat, în
Von der Leyen vizitează Groenlanda pentru a 'aprofunda asocierea' cu UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vizita Groenlanda pe 6 și 7 septembrie pentru a 'aprofunda asocierea' dintre UE și insula arctică pe care președintele american Donald Trump și-a exprimat de mai multe ori intenția să o anexeze, relatează vineri agenția EFE. Obiectivul lui Von der Leyen este de a 'avansa relațiile dintre Groenl
Criza din Ceuta: Presa marocană denunță un raport 'neglijent' al poliției spaniole
Presa marocană a criticat dur vineri raportul poliției spaniole care a relatat despre 'permisivitatea' forțelor marocane în timpul afluxului brusc de zeci de mii de migranți în exclava Ceuta de la sfârșitul lui iulie, relatează AFP. Acest text, care a fost scurs în presă, pune în încurcătură guvernul spaniol, care a
BTA: Iliana Iotova îl numește pe directorul general al BTA, Kiril Valchev, drept partener de cursă la alegerile prezidențiale
Președinta Iliana Iotova l-a desemnat pe directorul general al agenției bulgare de știri, Kiril Valchev, drept candidatul ei la funcția de vicepreședinte, vorbind joi cu jurnaliștii la Filarmonica din Sofia, transmite BTA. Iotova și-a anunțat partenerul de cursă pentru viitoarele alegeri prezidențiale din octombrie în timp ce participa la deschiderea sez
#Ucraina afirmă că atacul rus asupra sediului SBU înseamnă o respingere a diplomației
Kievul a calificat drept o ''escaladare gravă'' atacul rus cu dronă asupra sediului principal al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), estimând că această lovitură a avut intenți











