Organizatorii Forumului de la Davos deschid o anchetă privind legăturile președintelui său Borge Brende cu Jeffrey Epstein
Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei anchete interne privind legăturile președintelui său Borge Brende cu infractorul sexual Jeffrey Epstein, pe care l-a întâlnit la trei dineuri de afaceri în 2018 și 2019, relatează AFP.
Organizatorii acestui eveniment care reunește în fiecare an elitele economică, politică și diplomatică în stațiunea de schi de la Davos au însărcinat comitetul lor de audit și de gestionare a riscurilor să lanseze ''o evaluare independentă'' pentru a clarifica legăturile lui Borge Brende cu Jeffrey Epstein în urma recentelor publicări de documente care evocă trei dineuri de afaceri, precum și e-mail-uri și SMS-uri, precizează ei într-un comunicat.
''Obiectivul nostru este de a gestiona această chestiune într-un mod cumpănit și eficient'', se precizează în comunicat, care subliniază că Brende însuși 'susține pe deplin' acest demers și că intenționează să coopereze cu această evaluare independentă.
''El însuși a solicitat-o'', se adaugă în comunicat.
Fost ministru de externe al Norvegiei, Borge Brende este la comanda WEF (World Economic Forum) din 2017. El va continua să-și îndeplinească funcțiile de președinte și director general al organizației pe durata derulării anchetei, fără a fi implicat, explică textul citat.
Brende afirmă la rândul său că l-a întâlnit pe Jeffrey Epstein în 2018 cu prilejul unei deplasări la New York în timpul căruia a fost invitat de diplomatul și fostul vicepremier norvegian Terje Rod-Larsen la un dineu la care participau mai mulți lideri și în timpul căruia Jeffrey Epstein i-a fost prezentat ''drept un investitor american'', explică el în comunicat.
Anul viitor, el a asistat la ''două dineuri similare'', la care se afla Jeffrey Epstein, dar și diplomați și lideri.
''Aceste dineuri, câteva e-mail-uri și mesaje prin SMS, reprezintă întreaga amploare a interacțiunilor mele cu el'', a afirmat Borge Brende.
''Nu știam deloc trecutul și activitățile infracționale ale lui Epstein'', a dat asigurări Brende, care pretinde că ar fi refuzat în caz contrar. ''Recunosc că aș fi putut să derulez o anchetă mai aprofundată privind istoria lui Epstein și regret că nu am făcut acest lucru'', a adăugat el.
Una dintre figurile în vogă ale New York-ului în anii 1990-2000, Jeffrey Epstein este acuzat că a exploatat sexual mai mult de o mie de tinere, între care și minore. El a fost găsit spânzurat în celula sa din New York în 2019, înainte de a fi judecat. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.
Marea Britanie: Interzicerea Palestine Action, contestată la Curtea Supremă
Unul din cofondatorii Palestine Action a contestat miercuri, la Curtea Supremă, decizia autorităților britanice de a interzice această organizație ca 'teroristă', argumentând că măsura este disproporționată și subminează legislația antiteroristă, transmite Reuters. Guvernul britanic a interzis Palestine Action anul trecut după o
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru al retailerului online Ozon, în sudul Rusiei
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru logistic aparținând grupului rus de comerț electronic Ozon, în sudul Rusiei, au anunțat miercuri reprezentanții companiei și un oficial regional, conform Reuters. A fost a doua oară când instalația Ozon din orașul Adîgheisk a fost vizată, un episod dintr-o c
Comisia Europeană a evaluat progresele țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană
Comisia Europeană a adoptat miercuri pachetul anual privind extinderea Uniunii Europene, care evaluează progresele înregistrate în ultimul an de țările candidate și stabilește prioritățile de reformă pentru perioada următoare. Potrivit evaluării Comisiei, Muntenegru, Albania, Republica Moldova și Ucraina au avansat în procesul de aderare, în t
Letonia: Andris Kulbergs, desemnat prim-ministru de președintele țării după victoria partidului său în alegeri
Președintele leton Edgars Rinkevics l-a însărcinat pe premierul în exercițiu Andris Kulnergs cu formarea unui nou guvern la mai puțin de o lună de la alegerile parlamentare ale țării, relatează dpa. Rinkevics l-a desemnat oficial miercuri pe politicianul de 47 de ani drept prim-ministru al țării membre NATO și UE.
Israel: Unul din liderii opoziției spune că Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide americane
Unul din liderii opoziției israeliene, Yair Golan, a declarat miercuri că prim-ministrul Benjamin Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide politice americane majore, avertizând că rămânerea acestuia la putere ar putea duce la izolare internațională și o confruntare cu Washingtonul, transmite dpa. Liderul Democrațil
Iranul sărbătorește 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane cu amenințări și ironii la adresa lui Trump
Iranul a sărbătorit miercuri 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane de la Teheran, cu numeroase marșuri în toată țara și cu un personaj căruia i-au acordat toată atenția, președintele american Donald Trump, pe fondul temerilor că acesta ar putea relua atacurile aeriene împotriva Iranului, chiar dacă republicanii săi au pierdut alegerile intermediare
Ucraina trebuie să accelereze reformele pentru a-și atinge obiectivul de aderare la UE, afirmă Bruxellesul
Ucraina ar trebui să accelereze reformele dacă dorește să își atingă propriul obiectiv privind negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a transmis miercuri Comisia Europeană într-un raport, care evidențiază și progresele înregistrate de Kiev, conform Reuters și dpa. Guvernul ucrainean și-a exprimat intenția de a înc
Muntenegru ar putea semna tratatul de aderare la UE în iunie 2027, afirmă Comisia Europeană într-un raport
Uniunea Europeană ar putea încheia negocierile de aderare cu Muntenegru până la finalul acestui an și semna tratatul cu această țară în iunie 2027, a indicat miercuri Comisia Europeană, transmite Reuters. Pentru prima oară după 2011, când UE a închis negocierile de aderare cu Croația, UE se află în situația
Ungaria: Detalii despre zeci de mii de informatori din perioada comunistă au devenit disponibile online
Numele și detaliile a zeci de mii de informatori din epoca comunistă au fost făcute publice în Ungaria, în baza unei legi în acest sens adoptate în septembrie, documentele fiind acum disponibile pe site-ul nyitottaktak.hu, relatează MTI. Premierul ungar Peter Magyar a făcut apel ca aceste informații să fie tratate cu 'demnitate și umanitat
Ministrul apărării Pistorius reafirmă angajamentul Germaniei față de Lituania
Germania este hotărâtă să continue desfășurarea celei de-a 45-a Brigăzi blindate în Lituania pentru a consolida apărarea aliatului său din NATO împotriva unui eventual atac rusesc, a declarat miercuri ministrul german al apărării, Boris Pistorius, citat de dpa. 'Un atac asupra Lituaniei ar fi un atac asupra noastră a tutu
Alegeri SUA/Premierul spaniol Sanchez consideră înfrângerea republicanilor americani un semnal împotriva extremei drepte
Premierul Spaniei, socialistul Pedro Sanchez, a apreciat miercuri că înfrângerea suferită de republicanii american la alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din SUA reprezintă un semnal împotriva extremei drepte, transmite AFP. 'Ieri, societatea americană a votat împotriva politicilor care doar sărăcesc.
#Ucraina: Oficialități de rang înalt din serviciile de informații și poliție, vizate de o anchetă anticorupție
Anchetatorii anticorupție ucraineni au anunțat miercuri că oficialități din domeniul aplicării legii au fost implicate într-o schemă importantă de fraudă, așa cum arată noile probe în cadrul investigației, transmite Reuters. Membri ai conducerii serviciului de securitate SBU, angajați ai poliției și ai Parchetului au primit mită pe
#Ucraina: Bilanțul victimelor atacului rusesc asupra unei școli din Zaporojie a crescut la 37 de morți
Cel puțin 37 de persoane au fost ucise în atacul rusesc de luni, cu aproximativ zece bombe ghidate asupra unei școli subterane din regiunea Zaporojie (sud), unde civili ucraineni primeau ajutor umanitar, potrivit noului bilanț al victimelor prezentat de poliția ucraineană, citat de EFE. Până în prezent au fost identificate 12
Beijingul avertizează Londra în legătură cu orice fel de 'denigrare', după un raport asupra amenințărilor cibernetice prin IA
China a avertizat Regatul Unit miercuri cu privire la orice tentativă de 'denigrare' la adresa sa, la o zi după publicarea unui raport care menționa posibile atacuri cibernetice lansate de unele state, în special China, împotriva infrastructurilor critice britanice, relatează AFP. 'China își exprimă profunda &icir








