logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Irak: Parlamentul a amânat din nou alegerea președintelui țării

Image

Parlamentul irakian a amânat duminică, pentru a doua oară în decurs de câteva zile, alegerea președintelui țării, pe fondul unor negocieri politice intense și al tensiunilor cu Statele Unite cu privire la numirea șefului guvernului, transmite AFP.

Votul a fost amânat din lipsă de cvorum. Agenția oficială de presă INA nu a precizat dacă a fost stabilită o nouă dată.

Potrivit sistemului de împărțire a puterii aflat în vigoare în Irak, funcția de prim-ministru revine unui șiit, cea de președinte al parlamentului unui sunnit, iar președinția țării, un post în mare parte onorific, unui kurd.

Partidele kurde nu au reușit, însă, să se înțeleagă asupra unui candidat, care ar trebui apoi să fie susținut de celelalte blocuri și să obțină o majoritate de voturi de două treimi în parlament.

După alegere, președintele va dispune de 15 zile pentru a numi un prim-ministru.

Acesta post ar urma să îi revină lui Nouri al-Maliki, validat de principala coaliție șiită.

Perspectiva a provocat furia președintelui american Donald Trump, care a avertizat marți că Statele Unite 'nu vor mai veni în ajutorul' țării dacă al-Maliki, perceput ca fiind apropiat de Iran, ar reveni la putere.

Al-Maliki, prim-ministru deja de două ori, a părăsit funcția în 2014 la presiunea Washingtonului.

În pofida amenințărilor americane, el a primit din nou sâmbătă sprijinul Cadrului de coordonare, o alianță de facțiuni șiite având legături mai mult sau mai puțin strânse cu Iranul.

Liderii săi sunt, însă, divizați, potrivit unor surse apropiate acestei coaliții, unii dorind ca Maliki să se retragă de teama unor potențiale sancțiuni americane dacă va reveni la putere.

După decenii de conflicte și de haos, Irakul a reintrat recent într-o perioadă de stabilitate. Însă economia sa, încă fragilă, va avea de suferit din cauza măsurilor punitive ale Statele Unite, care au sancționat deja mai multe entități acuzate că au ajutat Teheranul să evite sancțiunile americane.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 639

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 04-11-2026 19:58

SUA: Liderul democraților din Senat susține că războiul din Iran 'trebuie să se încheie'

Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP. 'Poporul american nu știe pentru ce ne luptăm în Iran. El (Donald Trump - n.r.) nu a clarificat niciodată lucrurile. Își schimbă părerea de la zi la zi, c

Politic Ex 04-11-2026 19:54

Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă

Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP. 'Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru', a scri

Politic Ex 04-11-2026 19:53

Extinderea UE, Ucraina și prețuri accesibile la energie, pe agenda summitului V4 din Slovacia

Extinderea Uniunii Europene, securitatea Ucrainei și a Europei și prețuri accesibile la energie figurează pe agenda summitului șefilor de stat din grupul de la Vișegrad (V4 - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria), ce are loc miercuri și joi la Trencin, în Slovacia, informează agențiile TASR și MTI. Summitul este menit să dea un nou impuls

Politic Ex 04-11-2026 18:51

Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo

Politic Ex 04-11-2026 18:32

Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor

Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.

Politic Ex 04-11-2026 18:03

Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump

Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'

Politic Ex 04-11-2026 17:56

SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor

Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o

Politic Ex 04-11-2026 17:56

Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'

Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall

Politic Ex 04-11-2026 17:50

UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea

Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și

Politic Ex 04-11-2026 17:16

Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele

Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între

Politic Ex 04-11-2026 17:13

Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'

Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N

Politic Ex 04-11-2026 17:07

Alegeri SUA: Averea lui Elon Musk nu a folosit la nimic (analiză AFP)

Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului este și cea a lui Elon Musk și a finanțărilor masive a campaniei lor menite să influențeze votanții, relatează AFP într-o analiză. Omul cel mai bogat din lume a injectat aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-i susține pe ca

Politic Ex 04-11-2026 16:29

Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții

Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.

Politic Ex 04-11-2026 16:29

Marea Britanie: Interzicerea Palestine Action, contestată la Curtea Supremă

Unul din cofondatorii Palestine Action a contestat miercuri, la Curtea Supremă, decizia autorităților britanice de a interzice această organizație ca 'teroristă', argumentând că măsura este disproporționată și subminează legislația antiteroristă, transmite Reuters. Guvernul britanic a interzis Palestine Action anul trecut după o

Politic Ex 04-11-2026 16:28

Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru al retailerului online Ozon, în sudul Rusiei

Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru logistic aparținând grupului rus de comerț electronic Ozon, în sudul Rusiei, au anunțat miercuri reprezentanții companiei și un oficial regional, conform Reuters. A fost a doua oară când instalația Ozon din orașul Adîgheisk a fost vizată, un episod dintr-o c