Zelenski nu va ceda Donbasul și cere un acord de securitate cu SUA înainte de semnarea păcii
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat vineri că Ucraina nu va accepta revendicările teritoriale ale Rusiei, care includ întreaga regiune Donbas pentru a încheia războiul, și a insistat că acordul de garanții de securitate pe care îl solicită de la SUA pentru a împiedica Kremlinul să invadeze din nou trebuie semnat înainte de confirmarea oricărui ipotetic acord de pace care să pună capăt conflictului, informează EFE.
'Până acum, nu am găsit un compromis în problema teritorială, în special în ceea ce privește estul Ucrainei. Vorbim despre regiunea Donețk', a declarat Zelenski, citat de agenția de știri de stat ucraineană Ukrinform, la o conferință de presă la Kiev.
Donețk este controlat în proporție de peste 75% de Rusia și, împreună cu Lugansk, ocupat aproape în întregime de Kremlin, formează regiunea Donbas, pe care Moscova o cere în integralitatea sa ca o condiție nenegociabilă pentru încetarea războiului.
Zelenski și-a reiterat deschiderea față de posibilitatea propusă de SUA de a crea o zonă de liber schimb fără prezență militară în zona aflată acum sub controlul Kievului și pe care o reclamă Moscova, dar a precizat că acest lucru trebuie să se întâmple fără ca teritoriul să înceteze să fie ucrainean.
În ceea ce privește ordinea în care dorește să fie semnate diversele acorduri pentru a pune capăt războiului, Zelenski a declarat că cel care garantează sprijinul SUA pentru Kiev în cazul în care Rusia ar invada din nou teritoriul ucrainean trebuie semnat înaintea celorlalte.
'S-au realizat multe, dar oamenii trebuie să creadă în acest progres, deoarece după un război atât de dificil există puțină încredere. Avem nevoie de ceva pe care să ne putem baza. În acest caz, principalul lucru pe care ne putem baza sunt garanțiile de securitate', a declarat liderul ucrainean.
Așa cum a spus în repetate rânduri Zelenski, documentul - prin care SUA ar oferi Kievului garanții de securitate inspirate de articolul 5 din Tratatul NATO, prin care statele membre se angajează să sprijine orice țară membră atacată - este gata și trebuie doar să fie semnat la nivel prezidențial și aprobat de Congresul SUA pentru a deveni obligatoriu din punct de vedere juridic.
Președintele ucrainean a declarat, de asemenea, că se așteaptă ca SUA să facă presiuni asupra Rusiei pentru a accepta planul în 20 de puncte negociat între Washington și Kiev ca punct de pornire pentru încheierea războiului.
Zelenski a mai spus că noua componență a delegației trimise de Moscova la discuțiile trilaterale dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite, care au început la sfârșitul săptămânii trecute în Emiratele Arabe Unite și se așteaptă să se reia acolo duminică, demonstrează o mai mare disponibilitate a Rusiei de a ajunge la un acord decât în reuniunile anterioare.
Rusia a trimis o delegație la Abu Dhabi compusă în întregime din personal militar. În rundele anterioare de discuții, Kremlinul fusese reprezentat de personalități cu un profil mai degrabă politic și ideologic care - potrivit negociatorilor ucraineni - și-au prezentat argumentele istorice pentru a justifica războiul și au mers până acolo încât i-au amenințat pe membrii delegației de la Kiev.
Nu în ultimul rând, Zelenski a răspuns invitației președintelui rus Vladimir Putin - și anume de a călători la Moscova pentru a avea o întrevedere cu scopul încheierii războiului - cu o propunere simetrică: i-a oferit liderului de la Kremlin oportunitatea de a veni la Kiev pentru această întâlnire.
'Cu siguranță nu este posibil să mă întâlnesc cu Putin la Moscova. Ar fi la fel dacă m-aș întâlni cu Putin la Kiev. Și eu pot să-l invit la Kiev, să vină. Îl invit public, dacă îndrăznește, evident', a declarat președintele ucrainean.
Așa cum a făcut și în timpul rundelor anterioare de negocieri dintre trimișii ambelor părți, Putin l-a invitat pe Zelenski săptămâna aceasta să călătorească la Moscova pentru întâlnirea directă dintre cei doi lideri, pe care președintele ucrainean o solicită de luni de zile.
Însă Ucraina consideră propunerea lui Putin o provocare fără nicio perspectivă de a fi pusă în aplicare. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA: Merz se declară sceptic că Trump își va schimba modul de a guverna după alegeri
Cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat miercuri sceptic că președintele american Donald Trump își va schimba modul de a guverna după alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, în timp ce ministrul de externe german Johann Wadepul s-a declarat mai optimist, afirmând că speră că vor fi înregistrate progrese în Orientul Mijlociu și
SUA: Liderul democraților din Senat susține că războiul din Iran 'trebuie să se încheie'
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP. 'Poporul american nu știe pentru ce ne luptăm în Iran. El (Donald Trump - n.r.) nu a clarificat niciodată lucrurile. Își schimbă părerea de la zi la zi, c
Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă
Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP. 'Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru', a scri
Extinderea UE, Ucraina și prețuri accesibile la energie, pe agenda summitului V4 din Slovacia
Extinderea Uniunii Europene, securitatea Ucrainei și a Europei și prețuri accesibile la energie figurează pe agenda summitului șefilor de stat din grupul de la Vișegrad (V4 - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria), ce are loc miercuri și joi la Trencin, în Slovacia, informează agențiile TASR și MTI. Summitul este menit să dea un nou impuls
Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo
Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'
SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o
Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall
UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea
Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N
Alegeri SUA: Averea lui Elon Musk nu a folosit la nimic (analiză AFP)
Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului este și cea a lui Elon Musk și a finanțărilor masive a campaniei lor menite să influențeze votanții, relatează AFP într-o analiză. Omul cel mai bogat din lume a injectat aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-i susține pe ca
Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.
Marea Britanie: Interzicerea Palestine Action, contestată la Curtea Supremă
Unul din cofondatorii Palestine Action a contestat miercuri, la Curtea Supremă, decizia autorităților britanice de a interzice această organizație ca 'teroristă', argumentând că măsura este disproporționată și subminează legislația antiteroristă, transmite Reuters. Guvernul britanic a interzis Palestine Action anul trecut după o


