Rusia recunoaște că retragerea Ucrainei din Donbas este principalul obstacol în negocierile din Abu Dhabi
Rusia recunoaște că retragerea trupelor ucrainene din Donbas este principalul obstacol în negocierile trilaterale mediate de SUA, care au loc la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), informează sâmbătă EFE.
'Această problemă rămâne cea mai complexă. Pentru Rusia, retragerea armatei ucrainene din Donbas este crucială. Diverși parametri de securitate sunt luați în considerare în acest scop', a declarat o sursă oficială agenției de știri TASS.
Discuțiile dintre Ucraina și Rusia, mediate de SUA, au fost reluate sâmbătă la Abu Dhabi, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu situația. Reluarea negocierilor are loc după ce, în ajun, potrivit sursei oficiale citate de TASS, 'nimeni nu a plecat trântind ușa'.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat vineri că 'acum este foarte important să se implementeze formula convenită la Anchorage', referindu-se la summitul din august 2025 din Alaska dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump.
Peskov se referea la faptul că nu va exista o încetare definitivă a ostilităților până când nu se va rezolva problema teritorială, a cărei soluție, potrivit Kremlinului, constă în retragerea voluntară a trupelor ucrainene din provincia Donbas.
Putin și-a dat aprobarea pentru negocieri trilaterale la Abu Dhabi după ce s-a întâlnit vineri dimineață devreme cu trimișii Casei Albe, Steve Witkoff și Jared Kushner.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut același lucru după întâlnirea de joi cu Trump pe marginea Forumului Economic Mondial de la Davos, din Elveția.
'Este esențial ca nu doar Ucraina să dorească să pună capăt acestui război și să obțină securitate, ci și ca Rusia să împărtășească această aspirație', a declarat Zelenski în discursul său adresat națiunii vineri noapte.
Delegația rusă, care promisese să ridice nivelul de reprezentare al echipei sale - condusă în ultimele trei întâlniri bilaterale de un consilier prezidențial - este condusă acum de amiralul Igor Kostiukov, adjunct al șefului Statului Major General și șef al serviciilor de informații militare, și include doar personal militar, potrivit Kremlinului.
Delegația ucraineană îi include, printre alții, pe șeful biroului prezidențial ucrainean, Kirill Budanov, pe liderul grupului parlamentar al partidului lui Zelenski, David Arakhamia, și pe secretarul Consiliului pentru Securitate Națională al Ucrainei, Rustem Umerov. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA/Trump afirmă că războiul din Iran a meritat, deși acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deși a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters. 'A trebuit să
Alegeri SUA: Merz se declară sceptic că Trump își va schimba modul de a guverna după alegeri
Cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat miercuri sceptic că președintele american Donald Trump își va schimba modul de a guverna după alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, în timp ce ministrul de externe german Johann Wadepul s-a declarat mai optimist, afirmând că speră că vor fi înregistrate progrese în Orientul Mijlociu și
SUA: Liderul democraților din Senat susține că războiul din Iran 'trebuie să se încheie'
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP. 'Poporul american nu știe pentru ce ne luptăm în Iran. El (Donald Trump - n.r.) nu a clarificat niciodată lucrurile. Își schimbă părerea de la zi la zi, c
Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă
Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP. 'Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru', a scri
Extinderea UE, Ucraina și prețuri accesibile la energie, pe agenda summitului V4 din Slovacia
Extinderea Uniunii Europene, securitatea Ucrainei și a Europei și prețuri accesibile la energie figurează pe agenda summitului șefilor de stat din grupul de la Vișegrad (V4 - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria), ce are loc miercuri și joi la Trencin, în Slovacia, informează agențiile TASR și MTI. Summitul este menit să dea un nou impuls
Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo
Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'
SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o
Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall
UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea
Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N
Alegeri SUA: Averea lui Elon Musk nu a folosit la nimic (analiză AFP)
Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului este și cea a lui Elon Musk și a finanțărilor masive a campaniei lor menite să influențeze votanții, relatează AFP într-o analiză. Omul cel mai bogat din lume a injectat aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-i susține pe ca
Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.

