Vietnam/ Partidul Comunist îl realege pe To Lam ca lider suprem pentru următorii cinci ani
Partidul Comunist din Vietnam (PCV) l-a reales vineri pe To Lam în funcția de secretar general, cea mai înaltă din țară, pe care o deține din 2024 și pe care o va păstra cel puțin în următorii cinci ani, informează EFE.
La sfârșitul Congresului Național al Partidului desfășurat în această săptămână, la care au participat aproape 1.600 de delegați ai formațiunii politice unice din țara asiatică, To Lam ( 68 de ani), a fost reales ca lider într-o ceremonie condusă, printre alții, de prim-ministrul Pham Minh Chinh.
Deși se speculase privind nominalizarea lui Lam și ca președinte al țării, această schimbare ar necesita ajustarea regulamentelor partidului, care nu a oferit însă nicio informație în acest sens până în prezent.
După ce a fost anunțată realegerea sa, To Lam a susținut un discurs în fața membrilor Comitetului Central al Partidului, care au aplaudat noul său mandat, într-un eveniment transmis în direct și la care au participat ambasadori ai mai multor țări acreditați în Vietnam.
Delegații participanți la congresul care a început luni i-au ales joi pe cei 180 de membri ai Comitetului Central, care la rândul său i-a numit pe cei 19 reprezentanți ai Biroului Politic, organul care adoptă decizii și din care se alege secretarul general.
PCV, care conduce țara cu o mână de fier de la reunificarea petrecută în 1976, a devansat încheierea congresului, care inițial era prevăzută pentru duminică, ceea ce a fost interpretat de analiști ca un semn al consensului larg din cadrul partidului în privința reînnoirii mandatului lui To Lam.
Liderul vietnamez este considerat una dintre cele mai influente figuri pe care țara le-a avut în ultimele decenii.
Vietnamul, unde sistemul de partid unic reprimă orice tip de disidență, s-a transformat în ultimele decenii într-una dintre cele mai dinamice economii din Asia, un important centru regional a producției de semiconductori și o destinație alternativă de producție față de China, cel mai mare partener comercial al Hanoiului.
Într-un discurs susținut marți, Lam a îndemnat la atingerea unei creșteri anuale de 10% a PIB-ului în perioada 2026-2030 și la 'realizarea viziunii de a deveni o țară dezvoltată și cu venituri ridicate până în 2045', a relatat portalul guvernamental. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în Israel: Uniunea Europeană este gata să aibă un dialog ''sincer și deschis'' cu viitorul guvern
Uniunea Europeană este pregătită pentru un dialog ''sincer și deschis'' cu viitorul guvern ce va rezulta din alegerile parlamentare desfășurate pe 27 octombrie în Israel, a dat miercuri asigurări Anouar El Anouni, purtător de cuvânt al diplomației UE, informează AFP. ''UE se bucură să colaboreze cu viitorul
Calendarul evenimentelor după alegerile parlamentare din Israel
Israelienii au votat marți pentru a-i alege pe cei 120 de deputați ai Knesset-ului (Parlamentul) în alegeri pe care mulți le consideră un referendum privindu-l pe Benjamin Netanyahu, premierul care a guvernat cel mai mult în istoria țării, dar închiderea secțiilor de votare este doar începutul unui proces ce poate dura săptămâni sau chia
Italia: O judecătoare ridică arestul preventiv pentru presupusul creier al revoltelor de la Milano
O magistrată italiană a dispus miercuri eliberarea lui Youssef Siher, un cercetător în vârstă de 30 de ani și jurnalist independent italian de origine marocană, acuzat că ar fi fost ''creierul'' revoltelor și jafurilor șocante care au avut loc la Milano pe 17 octombrie, au indicat surse citate de agenția ANSA. Siher
Regele Spaniei deplânge ''teribilul accident'' feroviar din Toledo
Regele Spaniei și-a exprimat regretul în legătură cu ''teribilul accident'' în care au fost implicate două trenuri miercuri în provincia Toledo, la sud de Madrid, și a transmis condoleanțe familiilor persoanelor decedate - cel puțin 30 de morți -, precum și sentimentele sale de ''tristețe, sprijin și afecțiune'' &icir
Rusia livrează Etiopiei primele 12 aeronave de luptă de generația a patra Sukhoi SU-35
Rusia a livrat miercuri Etiopiei primele 12 avioane de luptă de generația a patra Sukhoi SU-35, printre cele mai sofisticate de care dispune armata rusă, a anunțat prim-ministrul etiopian Ahmed Abiy, în contextul vizitei sale la Moscova pentru a participa la cel de-al III-lea Summit Rusia-Africa, informează EFE. ''Dotâ
Accident feroviar în Spania: Uniunea Europeană este pregătită să furnizeze întregul său sprijin
Uniunea Europeană a anunțat miercuri că este pregătită să furnizeze ''întregul său sprijin'' autorităților spaniole, după coliziunea a două trenuri în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, accident soldat cu cel puțin 31 de morți și 80 de răniți, potrivit celui mai recent bilanț, transmite AFP. ''Sunt
Franța acuză actori străini că amplifică imaginea protestelor pentru a-i afecta imaginea și reputația
Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut miercuri că actori străini din ''SUA, Israel, Rusia și, ocazional, China'', precum și din Iran, manipulează și amplifică imaginile cu protestele și tulburările din Franța pentru a prejudicia imaginea internațională a acestei țări, relatează agenția EFE. ''Sunt r
Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare
O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autoritățile de la Sofia, transmite agenția EFE. Autoritățile bulgare au trimis o ambarcațiune pentru a oferi asistență navei atacate, în timp ce echipajul acesteia este evacuat cu ajutorul bărcilor de salvare, a r
Suspendarea activităților oficiale și de campanie și reacții de solidaritate după accidentul feroviar din Spania
Accidentul feroviar produs miercuri în Spania a provocat reacții de solidaritate în țară și la nivel european. În timp ce echipele de intervenție acționau la locul tragediei, premierul spaniol Pedro Sanchez și-a exprimat consternarea, iar mai mulți lideri politici au anunțat suspendarea activităților programate, conform AFP.
Alegeri în Israel: Partidele arabe își exprimă disponibilitatea de a ajuta la înlăturarea lui Netanyahu
O alianță a partidelor predominant arabe din Israel și-a semnalat disponibilitatea de a contribui la înlăturarea guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, un executiv format din partide de dreapta și religioase, în urma alegerilor parlamentare, relatează dpa. Yousef Jabareen, președintele partidului Lista Comună, a declarat miercuri că guv
#Ucraina: Premierul Norvegiei afirmă că discuția telefonică cu Putin a avut drept scop să prezente poziția europenilor
Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a declarat miercuri că discuția telefonică de marți cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele finlandez Alexander Stubb a avut drept scop ca liderul rus să cunoască atât punctele de vedere ale europenilor, cât și pe cele ale SUA, relatează Reuters. Discuția de marți dintre Putin, Stubb și Stoere a m
Iranul avertizează cu privire la 'impactul devastator' asupra piețelor al unui eventual nou atac inițiat de Israel
Iranul a avertizat miercuri cu privire la 'impactul devastator' pe care un nou atac în regiune l-ar avea asupra piețelor energetice, în urma înmulțirii amenințărilor israeliene la adresa Teheranului în ultimele zile, transmite AFP. Iranul a fost atacat deja de două ori în ultimul timp, mai întâi î
Ungaria: Autoritatea fiscală a efectuat percheziții în legătură cu achiziția a 17.000 de ventilatoare în perioada pandemiei de COVID
Autoritatea fiscală din Ungaria a efectuat percheziții în mai multe locuri și a operat arestări în cadrul unei anchete privind achiziția de măști medicale și ventilatoare de către Ministerul de Externe în perioada pandemiei de COVID-19, relatează Reuters. Acțiunile, anunțate marți seara de Administrația Națională Fiscală și Vamală, au surveni
Ministrul ucrainean de externe: Nu putem pierde timpul în dezbateri despre cine în Europa ar trebui să discute cu Rusia
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a admis miercuri că discuția telefonică pe care au avut-o în ziua precedentă doi lideri nordici cu președintele rus Vladimir Putin putea fi mai bine coordonată, având în vedere criticile venite apoi din partea altor susținători europeni ai Ucrainei, dar a atras atenția că țara sa nu poate pierde timpul &ici
Israelul confirmă o tentativă de 'atentat terorist' în apropierea ambasadei sale la Belgrad
Ministerul de Externe israelian a confirmat miercuri că o tentativă de 'atentat terorist' a avut loc în cursul nopții în fața ambasadei Israelului la Belgrad, la scurt timp după anunțarea primelor rezultate ale alegerilor legislative, care plasează deocamdată în frunte coaliția premierului Benjamin Netanyahu, transmite AFP. 'Confi








