Benjamin Netanyahu a fost invitat să facă parte din Consiliul pentru Pace, inițiativa președintelui Trump
Israelul, prin intermediul prim-ministrului său Benjamin Netanyahu, a fost invitat să se alăture Consiliului pentru Pace, inițiativa președintelui american Donald Trump a cărui scop vizează rezolvarea conflictelor globale, a confirmat la sfârșitul zilei de luni pentru EFE o sursă israeliană familiarizată cu subiectul, informează marți agenția de presă spaniolă.
Deocamdată, nu se știe dacă Israelul a acceptat sau nu această invitație. Alți lideri, precum președintele Argentinei, Javier Milei, cel al Paraguayului, Santiago Pena, liderul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, au confirmat deja că au primit o scrisoare din partea președintelui Trump pentru a se alătura acestei inițiative.
Luni, în cadrul conferinței de presă telefonice zilnice, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a confirmat, la rândul său, că președintele rus, Vladimir Putin, 'a primit prin canale diplomatice propunerea de a face parte din Consiliul pentru Pace',
În timp ce surse din anturajul președintelui francez Emmanuel Macron au declarat că Franța a refuzat să facă parte din această inițiativă, considerând că propunerea actuală depășește situația din Fâșia Gaza și ridică probleme 'privind respectarea principiilor și a structurii Organizației Națiunilor Unite, care nu pot fi puse sub semnul întrebării'.
Acest organism internațional, promovat de Casa Albă pentru a supraveghea aplicarea planului în 20 de puncte destinat să pună capăt războiului dintre Israel și Hamas, are aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, deși unele voci avertizează că ar putea deveni un corp paralel ONU pentru a întări interesele Washingtonului.
Consiliul pentru Pace va fi prezidat de președintele Donald Trump, care a numit un Consiliu Executiv format din persoane de încredere: secretarul de stat, Marco Rubio, emisarul special pentru Gaza, Steve Witkoff, ginerele său, Jared Kushner, fostul prim-ministru britanic Tony Blair, directorul Apollo Global Management, Marc Rowan, Roberto Gabriel, consilier al președintelui SUA și președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Ciocniri între forțele de ordine și protestatari în orașul Lyon; manifestațiile continuă în toată țara
Forțele de ordine franceze au folosit joi gaze lacrimogene și au intervenit în forță împotriva unui grup de protestatari în orașul Lyon, în timp ce în întreaga țară au loc manifestații, o nouă provocare la adresa președintelui Emmanuel Macron după săptămâni de tulburări, relatează Reuters. Unii protestatari au scandat
Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat zeci de zboruri și aeroporturi europene (sinteză)
Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat joi cel puțin 12 zboruri și aeroporturi europene din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franța, Italia, Polonia și România, după ce marți mai multe alerte au dus la activarea unor dispozitive de securitate extinse, informează EFE. Un avion care efectua ruta dintre Dublin și Roma a fost deviat de
Liderul de la Tiraspol va avea interdicție să părăsească Republica Moldova timp de cinci ani, după vizita la Moscova
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, va avea interdicție de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de cinci ani, după revenirea sa de la Moscova, unde în urmă cu o zi a fost decorat de președintele rus Vladimir Putin, a anunțat joi Biroul politici de reintegrare de pe lângă guvernul de la Chișinău, care a calificat acțiunile Ru
Italia/Cadrele didactice și alți angajați din sistemul de învățământ vor protesta pe 11 noiembrie împotriva reducerilor bugetare
Sindicatele care reprezintă cadrele didactice și alți angajați din sistemul de învățământ din Italia au anunțat joi că vor ieși în stradă miercuri, 11 noiembrie, pentru a protesta împotriva reducerilor de posturi din educație, prevăzute în proiectul de buget al guvernului pentru anul 2027, informează agenția de presă italiană ANSA.
Republica Moldova: Inițiativa opoziției de a o suspenda pe Maia Sandu, blocată de PAS
Proiectul opoziției din parlamentul de la Chișinău privind suspendarea din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va fi inclus pe agenda forului legislativ, a anunțat joi președintele parlamentului Igor Grosu, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de reprezentanți ai grupului parlamentar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PA
UE a plătit o nouă tranșă, de 4,36 miliarde de euro, din împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru #Ucraina
Comisia Europeană a plătit o nouă tranșă, în valoare de 4,36 miliarde de euro, din împrumutul pentru sprijinirea Ucrainei în valoare de 90 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, pentru a ajuta Kievul să facă față consecințelor războiului cu Rusia, transmite joi Reuters. Executivul UE a precizat că acești bani vor ajuta
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări europene
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters. Astfel, trei zboruri ale companiei Ryanair cu destinația Sofia au fost vizat
O amenințare cu bombă obligă un Airbus care zbura de la Dublin spre Roma să aterizeze în Franța
O amenințare cu bombă a obligat un avion Airbus A320 care se îndrepta spre Roma să aterizeze la baza aeriană militară Evreux din Franța, a anunțat joi ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu, citat de Reuters și AFP. Într-un alt incident, o cursă WizzAir de la Helsinki către aeroportul Fiumicino din Roma a fost escortată de
Israel/ Benjamin Netanyahu pierde sprijinul istoric al unui partid ultrareligios
Un partid ultrareligios aliat de trei decenii cu Benjamin Netanyahu a refuzat joi să îl sprijine pe premierul în exercițiu, care dorește să formeze și viitorul guvern israelian, o atitudine de pe urma căreia are de câștigat principalul său rival politic, Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, transmite AFP. După ce alegeri
Alegeri SUA/ Fostul președinte Dmitri Medvedev spune că înfrângerea republicanilor nu va afecta serios Rusia
Fostul președinte rus și actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, consideră că înfrângerea republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite nu va avea 'pentru moment' un impact semnificativ asupra intereselor Rusiei, relatează joi EFE. 'Donald Trum
Franța: Primele incidente la Paris în ziua grevei generale
Ziua de grevă generală convocată în Franța joi pentru a protesta împotriva scumpirii vieții și a degradării serviciilor publice a dus la producerea câtorva incidente încă de la primele ore ale dimineții în Paris, unde au avut loc ciocniri între manifestanți și forțele de ordine, informează EFE. Încă &i
Alegeri SUA/ Administrația Trump susține că deportările vor continua în pofida înfrângerii electorale a republicanilor
Secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite, Markwayne Mullin, a dat asigurări miercuri că deportările migranților vor continua, la o zi după înfrângerea categorică a Partidului Republican, care a suferit pierderi importante la alegerile de la jumătatea mandatului, informează joi EFE. 'Deportările vor continua',
Alegeri SUA/Zelenski speră că rezultatul scrutinului din SUA va genera mai mult sprijin pentru #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat miercuri speranța că rezultatele pozitive obținute de Partidul Democrat în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA vor genera un ajutor suplimentar pentru Ucraina, țară aflată de peste patru ani și jumătate în război cu Rusia, transmite Reuters. Zelenski a declarat pentru
Google va dezactiva implicit instrumentele sale de inteligență artificială pentru elevi
Google a anunțat săptămâna aceasta că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi asistentul său bazat pe inteligență artificială, Gemini, o schimbare de direcție care vine după mai multe luni de critici din partea părinților, a școlilor și a oficialilor aleși, transmite AFP; primarul din New York, Zohran Mamdani, a acuzat Google că 'încearcă
#Ucraina: Volodimir Zelenski discută cu emisari americani înainte de convorbirile cu Rusia
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri seara că a discutat cu emisarii americani după înfrângerea suferită de Partidul Republican al lui Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului și înaintea mai multor întâlniri cu privire la conflictul din Ucraina, începând cu o reuniune joi la Casa A













